Relații de familieConflictele influențează dezvoltarea emoțională a copiilor?

Conflictele influențează dezvoltarea emoțională a copiilor?

Conflictele ocazionale în familie devin uneori inevitabile și trebuie rezolvate într-un mod optim. Foarte important este însă modul cum gestionează părinții disputele în fața copiilor. Părinții nu realizează cât de sensibili sunt copiii la conflictele lor. Un climat familial armonios este o bază importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

Navigare rapidă în articol:

Când devine conflictul în familie o problemă?

2-conflict-in-familie

Există conflicte în familie care produc un disconfort major copiilor. Părinții se ceartă din cauza stresului, a unor opinii diferite, a temperamentului, a problemelor care apar zi de zi, etc. Sunt persoane care devin dominante, rigide, nervoase sub stres. În aceste circumstanțe este nevoie de puțină răbdare, de o comunicare mai adecvată pentru rezolvarea coflictelor create.

Copilul fiind martor al conflictului parental distructiv, va suferi de stres și anxietate. El are sentimente de frică, tristețe, vinovăție și îngrijorare create de faptul că părinții s-ar putea răni sau că unul dintre ei ar putea pleca. Din păcate în astfel de situații, părinții sunt mai puțin sensibili la nevoile copilului și devin axați pe cearta lor. Ei sunt nervoși, incoerenți, iritați, tensionați, sarcastici, etc. Disputa dintre ei poate afecta starea emoțională a copilului, are efecte mari în mintea acestuia. Energia agresivă care rezultă în situațiile conflictuale dintre părinți are un impact negativ asupra copilului.

Principalele conflicte în familie

3-discutii-conflicte-intre-parinti

Conflictele apar în general în relațiile care nu sunt funcționale, din care dragostea a dispărut. Desigur discuții pot apărea și în familiile unite, pentru că oamenii sunt atât de diferiți. Se spune că fiecare încearcă să se adapteze la nevoile celuilalt și tocmai acest efort pe care îl face, duce la erodarea relației de dragoste.

Când apare copilul, tatăl are senzația că nu mai primește suficientă atenție din partea soției. În primii 2-3 ani de viață ai copilului acest lucru chiar se întâmplă așa. Mama își îndreaptă atenția mai mult spre copil și astfel nu mai are timp de relația de cuplu. Ea trebuie să înțeleagă că este și soție, nu doar mamă și că are și îndatoriri de soție. Va trebui să-și gestioneze mai bine timpul, să fie ajutată și de soț în creșterea copilului și astfel să aibă timp și pentru relația dintre ei.

Stresul, nervii, criticile pot deteriora relația de cuplu. Ambii soți pot ajunge uneori să-și piardă răbdarea, și astfel relația de comunicare dintre ei să aibă de suferit. Uneori pot apărea probleme între ei și din cauza faptului că au păreri diferite în privința educării copiilor. În astfel de cazuri este esențial să se discute fiecare problemă în parte, să se ajungă la o rezolvare, care să fie acceptată de ambele părți.

Banii pot crea conflicte familiale

4-conflicte-in-familie-de-la-bani

Certurile în relații pot avea loc foarte des din cauza banilor. În multe familii apar discuții neplăcute datorită problemelor financiare. Dacă unul dintre parteneri este mai cheltuitor sunt șanse mari ca celălalt să se supere foarte tare. Atunci când soții se luptă pentru bani este vorba de fapt de alte orgolii: cine gestionează banii, cine conduce, cine cheltuie mai mult, etc. Banii înseamnă putere, realizare, succes. Cei care au mai mulți bani au tendința de a conduce. Dacă femeia are mai mulți bani, bărbatul se poate simți frustrat. Chiar dacă sunt veniturile ei proprii și așa apar conflicte între ea și bărbat.

Cine aduce mai mulți bani în familie contează! Ambii parteneri trebuie să decidă împreună ce cheltuieli fac în casă, cât cheltuie pentru vacanțe, pentru haine, pentru mașină, etc. Prin căsătorie ei ar trebui să înțeleagă că tot ce aparține unuia, aparține și celuilalt. În realitate acest lucru nu se întâmplă așa. Cel care muncește mai mult se poate simți frustrat să vadă că banii lui sunt cheltuiți de partener. Din cauza banilor pot apărea frecvent discuții în familie, unele chiar nu se mai termină niciodată.

De multe ori infidelitatea poate distruge liniștea în familie. Află cum poți trece peste infidelitatea în căsnicie.

Modul cum sunt afectați copiii de conflictele dintre părinți

5-conflicte

Părinții nu ar trebui să se certe în fața copiilor, mai ales dacă aceștia sunt destul de mici, sunt abia la vârsta grădiniței. Deși ei nu înțeleg de ce se ceartă părinții, totuși au un sentiment de frică pentru că le văd fețele amenințătoare și furioase. Copiii vor simți un disconfort major, se vor speria și vor începe să plângă. Psihologii spun despre copii că în astfel de situații au simptome de anxietate. Părinții ar trebui să ia în serios aceste temeri ale copiilor lor, să nu se certe în fața lor și să acorde mai multă atenție celor mici.

Disputele frecvente dintre mame și tați au un impact negativ asupra sănătății mintale a copiilor. Specialiștii consideră că în familiile cu probleme extrem de conflictuale, copiii pot avea dificultăți mari de adaptare. Unii devin timizi, retrași, alții din contra, pot avea un comportament agresiv.

Chiar și când ajung mari, ei pot avea anumite probleme, sunt prea sensibili, prea emotivi, suferă de depresie sau au probleme de adaptare în societate. Copiii au nevoie de atenție din partea părinților. Află de ce nevoia de atenție a copilului este dificil de înțeles de părinți.

Cum îi afectează stresul emoțional pe copiii mici?

6-stresul-emotional

Copiii mici pot suferi din cauza conflictelor care apar frecvent între părinți. Copiii mici observă ce se întâmplă în jurul lor și dacă situația este conflictuală, au sentimente de nesiguranță. Nivelul de stres emoțional pentru cei mici este mare, iar acest lucru se vede în comportamentul lor. Părinții ar trebui să știe că nu este bine să se certe în fața copiilor.

Confictele dintre ei pot avea un impact negativ asupra bunăstării acestora, indiferent de vârsta lor. Copiii trebuie ținuți în afara conflictelor dintre mamă și tată, deoarece aceștia nu trebuie să sufere de pe urma nervilor sau a urii lor. Insultele, mânia, certurile interminabile pot afecta în mod sigur copiii care se află în preajma părinților. Când unul dintre părinți vorbește urât la adresa celuilalt, copilul suferă pentru că, la urma urmei, el îi iubește pe amândoi.

Copiii sesizează emoțiile părinților, aud jigniri, țipete, reproșuri. Pentru ei cearta părinților este dramatică, le crează sentimente de teamă, abandon, disperare, revoltă și tristețe. Unii copii plâng, țipă, alții își ascund frica, devin tăcuți, nu mai socializează cu cei din jur. Uneori apar și simptome pe care poate părinții nu și le explică la copii: greață, vomă, dureri de cap, tulburări digestive.

Ce trebuie să invețe copiii?

7-certuri-intre-parinti

Copiii trebuie să învețe să poată rezolva astfel de situații dificile, să le poată depăși. Treptat, ei vor deveni mai puternici atunci când vor reuși să depășească o criză de anxietate. În concluzie, părinții nu trebuie să fie nici prea protectivi, trebuie să-i lase pe copii să aibă propriile experiențe. Asta nu înseamnă însă să aibă certuri sau conflicte interminabile în fața celor mici.

Copiii trebuie să fie conștienți de faptul că între părinți pot exista și discuții sau opinii diferite. Ei trebuie să înțeleagă că părinții se iubesc dar că uneori se mai ceartă din cauza faptului că au alte opinii. În mod ideal ar fi ca părinții să-și rezolve disputele în alt loc, departe de copii. În fața celor mici, ei nu trebuie să-și piardă respectul reciproc, pentru că sunt un exemplu pentru copii.

Psihologii spun despre copii că suferă mai mult datorită conflictelor constante care au loc între părinți, decât în cazul în care aceștia se separă sau divorțează. Părinții trebuie să știe cum să gestioneze crizele pe care le are copilul, indiferent de vârsta acestuia.

Efectele violenței din cuplu asupra copiilor

8-violenta-in-familie

Efectele conflictelor dintre părinți sunt uneori destul de grave asupra copiilor. Disputele dintre ei pot duce uneori la amenințări, violență verbală și fizică, aruncarea unor obiecte, etc. Când copilul asistă la dispute de acest fel care implică cuvinte jignitoare sau chiar bătăi în familie, el este afectat din punct de vedere emoțional. Copilul suferă în mod sigur și va avea anumite probleme din punct de vedere mental atunci când își vede părinții în aceste situații, mai ales dacă conflictele se repetă în mod frecvent o perioadă lungă de timp.

Violența în familie îi face pe copii să se simtă vinovați. Din păcate ei ajung să creadă că sunt cauza pentru care părinții lor se ceartă. Ei nu înțeleg adevăratul motiv pentru care unul dintre ei devine violent. Majoritatea copiilor care au părinți violenți suferă de tulburări psihice, de depresie și anxietate. Unii dintre ei au fobii, coșmaruri noaptea, sunt timizi, plâng des, au o teamă exagerată de a nu greși, pot avea un comportament anormal în sensul că își rod unghiile, sau au tendința de a se lovi.

Copilul care are o copilărie de acest fel poate avea probleme și mai târziu. El a văzut că părinții lui s-au certat mereu, că deși el i-a iubit, părinții lui tot s-au urât. Astfel va avea o percepție greșită despre relații și fericire. Va crede că atunci când iubești ești rănit în același timp. În acest fel, copilul devenit adult, își va anula dreptul la fericire. De obicei ceea ce vede copilul în familie, învață. Disputele pe care le vede între părinți le poate avea și el mai târziu, în cuplul pe care îl va forma la rândul său, la un moment dat în viață.

Cum gestionezi conflictele în familie?

9-conflicte-in-fata-copilul

Atenție! Copiii sunt foarte sensibili la certurile părinților. Disputele dintre părinți pot tulbura sufletul delicat al unui copil. Un copil mic se poate simți vinovat atunci când vede părinții în conflict. Indiferent de motivul pentru care părinții se ceartă, copilul nu trebuie să fie prezent la astfel de conflicte. El va înțelege că părinții nu se mai iubesc și că nu mai este nici el iubit de aceștia.

Situațiile conflictuale însoțite de strigăte, jigniri, nu sunt un exemplu bun pentru copil. Ele îi pot produce copilului anxietate, teama că părinții se vor despărți. Sentimentele de vinovăție se strecoară în sufletul copilului. El devine nesigur, îi scade încrederea în sine. Părinții care știu să gestioneze conflictele pot fi un exemplu mai bun pentru copiii lor.

Părinții trebuie să caute o cale prin care să rezolve conflictele astfel încât acestea să nu aibă efecte catastrofale asupra copiilor. Consecințele unei dispute grave pot fi mari. Copiii sunt mai sensibili la confictele care nu sunt rezolvate, decât la certurile normale. Ei sesizează imediat faptul că părinții sunt nervoși tot timpul din cauza faptului că starea confictuală dintre ei nu s-a soluționat, iar resentimentele există, ard mocnit. Ostilitatea dintre ei și tăcerile permanente sunt observate de copii. În plus copiii simt și starea părinților, aceasta se transmite direct acestora și astfel ei au un disconfort permanent care îi face să sufere.

Nu lăsa conflictele nerezolvate!

10-rezolvarea-conflictelor

Un lucru este sigur, niciodată conflictele nu trebuie evitate în sensul de a lăsa problemele nerezolvate. În mod sigur, conflictele trebuie soluționate cumva, într-un mod constructiv, dacă este posibil. Chiar dacă cearta este mare, asta nu va fi o problemă durabilă, ea se poate termina și astfel nu poate fi considerată ca o amenințare asupra copiilor. Toți oamenii fac greșeli când sunt sub stres, când sunt irascibili sau nervoși. Stresul poate determina orice persoană să intre într-o conversație neplăcută, de conflict.

Dacă unul dintre parteneri cedează cu riscul major al nefericirii personale, doar ca să nu tulbure armonia din familie, nu este bine. Liniștea nu trebuie obținută cu orice preț. Problemele și conflictele nu trebuie niciodată lăsate nerezolvate, deși acest lucru se întâmplă în multe cupluri. Cel care renunță pentru că vrea să fie mereu liniște în familie, nu va reuși niciodată să împace pe toată lumea, iar în timp va acumula frustrări și va deveni tot mai nefericit.

Faptul că nu se încearcă rezolvarea conflictului într-o manieră rațională este în mod fundamental greșit.

Cel care se retrage mereu din conflict, care cedează fără să caute soluții de a rezolva problema, va ajunge treptat să aibă anumite probleme de sănătate create de frustrările acumulate. De cele mai multe ori va suferi de depresie, tulburări de somn, dureri de cap, cefalee, probleme digestive și dureri de spate. Ignorarea conflictelor și acumularea frustrărilor poate duce în final la dorința de separare de partener.

Sfaturi pentru rezolvarea conflictelor

11-cum-se-rezolva-conflictul

În cazul oricărui conflict se poate obține o soluție constructivă doar dacă ambii parteneri sunt dispuși să coopereze, să lase puțin din orgoliul propriu, să încerce să se calmeze și să fie coerenți atunci când își exprimă motivele supărării. Uneori conflictele sunt foarte mari și este foarte greu de gestionat o discuție.

Sunt situații în care se ajunge imediat la despărțire, când unul dintre parteneri nu mai ține cont de nimic, nici de copii. Dacă aceste conflicte sunt frecvente și foarte distructive, copiii au numai de suferit. În aceste cazuri separarea părinților poate fi chiar o soluție bună pentru ca cei mici, să crească într-un cămin mai liniștit, cu unul din părinți.

Stresul în familie poate fi nociv pentru părinți și pentru copii. Stresul poate crea simptome fizice: stări de greață, transpirații, dureri de stomac, amețeli, probleme circulatorii, anxietate, depresie și altele. Reducerea stresului este foarte importantă, există diferite soluții pentru asta. O cană de ceai, o baie caldă, o plimbare, yoga, meditația, respirația profundă timp de câteva minute, sunt doar câteva soluții simple de eliminarea stresului.

Cum trebuie să procedeze părinții în situații de conflict?

12-rezolvarea-conflictului

Discuțiile trebuie să aibă loc atunci când ambii părinți nu sunt stresați și nici nervoși. Conflictul nu trebuie să aibă loc în prezența copiilor. El trebuie rezolvat la un moment convenabil, într-o manieră rațională, optimă. În fața copiilor părinții trebuie să aibă o relație normală, din care să nu lipsească respectul reciproc.

Cu siguranță unele subiecte nu sunt destinate urechilor copiilor, de aceea ele trebuie evitatea când aceștia sunt prezenți. Copiii nu trebuie să afle despre faptul că părinții au probleme de cuplu, probleme financiare, sau că s-ar putea să se despartă. Toate problemele se pot rezolva uneori în timp, de aceea este bine să nu fie cunoscute de cei mici. Copiii au nevoie de dragoste și de atenție de la părinți, și nu de stres și anxietate.

Cum trebuie să fie discuția?

Discuția trebuie anunțată din timp. De exemplu unul dintre parteneri spune că are ceva de discutat cu celălalt, dar mai târziu, când copiii sunt deja în pat. Conflictul trebuie rezolvat atunci când lucrurile se mai calmează și când conversația poate fi cât de cât plăcută. Ideea este să se evite cuvintele jignitoare, țipetele, violența verbală. Pentru ca discuția să se poată realiza cât mai în liniște, este indicat să fie oprit televizorul sau telefonul mobil.

Fiecare dintre cei doi părinți trebuie să aibă răbdare, să-l asculte pe celălalt, deci să respecte regulile de bază ale conversației. Fiecare trebuie să pună întrebări pentru a afla exact cum stau lucrurile, astfel nu-și va crea diverse filme în cap.

Este important să se găsească o soluție la fiecare problemă înainte de a trece la alt subiect. Amânarea rezolvării unei probleme nu este deloc o idee bună. După ce ajung la un acord comun, ambii parteneri ar trebui să-și manifeste mulțumirea.

Este foarte important ca părinții să învețe să comunice adecvat chiar și atunci când sunt în momente de stres, pentru a găsi soluții la problemele lor. Acest lucru este spre binele relației dintre ei și a copiilor lor.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.