Comunicarea cu bebelușul te poate ajuta să înțelegi ce spune acesta. Ca părinte, probabil mereu ți-ai dorit ca bebelușul tău să te facă să înțelegi exact ce vrea. Cu siguranță ai putea încerca să înveți să traduci gesturile și semnele pe care le face pentru că el din momentul în care s-a născut folosește diferite mișcări pentru a comunica cu cei din jur. Specialiștii spun despre un limbaj non-verbal care există între bebeluș și părinți.
Navigare rapidă în articol:
- Cum comunică bebelușul cu părinții?
- Sfaturi pentru a comunica mai bine cu bebelușul tău
- Când începe să zâmbească bebelușul?
- Bebelușul agitat dă din mâini și din picioare.
Cum comunică bebelușul cu părinții?
Bebelușul face mici mișcări cu mâinile, cu gura, el își folosește întregul corp pentru a comunica. Ca părinte trebuie să fii atent mereu la bebeluș, să vezi toate gesturile lui, să auzi sunetele pe care le scoate. Comunicarea cu bebelușul se realizează prin semne, sunete, gesturi, iar un părinte care le observă cu atenție va putea înțelege mult mai bine nevoile acestuia. Sunt gesturi pe care le face bebelușul și care exprimă mai mult decât cuvintele.
Comunicarea cu bebelușul constă într-un limbaj al semnelor care este învățat rapid. Copiii care comunică foarte bine prin acest limbaj sunt mai calmi, plâng mai puțin, sunt mai liniștiți. Până la vârsta de 5-6 luni, bebelușii comunică foarte bine prin acest limbaj, pe care îl deprind treptat. Fiecare bebeluș își dorește să comunice și de aceea învață să se exprime prin semne înainte de a începe să verbalizeze. El are nevoie de atenția și de dragostea părinților și mai ales a mamei.
Comunicarea cu bebelușul se realizează perfect prin semne și gesturi și nu afectează dezvoltarea limbajului mai târziu. Specialiștii consideră că semnele, gestica, pot înlocui limbajul în primele luni de viață și oferă avantajul că mai târziu pot intensifica limbajul verbal.
De ce bebelușul face tot felul de zgomote ciudate cu buzele lui?
Acesta este un mod prin care el încearcă să spună ceva, el reușind când este mic doar să miște buzele, să sufle și să facă niște zgomote prin care încearcă să aibă o conversație. Acest mod atât de simplu de a se exprima fără cuvinte îl manifestă încă de la vârsta de 5-6 săptămâni.
Comunicarea cu bebelușul poate fi îmbunătățită prin observare, atenție. Părinții trebuie să-și observe bebelușul și vor înțelege treptat ceea ce el dorește. De exemplu atunci când el își ridică mâinile în sus poate însemna că vrea să fie luat în brațe. Toate gesturile pe care le face spun foarte multe despre preferințele lui, dorințele și nevoile lui, arată încă de pe acum ce tip de personalitate are.
Bebelușul recunoaște imediat vocea mamei
Copilul obișnuiește din instinct să se uite la persoana de lângă el. El are trei simțuri importante prin care își recunoaște mama, prin auz, miros și văz. Specialiștii spun despre bebeluși că au capacitatea de a recunoaște vocea mamei lor încă de la naștere, sau chiar înainte de naștere, când mama are 7 luni de sarcină.
Când se naște, bebelușul știe deja care este vocea mamei lui. Cercetătorii au descoperit faptul că bebelușii ascultă în mod activ vocea mamei când sunt în uter, în ultimele două luni și jumătate de sarcină.
Bebelușul recunoaște foarte bine mirosul mamei
Bebelușul este obișnuit cu mirosul mamei lui și în plus se simte foarte fericit când ea este lângă el. Bebelușul iubește mirosul mamei lui, acesta chiar îl relaxează. Medicii recomandă mămicilor de bebeluși să-și țină cât mai des copiii mici în brațe, pentru că acest contact cu pielea este foarte important când ei sunt în primele luni de viață. Studiile cercetătorilor au demonstrat faptul că sugarii pot distinge prin miros laptele matern al mamei lor, de laptele altei persoane.
Bebelușul își recunoaște întotdeauna mama
Comunicarea cu bebelușul se face vizual. Bebelușul poate să-și recunoască mama destul de repede, cam la 7 zile după naștere. Dacă bebelușul stă aproape tot timpul cu mama sa, el o va recunoaște foarte bine și după chip, nu doar după voce și miros.
Bebelușii au obiceiul să studieze chipul părinților lor. Ei sunt atenți la orice, la modul cum reacționează părinții, toate gesturile contează, toate pot afecta într-un anume fel sentimentele bebelușului. Prin văz bebelușii încearcă să cunoască și să învețe despre mediul în care sunt. În plus, bebelușii au obiceiul de a imita, de a copia comportamentul părinților. Toate sentimentele pe care le arată părinții sunt înțelese destul de repede de copil.
Sfaturi pentru a comunica mai bine cu bebelușul tău
Un bebeluș bucuros va zâmbi larg, cu gura deschisă, are colțurile ochilor ridicați. Părinții trebuie să încurajeze veselia, bucuria la copii, deoarece astfel el va avea mai multă încredere în sine. Un bebeluș care se simte bine în prezența părinților lui, va avea o reacție pozitivă la aceștia.
Când bebelușul se uită cu ochii larg deschiși, iar în plus ridică și coboară din sprâncene, iar gura o are deschisă, înseamnă că și-a concentrat atenția spre ceva anume. Dacă se uită spre un obiect anume, ar putea fi lăsat să se joace cu acel obiect. Poate fi lăsat să atingă acel obiect, să-și satisfacă curiozitatea, dar desigur dacă este în siguranță. Bebelușul trebuie încurajat să descopere lucruri, el va încerca să descrie ceea ce vede.
În general, bebelușii care au vârsta peste 8-9 luni sunt dornici să afle mai multe informații despre ceea ce este în jur, pun mâna pe toate lucrurile din calea lor.
Bebelușul furios va avea fața roșie, are tendința de a închide ochii și de a plânge tare. El acționează din instinct, dacă are un disconfort începe să plângă. Părinții trebuie să-i ofere ceea ce are nevoie, dacă îi este foame să-i dea laptele, dacă este obosit să-l legene pentru ca acesta să adoarmă mai rapid. Comunicarea cu bebelușul trebuie să fie pe un ton calm, astfel micuțul se va liniști.
Un bebeluș care simte un anume disconfort poate plânge foarte repede. El își încordează mușchii faciali și are tendința de a duce picioarele spre piept. Uneori bebelușul plânge atunci când are colici sau când are gaze sau este balonat.
Alte expresii faciale la bebeluș
Bebelușul care este stresat are tendința de a-și mișca bărbia, de a se încrunta și de a deschide în așa fel gurița încât colțurile buzelor se întorc puțin în afară. În anumite situații el plânge, sau doar are această expresie facială. Comunicarea cu bebelușul îl poate ajuta să se calmeze. Părinții trebuie să acționeze imediat, să încerce să-l alinte, să-l liniștească pentru ca micuțul să nu se streseze și mai mult, să plângă și să fie agitat. În general bebelușul nou-născut are frecvent aceste stări, pentru că el este foarte sensibil, se obișnuiește destul de greu cu mediul înconjurător.
Un bebeluș care are o stare rea, de frică, se uită fix, uneori poate plânge alteori nu, dar fața și mâinile îi tremură. Atunci când bebelușul este speriat, părinții trebuie neapărat să-l calmeze, să-l alinte, să-l sărute, să-i vorbească pe un ton calm. Un bebeluș nu înțelege cuvintele mamei, dar sigur simte ce îi transmite aceasta, va înțelege totul din felul cum îi vorbește, din tonul vocei sale.
Un bebeluș care aruncă jucăria înseamnă că este plictisit. Dacă nu este băgat în seamă poate începe să țipe și să plângă. Dacă părinții îi dau atenție, el poate reacționa într-un mod pozitiv, poate începe să zâmbească sau chiar să râdă cu poftă.
Comunicarea cu bebelușul este importantă la orice vârstă. El are nevoie de atenția părinților, de dragostea lor. Bebelușul are nevoie de noutate, de lucruri noi, de jucării care să-i trezească interesul. Când sunt mici, bebelușii au nevoie de mult timp pentru a explora mediul din jurul lor. Încă de la vârsta de 3-4 luni bebelușul va deveni foarte interesat de toate obiectele din jur, mai ales de acelea foarte colorate.
Când începe să zâmbească bebelușul?
Când un bebeluș zâmbește pentru prima dată este un moment minunat, el este adorabil, are o lumină specială în ochișori. Părinții adoră zâmbetele bebelușului, ei înțeleg atunci că acesta este fericit. Uneori bebelușul are obiceiul de a zâmbi scurt, pentru a-și exprima bucuria.
Potrivit specialiștilor, bebelușii zâmbesc atunci când dorm încă de la naștere. De asemenea ei spun că bebelușii născuți prematur pot zâmbi mai mult. Zâmbetul la nou-născuți se manifestă destul de frecvent după 4 săptămâni de la naștere. Zâmbetul este spontan și apare deseori când bebelușul este somnoros.
La vârsta de 1-2 luni bebelușul va începe să zâmbească din cauza unor stimuli din jur. La această vârstă creierul copilului este destul de bine dezvoltat astfel încât să recunoască chipul părinților. El reacționează la stimulii din jur, la vocea părinților, la muzică, la factorii vizuali și auditivi. Când bebelușul zâmbește, părinții trebuie să-l alinte, să se joace cu el, treptat el va învăța să-și controleze emoțiile. Sunt și alte lucruri pe care părinții trebuie să le știe despre bebeluș.
Zâmbetul este înnăscut, apare pe măsură ce copilul se dezvoltă. Bebelușul începe să zâmbească în primele săptămâni de la naștere. Cam la 6 săptămâni el zâmbește în mod conștient. La vârsta de 1 an, bebelușul poate decide ceea ce este amuzant și râde cu poftă. Cercetătorii consideră că un bebeluș poate râde de aproximativ 400 de ori pe zi.
Bebelușul agitat dă din mâini și din picioare.
Când bebelușul are în jur de 10-12 luni își va utiliza în mod natural mâinile pentru a comunica cu cei din jur. Comunicarea cu bebelușul se face prin gesturi și prin intermediul mâinilor. El va produce gesturi simbolice zilnic, de exemplu își va duce mâna la gură atunci când simte ceva rece sau fierbinte.
Bebelușul face în mod spontan gesturi cu mâinile pentru a comunica diferite lucruri. El poate da din mâini și picioare, poate plânge și devine agitat atunci când îl doare ceva. Află ce trebuie să facă părinții când apare durerea de burtă la bebeluș sau altă problemă de sănătate:
- Infecții la bebelușii nou-născuți
- Colici la bebeluși
- Bubițe pe pielea bebelușului
- Vărsături la bebeluș
- Febra la bebeluși
- Boli de piele la bebeluș.
De ce își duce bebelușul frecvent mâinile la gură?
Bebelușul adoră să ducă mâinile la gură, este entuziasmat de degetele lui. Uneori devine agitat dacă îi iei mânuța de la gură. Acest obicei îl deprinde cam la 1-3 luni, dar nu are legătură cu dezvoltarea unor abilități. El face asta mai ales atunci când îl deranjează gingiile, când îi apar dințișorii de lapte. Care sunt primele semne că apar primii dinți la bebeluși.
Mestecatul degetelor este ceva normal la bebeluș, îl calmează, îl face să adoarmă, nu trebuie să-i deranjeze pe părinți. În cazul în care vreți să-l dezobișnuiți să facă asta, îi puteți cumpăra o jucărie specială pentru bebeluși, pentru gingii.
Specialiștii spun că sunt bebeluși care au obiceiul de a ține degetul în gură chiar și atunci când se aflau în pântecele mamei. Acest obicei este auto-liniștitor, apare și la făt. Bebelușii trebuie obișnuiți să se liniștească prin prezența mamelor, care trebuie să aibă multă grijă de ei. Părinții le oferă bebelușilor suzeta în primele luni de viață pentru a-i calma și a-i ajuta să adoarmă. Află de ce medicul recomandă suzeta la bebeluș.
Ce faci când bebelușul nu vrea să doarmă pe spate?
Uneori bebelușul nu vrea să doarmă pe spate, aceasta fiind cea mai bună poziție de somn pentru el. Bebelușul are tendința de a dormi pe burtă, însă astfel există riscul de a se sufoca mai ales în prima lună de viață, când este foarte mic.
Specialiștii consideră că poziția pe burtă poate fi convenabilă pentru bebeluș, dar nu este cea mai bună variantă. La sugari această poziție crește riscul de sufocare, deci sugarii nu trebuie să doarmă pe burtă. De asemenea, specialiștii spun că poziția pe burtă oferă un somn mai profund dar chiar și așa nu este recomandată la nou-născuți.
Părinții pot obișnui repede bebelușul să doarmă pe spate, mai ales că acesta nu cunoaște alte poziții de dormit. Dacă bebelușul plânge, trebuie alintat și calmat, uneori suzeta sau dacă este înfășat îl ajută să se liniștească și să doarmă mai bine. Există și alte lucruri pe care trebuie să le afle părinții despre somnul bebelușului.