Copii & adolescențiCe presupune începerea activităților sportive la copii?

Ce presupune începerea activităților sportive la copii?

Inceperea activitatilor sportive la copii se poate face chiar de la varste mici, caci are efecte extrem de benefice asupra dezvoltarii fizice si psihice a copilului. Chiar la trei-patru ani, puteti incepe sa faceti impreuna cu cel mic anumite activitati care implica miscare – asta ii va ajuta cresterea armonioasa, dar va asigura si petrecerea timpului impreuna cu el.

Fie ca se dezvolta normal, fie ca vezi ca are anumite probleme de coordonare a miscarilor, dupa varsta de trei-patru ani, miscarea fizica nu poate fi decat benefica. Daca joci diverse jocuri ce implica miscare sau il inveti, de exemplu, sa mearga pe tricicleta, il vei ajuta sa se dezvolte si vei petrece clipe frumoase impreuna cu copilul tau. Insa aceasta cu conditia sa doreasca si el sa faca aceste activitati si sa ii placa – a forta un copil mic sa faca lucruri ce ii displac nu este deloc o idee buna. Tine minte, este indicat ca cel mic sa inceapa sa faca sport, dar sporturi distractive si interactive. In plus, nu toate firile sunt sportive, asa ca, daca ii displace sa faca sport, nu il impinge de la spate!

Ce presupune inceperea activitatilor sportive la copii?

Dar ce sporturi ar putea sa faca cel mic? Dupa cum s-a spus, la o varsta frageda, intre trei si cinci ani, poti sa il inveti cu jocuri interactive ce implica miscare si sa mearga pe tricicleta. Daca copilului ii place sa petreaca mult timp cu tine si sa te imite, invata-l sa faceti impreuna gimnastica – se va distra si ajuta mult la dezvoltarea sa. Insa nu este inca varsta sa il impingi spre sporturi foarte coordonate sau organizate.

In jurul varstei de sase ani, il poti inscrie la cursuri ce implica miscare fizica coordonata, de exemplu, cursuri de inot, dans sau sporturi interactive de tipul karate, kung fu, taekwon-do. Dar este important ca primele sedinte sa stai cu el, sa te vada aproape si sa se simta in siguranta, sa vada ca il sustii si admiri. In plus, pentru ca cel mic sa se ataseze de un sport, cel mai bine ar fi sa ii oferi exemplul propriu si sa ii dai tu primele lectii: mergeti la piscina si faceti impreuna lectii de inot, de exemplu.

Dupa varsta inceperii scolii, dupa sapte ani, poti sa il incurajezi spre sporturi in echipa: il ajuta la dezvoltarea fizica, dar in special la socializare. Sporturile in echipa formeaza si consolideaza relatii de prietenie intre jucatori. Nu il forta, totusi si lasa-l sa aleaga ce crede ca i-ar placea: fotbal, tenis, baschet. Iar daca nu va savura jocul, crede ca nu este bun sau nu se integreaza in echipa, incearca sa il sustii, sa ii explici ca cere timp pana ce va juca bine, dar in nici un caz nu il impinge de la spate sa continue ceva ce nu ii place! Daca nu se simte liber in alegerea sa, va simti o aversiune dublata fata de activitatea respectiva.

Ce faci daca nici unul dintre sporturile mentionate nu il atrag? Daca nu ii place sa faca nimic din cele mentionate, poti sa ii propui activitati mai putin organizate si mai distractive: poate este atras de mersul pe bicicleta, pe role, pe skate, de patinaj… Insa ai grija, aceste sporturi in aer liber implica si riscuri, asa ca mergi cu el in weekend in parc si asigura-te ca nu se expune vreunui pericol pana ce invata sa mearga bine. Asigura-te, dupa aceea, ca merge impreuna cu cineva si ca nu se plimba pe strada pe role/bicicleta/skate: aproape in fiecare oras, exista parcuri sau strazi inchise traficului perfecte pentru asemenea activitati sportive.

Insa inceperea activitatilor sportive la copii poate implica dificultati, respingerea oricaror activitati ce implica efort de catre cel mic. Ce poti face daca nu vrea deloc sa faca miscare fizica? Avand in vedere ca nu este indicat sa il fortezi, nu prea ai ce sa faci, in afara sa ii explici cat de bine face miscarea si ca disconfortul fizic se diminueaza pe masura ce invata un sport. In special, incearca sa afli de ce nu ii place o anumita activitate: poate ca antrenorul este prea dur (ceea ce nu este logic si benefic in invatarea copiilor cu un sport), poate colegii din echipa au ras de el, poate a avut un accident jenant – oricare din aceste motive il pot face sa respinga de tot ideea de sport.

Daca afli ca este un anumit motiv de genul, explica-i ca poate schimba echipa sau chiar activitatea, daca nu se simte in largul sau. Dar daca nu ii place, stramba din nas la ideea de sport in sine, poate ca pur si simplu nu este deloc o fire sportiva. Ceea ce nu este capat de lume, daca ii asiguri un regim alimentar sanatos si rational, lipsa de sport nu va avea efecte atat de negative.

Totusi, o viata sedentara nu face bine, de aceea, daca tu sau partenerul/partenera de viata sunteti buni la un sport, incercati sa il atrageti spre acesta jucand impreuna, in familie. Asigurati-va macar ca in weekenduri faceti plimbari lungi pe jos, chiar scurte excursii la munte.

activitatea sportiva la copii

La ce ajuta inceperea activitatilor sportive la copii

Inceperea activitatilor sportive la copii contribuie cu mult la dezvoltarea lor fizica armonioasa. In special in ziua de astazi, cand atat de multi copii sunt supraponderali si chiar se confrunta cu obezitatea, este bine ca cel mic sa invete de la varste mici beneficiile unui sport. Astazi, chiar daca incerci sa ii oferi doar alimente sanatoase, tot nu stii exact cum au fost crescute si tratate acele alimente. Asa ca sportul ofera un mare avantaj in cresterea armonioasa si asigurarea unei stari de sanatate bune.

A avea o conditie fizica buna, a fi obisnuit cu miscarea si efortul creste imunitatea si fereste de anumite boli. Muschii, articulatiile, inima, toate sunt avantajate de catre miscarea fizica regulata. Unele studii au dovedit ca un program de sport (chiar unul mai rar, de exemplu, o data pe saptamana) fereste organismul de boli si afectiuni serioase, precum atacul de cord, diabetul zaharat, hipertensiunea si bineinteles, obezitatea – care pare a fi stigmatul noilor generatii.

Din punct de vedere psihic, activitatile fizice regulate cresc aportul de energie, dau o stare de spirit in general buna, diminueaza stresul – nu te gandi ca cei mici nu au motive sa fie stresati: desi pentru tine nu par a fi motive relevante si copiii se streseaza la fel de mult ca adultii! Dar la ei, gestionarea stresului este mai dificila si poate afecta intr-o masura mai mare dezvoltarea psiho-sociala. Sportul contribuie si la cresterea capacitatii cognitive, a procesului gandirii si ajuta organismul sa beneficieze de somn odihnitor, ferind astfel de epuizare fizica si psihica.

Din punct de vedere social, activitatile sportive in echipa formeaza relatii de colegialitate si prietenie. Aici, copilul invata despre competitie loiala si cooperare. Orice sport ce implica interactiune poate sa il ajute sa isi dezvolte capacitatea de socializare si relationare. A sta inchis in casa in fata computerului, mai putin.

Dar si sporturile solitare (inot, bicicleta, jogging) ajuta la dezvoltarea aspectelor sociale: mareste increderea in sine a copilului, ii arata ca poate face ceva pana la capat si o poate face bine. In special daca voi ca parinti, il sustineti si admirati pentru abilitatile sale sportive, stima de sine ii va creste si ii va face mai usor sa se integreze in grupuri, sa comunice cu incredere si sa formeze prietenii. In schimb, un copil care sta in casa si se izoleaza se va confrunta deseori cu timiditate si probleme de a interactiona.

O ultima idee: asigura-te ca nu impui fortat inceperea activitatilor sportive la copii si ca celui mic ii place sa faca o anumita activitate si nu o face din frica de a fi criticat! Cea mai buna metoda de a face aceasta este sa incepi tu sa faci impreuna cu el un anumit sport si pe masura ce creste si simte nevoia de prieteni de varsta lui, sa il inscrii la un sport ales de el impreuna cu un coleg, vecin, prieten de varsta similara.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.