Părinți și copiiDovleacul, deliciul toamnei pentru întărirea imunității și sănătatea ochiilor

Dovleacul, deliciul toamnei pentru întărirea imunității și sănătatea ochiilor

Pentru a-ți menține sănătatea ochilor, ar trebui să încorporezi în dieta ta o serie de alimente precum: morvovi, ceai verde, roșii, broccoli, leguminoase, somon, spanac, ouă, citrice, nuci, fructe de pădure, etc. Un aliment excelent pentru ochi este și dovleacul, deoarece este o sursă valoroasă de carotenoizi, de provitamina A.

Dacă ești afectat de o problemă de vedere, ar fi indicat să faci o vizită la medicul oftalmolog, pentru a face un control de specialitate. Și dieta joacă un rol esențial în sănătatea ochilor, din aceasta poate face parte și dovleacul – pentru că este bun pentru organism și vedere.

Dovleacul este o sursă valoroasă de carotenoizi

Dovleacul are 4 carotenoizi importanți: α-caroten, β-caroten, luteină și zeaxantină. Dintre aceștia, cel mai predominant este β-carotenul care apare în toate speciile de dovleac.

Dovleacul are și o cantitate semnificativă de carotenoizi provitamina A, care îi conferă culoarea galbenă-portocalie și are compuși precum luteină (culoare galben-aprins) și β-caroten (culoare portocalie). Despre β-carotenul din dovleac se spune că este bun pentru vedere, are funcție imunologică, este necesar pentru vederea nocturnă, pentru dezvoltarea țesutului epitelial. Licopenul este în concentrație mică în dovleac și are rol benefic pentru organism.

Beneficii pentru sănătate:

  • Dovleacul are efect antibacterian, antioxidant, antiparazitar, antidiabetic, analgezic și antiinflamator
  • Dovleacul are proteine, fibre, carbohidrați, lipide, minerale
  • Dovleacul este bogat în minerale dar și în compuși fenolici, vitamine, acizi grași, aminoacizi esențiali, carotenoizi, terpenoide, saponine, steroli, tocoferoli; acești nutrienți apar și în semințele de dovleac.

Beta-carotenul și antioxidanții din dovleac ajută la întărirea imunității organismului. Vitamina C din dovleac menține sănătatea dinților și a oaselor. Dovleacul este și o sursă de magneziu, deci ajută la contracția musculară și la dezvoltarea oaselor.

Uleiul extras din semințe de dovleac

Există studii ale cercetătorilor care sugereacă faptul că uleiul extras din semințe de dovleac este o sursă importantă de carotenoizi. Uleiul este obținut prin presarea la rece a semințelor și conține carotenoizi precum: luteină și β-caroten.

De asemenea, uleiul poate conține și zeaxantină care îmbunătățește vederea.

Cercetătorii au analizat și carotenoizii din semințe prăjite și neprăjite. Ei au concluzionat că prin prăjire, semințele au un conținut de carotenoizi puțun mai mic. Totuși luteina apare și în semințele de dovleac prăjite și este un carotenoid bun pentru organism.

Făina de semințe de dovleac

Această făină este parțial degresată și obținută din Cucurbita maxima sau dovleac turcesc. Ea este considerată un produs secundar al producției de ulei de semințe de dovleac. Despre ea, cercetătorii spun că este o sursă importantă de proteine, dar conține și lipide, carbohidrați totali. Aceasta este parțial degresată și are minerale precum: fier, cupru, zinc, magneziu, potasiu.

Decoctul din dovleac și miere

În prezent, foarte mulți oameni din întreaga lume sunt infectați cu paraziți helmintici. Pentru a preveni și combate această problemă de sănătate se recomandă decoctul din dovleac cu miere.

Acest amestec din dovleac și miere 1:1 este foarte bun pentru combaterea trichinelozei (infecției cu Trichinella spiralis), are activitate antihelmintică puternică. Decoctul reduce infecția, crește imunitatea, restabilește sănătatea organismului.

Semințele din dovleac sunt o sursă de oligoelemente, au seleniu, zinc, magneziu, cupru. Uleiul din semințe de dovleac au acizi grași polinesaturați, sitosteroli, tocoferoli, proteine, activitate antimicrobiană.

Dovleacul oferă multe avantaje pentru sănătate:

  • Are efect anticancerigen, antioxidant, antidiabetic, antiinflamatoriu
  • Este utilizat terapeutic pentru a vindeca ascaridioza, schistosomiaza, tenia
  • Este o sursă de antioxidanți, carotenoizi și polifenoli care promovează sănătatea
  • Are compuși care reduc stresul oxidativ și previn depresia
  • Conține carotenoizi care îmbunătățesc sănătatea generală a organismului, ajută la metabolismul vitaminei A, reducând incidența cancerului de plămâni și de colon.

Extractul din semințe de dovleac

Un studiu realizat de cercetători arată că extractul din semințe de dovleac are proprietăți antioxidante, ajută în reducerea inflamației, a stresului oxidativ. Aceste probleme apar în caz de menopauză, din cauza tulburărilor endocrine. De regulă, menopauza crește riscul de hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, dislipidemie, inflamație vasculară, tulburări de somn, nivel scăzut de estrogen și osteoporoză.

Extractul din semințe de dovleac are compuși bioactivi cu proprietăți antidepresive, antitumorale, antioxidante, antidiabetice. Semințele au fitoestrogeni lignani, acizi grași (acid oleic, acid linoleic, acid stearic, acid palmitic) și antioxidanți ce includ și tocoferol. Fitoestrogenii și tocoferolul au acțiune antioxidantă, protejează împotriva bolilor cardiovasculare și ajută în caz de simptome de menopauză produse mai ales de un deficit de estrogeni.

Antioxidanții și fitoestrogenii din extractul de semințele de dovleac ajută și în reglarea metabolismului lipidic, în ameliorarea stresului oxidativ, scad riscul de osteoporoză și de boli cardiovasculare.

Dovleacul se consumă copt sau fiert, în diferite rețete culinare. Fruzele de dovleac sunt consumate ca legume, iar pulpa este utilizată în piureuri, dulcețuri, supe, plăcinte.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.