Ciuperca limba-boului este spectaculoasă, ușor de identificat, cu o textură ca de mușchi de vită, ce susține sănătatea ficatului și aduce savoare în farfurie. Este plină de vitamine și are proprietăți vindecătoare, antibacteriene și antioxidante. Află în acest articol unde se găsește și modul ei de preparare, care o transformă într-o delicatesă.
Această ciupercă se lasă recunoscută cu ușurință în regiunile montane din țara noastră, fără teamă de a fi confundată cu vreo rudă otrăvitoare, ea este un dar al pădurii. În popor i se spune beefsteak fungus, dar și burete de stejar, păstrăvul roșu de stejar ori păstrăvul roșu de pădure; de asemenea, ciuperca are denumirea științifică de Fistulina hepatica.
Ea își face simțită prezența din iunie până în noiembrie ca o pată vie de culoare roșiatică în frunzișul umed al pădurii. Trăiește de obicei ca specie saprofită, alteori este ca un musafir ușor parazit, așezându-se singură ori în mici cete pe trunchiurile de stejari și castani. O vei găsi deopotrivă în regiunile de câmpie, pe dealuri ori mai sus, în răcoarea muntelui.
Proprietățile ciupercii limba-boului
Limba-boului pare un dar ciudat și minunat al pădurii: o ciupercă ce imită înfățișarea și textura unui ficat proaspăt ori a unei bucăți de carne crudă. De aici i se trage și numele – Fistulina hepatica – dar și faima de ciupercă cu virtuți vindecătoare pentru ficat.
În medicina populară și în studiile moderne i se atribuie efecte benefice asupra ficatului: se spune că ar putea ajuta la curățarea lui, la ameliorarea ficatului gras și chiar la prevenirea unor afecțiuni grave. Bogată în vitamine, minerale și antioxidanți, rămâne nu doar o ciupercă hrănitoare, ci și una cu potențial medicinal.
Pălăria ei poate atinge dimensiuni impresionante, între 10 și 30 cm în diametru, cu grosimea de câțiva centimetri. Suprafața este umedă, lipicioasă, uneori gelatinoasă, cu o nuanță intens roșiatică spre portocaliu, amintind de culoarea sângelui sau a ficatului. Forma neregulată, adesea ca un evantai sau ca o limbă, completează aspectul exotic.
Dacă o privești dedesubt, porii mari și rotunjiți apar doar la maturitate, fiind susținuți de tuburi scurte și cărnoase. Carnea este roșie, străbătută de vinișoare galbene, iar atunci când o tai, lasă să curgă un suc dens, roșiatic, cunoscut de culegători drept sângele ciupercii.
Piciorul este abia schițat, scurt și prins lateral de pălărie, fără să atragă atenția. La atingere, ciuperca capătă reflexe maronii. Sporii ei sunt rozalii sau brun-roz, amintind de nuanța florilor de măr.
În farfurie, această ciupercă este o delicatesă; gustul său ușor acrișor, cu note fructate și textura sa care amintește de mușchiul de vită o fac un ingredient unic. În unele bucătării este pregătită ca o friptură, iar zeama roșiatică pe care o lasă la tăiere îi întărește asemănarea cu o carne adevărată.
Aspecte importante despre modul de preparare
Ca și mod de preparare, această ciupercă se poate găti simplu la tigaie cu puțin ulei, sau se poate găti cu multe condimente. Iată cum se procedează:
- Se curăță ciuperca de impurități, se spală bine cu apă și se taie în felii groase ca la friptura din carne de vită
- Se îndepărtează stratul superior, marginile ciupercii care poate fi mai tari și se păstrează doar miezul; desigur marginile ciupercii se pot mânca și crude, ele au gust bun; ele se îndepărtează la gătit doar pentru simplu fapt că sunt mai tari
- Se taie miezul ciupercii în bucățele potrivite, care apoi se pun la gătit în ulei de gătit și puțin unt într-o tigaie
- Se condimentează cu sare de mare, piper măcinat, fulgi de ardei iute
- Apoi se stropește cu puțină zeamă de lămâie, ciupercile vor sfârâi în tigaie și prin prăjire vor lăsa un miros uimitor
- Se poate adăuga în sos și puțin oțet de mere
- Se servesc pe un pat de frunze de salată, pe o farfurie
- Se adaugă și puțin usturoi sau mujdei.
Ciupercile se servesc cu pește prăjit, cum ar fi păstrăvul.
Când este crudă, ciuperca are o aromă acrișoară, ca măcrișul tânăr. Unii oameni țin această ciupercă peste noapte în apă cu puțin bicarbonat de sodiu pentru a scăpa de acea aciditate din miezul ei. Această ciupercă nu se gătește prea mult, astfel ea își va păstra aroma specifică.
