În mod normal, copiii adulți își iubesc părinții, dar poate nu-și arată sentimentele în mod clar, sau poate uneori au un comportament care arată chiar contrariul. Problema este că părinții analizează atitudinea copiilor, mai ales că după o vârstă devin și mai sensibili. Ce greșeli fac copiii adulți, prin care își rănesc părinții? Află în cele de mai jos care sunt cele mai frecvente lucruri dureroase pe care copiii adulți le fac adesea celor care i-au crescut.
Navigare rapidă în articol:
- Copiii spun lucruri neplăcute, care nu ar trebui
- Copiii nu întreabă de sănătatea părinților
- Copii adulți care nu-și ajută financiar părinții
- Mamă nu e treaba ta!
- Copii care nu au răbdare cu părinții lor
- Durerea ingratitudinii simțită de unii părinți
- Abandonarea părinților în vârstă
1. Copiii spun lucruri neplăcute, care nu ar trebui
Sunt lucruri pe care copiii adulți le spun părinților la nervi și care îi rănesc foarte mult pe aceștia:
- „Te urăsc! De ce m-ai făcut?”
- „Nu mă sprijini niciodată!”
- „Aș vrea să nu mai fiți părinții mei!”
- „M-am săturat de voi!”
- „Nu vreau să vă mai văd!” și altele.
Spunerea unor lucruri de acest fel poate fi dureroasă pentru părinți, mai ales dacă este făcută în scopul de a-i manipula. Mulți copii spun astfel de replici la nervi și apoi le pare rău. Dacă se ajunge la lucruri și mai urâte, este clar că aceștia nu își mai tratează părinții cu respect.
Desigur, există și cazuri grave, în care părinții au făcut greșeli capitale, iar copiii lor au avut de suferit. Probabil asta îi face pe mulți la vârsta adultă să fie atât de categorici și să riposteze cu replici nepotrivite, care îi rănesc pe părinți.
Când spui „Te urăsc!” unui părinte este dureros, chiar dacă acesta își dă seama că asta este doar o explozie de furie la adresa lui. Copiii nu reacționează așa cum și-ar dori părinții, sunt momente în care ei își exprimă doar furia și neputința.
2. Copiii nu întreabă de sănătatea părinților
Există copii care rup contactul cu părinții lor. Este un fel de „ADIO” pe care copiii nu l-au spus, dar se comportă într-un mod care arată că nu-i interesează deloc viața părinților lor. Experiențele din cursul vieții lor îi fac să se comporte astfel, deși uneori poate este un pic prea exagerat.
Copiii uită de părinți, nu îi vizitează, nu se interesează de sănătatea lor. Majoritatea dintre ei sunt bătrâni și bolnavi, dar asta nu îi face pe copiii adulți să fie mai afectuoși. Nu au nicio reacție, nu îi sună, nu le scriu scrisori, pur și simplu îi ignoră și își văd de viața lor.
Terapeuții spun că motivele ignoranței sau despărțirii de părinți sunt foarte diferite, uneori destul de complicate. În multe cazuri este vorba despre presiune emoțională sau lipsă de iubire. De regulă copiii care se comportă astfel au anumite probleme nerezolvate cu părinții, au frustrări și supărări mari. Unii au anumite traume din copilărie, peste care nu pot trece, în aceste cazuri este justificată indiferența. Alții, doar sunt egoiști, nu le pasă decât de viața lor, nu vor să se deranjeze cu stabilirea unei relații durabile cu părinții lor.
În cazuri de abuzuri psihice este clar că un copil nu va mai vrea să aibă de-a face cu părinții lui. Mulți copii au o copilărie stresantă, în familii în care atmosfera este apăsătoare, de aceea ei dezvoltă sentimente negative, de frustrare, iar la vârsta adultă pleacă de acasă și nu mai vor să audă de părinți.
Abandonul emoțional
Există și copii care au fost abandonați emoțional de părinți și care ajung la o vârstă când „paharul este plin” și decid că de acum în colo nu mai vor să aibă de a face cu părinții. Traumele din copilărie sunt mari la unii oameni și de aceea când sunt adulți devin atât de categorici și de neînduplecat. Din păcate, aceste probleme își pun amprenta și asupra lor, astfel ei pot întâmpina probleme și în relația cu alți oameni, chiar în propriile lor familii.
Pe de altă parte, mai apare o problemă. Psihologii spun că acești oameni își doresc o reconciliere a relației cu părinții, dar din păcate nu reușesc să facă asta, nu suportă conflictele care apar atunci când se întâlnesc.
3. Copii adulți care nu-și ajută financiar părinții
Copiii adulți, cu venituri suficiente, ar trebui să-și ajute părinții financiar, dacă aceștia au pensii mici. Ar putea face asta ca pe un cadou, oferindu-le bani pentru a pleca într-o plimbare, sau pentru a-i susține financiar atunci când au nevoie de bani pentru a cumpăra ceva, sau pentru a face un tratament.
În ziua de azi, multe persoane în vârstă au probleme cu banii, de aceea spun că un mic ajutor din partea copiilor i-ar face mai fericiți. Familiile în care copiii își îngrijesc părinții sunt mai fericite, pentru că asta arată că sunt unite și se susțin. Specialiștii spun că relația dintre generații este mai solidă în familii care se ajută financiar între ei.
Din păcate, majoritatea părinților în vârstă au în prezent probleme de sănătate, de ceea orice ajutor financiar de la copiii lor ar fi bine-venit. Sărăcia, bătrânețea și pensiile mici, reprezintă motive pentru care copiii sunt nevoiți să-și ajute financiar părinții.
Copii care iau bani de la părinți
În ziua de azi este un consens între generații că ajutorul financiar vine mai degrabă de la părinți către copiii. Când copiii sunt adulți nu ar trebui să mai ceară bani de la părinții.
Din păcate, există mulți copii adulți care nu au job, care stau și acum pe spinarea părinților. Statisticile arată că mai mult de jumătate dintre părinți își susțin financiar copiii, chiar dacă aceștia sunt adulți. Mulți își ajută copiii cu bani pentru ca să facă studii. Alții îi ajută pentru că au credite sau alte probleme financiare în familie.
Majoritatea părinților au un sentiment frumos că reușesc să-și ajute copiii cu bani. Există însă o parte care sunt nefericiți, care stau cu copiii lor pentru a-i întreține pe aceștia din pensia lor. Astfel de copiii nu muncesc și în plus, este posibil să nu fie nici măcar recunoscători pentru sprijinul primit de la părinți.
Aici poți afla de ce nu-și iau unii copii „zborul din cuib”, de ce rămân dependenți de părinți.
4. Mamă nu e treaba ta!
Probabil multor copii adulți le sună cunoscută această expresie: „Mamă nu e treaba ta!” Acestă expresie este folosită adesea de ei, și din păcate ar trebui evitată pentru că este percepută într-un mod nu tocmai plăcut de o mamă grijulie, care se gândește mereu la copilul ei.
Este normal ca părinții să se îngrijoreze în legătură cu ceea se întâmplă cu copiii lor, pentru că ei i-au crescut. A ascunde lucruri de ei este ca și cum i-ai ignora. Mult mai bine este să împărtășești ceea ce se întâmplă și cu ei, dar fără a intra în prea multe detalii.
5. Copii care nu au răbdare cu părinții lor
Copiii adulți ar trebui să-și iubească părinții și să aibă mai multă răbdare cu ei. Din păcate, asta nu se întâmplă, apar conflicte între generații, discuții interminabile, nervi și supărări. Inversarea rolului părinte-copil este un fenomen care nu se realizează chiar așa cum ar trebui. Armonia lipsește. Copiii adulți care au anumite frustrări acumulate, la care se adaugă și stresul unei vieți agitate, nu reușesc să facă față la această sarcină, de a avea grijă și răbdare cu părinții lor.
Copiii adulți sunt responsabili pentru părinții lor bătrâni, încearcă să aibă grijă de ei, dar pe de altă parte ei sunt destul de stresați să poată avea răbdarea necesară de fiecare dată și capacitatea de a rezolva problemele vieții lor. Ei își doresc să-și trăiască propria viață și nu reușesc să găsească un echilibru pentru a nu-și supăra nici propria familie, nici părinții.
În majoritatea cazurilor, copiii care au 50 de ani trebuie să se ocupe de părinții lor, care acum au în jur de 80 de ani. Din păcate, le este destul de greu să intre în acest rol și de aceea apar anumite discuți și supărări. Ei nu au răbdare cu părinții bătrâni, nu le acordă suficientă atenție și timp pentru ca aceștia să fie mulțumiți.
Există familii în care un animal de companie – un pisoi sau un cățel – poate ajuta în reconcilierea relațiilor. Un animal jucăuș poate crea o atmosferă mai plăcută în orice familie.
6. Durerea ingratitudinii simțită de unii părinți
Nu fi niciodată nerecunoscător cu părinții tăi! Această durere, pe care unii părinți o simt din cauza ingratitudinii copiilor lor, ajunși la vârsta adultă, poare fi foarte mare. Nimic nu doare mai tare decât acest comportament al copiilor. Părinții ajung să creadă că toată dragostea lor a fost în zadar, tot efortul lor de a-i crește nu a fost apreciat.
Părinții care simt ingratitudinea copiilor au frustrări mari, sunt nefericiți, triști, dar speră în continuare că aceștia se vor schimba. Cu toții trecem prin perioade dificile în viață și facem greșeli pe care apoi le regretăm. Pentru părinți copiii adulți rămân tot copiii, iar iubirea lor pentru ei este necondiționată.
Ei suferă să-și vadă copiii astfel. Comportamentul copiilor îi rănește foarte mult, pentru că își dau seama că strădania lor de a-i educa nu a ajutat prea mult. Copiii adulți care sunt nerecunoscători cu părinții lor ar trebui să-și de-a seama că prin atitudinea lor negativă nu fac decât să-și supere foarte mult părinții, iar în plus astfel și ei se vor simți rău. Ei trebuie să trăiască cu această greutate prin care au comis o nedreptate față de cei care i-au crescut și iubit. La un moment dat își vor da seama de asta, dar poate va fi prea târziu. Mai bine ar realiza asta acum! Cât de greu este să fii recunoscător părinților, să le mulțumești pentru viața pe care o ai?
Dacă copiii adulți nu ar mai fi nerecunoscători cu părinții lor, cu siguranță aceștia ar fi mai fericiți. Cu siguranță toți oamenii sunt dornici să audă cuvinte de mulțumire, de la cei pentru care au făcut din tot sufletul ceva.
7. Abandonarea părinților în vârstă
Aceasta este o adevărată dramă a persoanelor în vârstă. Ea apare în toate clasele sociale. Foarte mulți părinți sunt abandonați de copiii lor la casele de bătrâni și apoi ei sunt uitați de aceștia. Acest abandon emoțional este practicat împotriva părinților de către anumiți copiii, care nu se gândesc deloc că aceștia abia acum au cea mai mare nevoie de ei, la bătrânețe sau când suferă de vreo boală.
Fiind ignorate, persoanele în vârstă se simt devalorizate, iar durerea pe care ele o simt este imensă. Din păcate, această durere nu are remediu și de cele mai multe ori le agravează problemele de sănătate.
Este destul de dureros să vezi, ca părinte, că propriul copil te duce la azilul de bătrâni și apoi fiind prea ocupat, nu te mai vizitează decât la Crăciun. Au fost cazuri de bătrâni abandonați de copiii lor în casele de bătrâni și uitați de aceștia pentru mulți ani. Fiind ignorați de copiii adulți, acești părinți simt o suferință pe care nu o poate vindeca nimeni. Cea mai mare plângere a lor a fost mereu aceea că proprii copii îi tratează cu indiferență și nu le dă niciun telefon.
