Copilul tău te minte?? – 5 indicii că cel mic îți toarnă gogoși

0
124
Minte?
Minte?

Părinții sunt adesea prin natura lor suspicioși: “oare minte?”, “oare ascunde ceva?”. Și bineînțeles, este suficient să ne reamintim propria copilărie pentru a ne convinge de faptul că, într-adevăr, copiii își mint părinții. Cel mai frecvent, o fac din teamă și dorința de a scăpa de urmări…

Însă să nu ne grăbim să ne transformăm în aprigi judecători: cu toată sinceritatea și noi ne-am mințit părinții, iar acum uneori ne mințim copiii! Câteodată, din jenă (“mami și tati se jucau de-a trânta”), uneori din necunoaștere (“cerul e albastru pentru că e culoarea preferată a Sfântului Ilie”…), alteori pentru binele lor – sau așa credem noi (“cățelul a fost dus la țară, îi e mai bine acolo”…). Și, să nu uităm, mai mințim pentru că ni se pare mai simplu câteodată, mai simplu decât să intrăm în detalii și explicații care, credem noi, ar fi prea dificile pentru un copil.

Dar și copiii ne mint la rândul lor, adesea cu succes complet! Nu pentru că ar fi cine știe ce maeștri ai minciunii – ci pentru că și această “artă” se învață, se perfecționează: cei mici rețin ceea ce merge ca tactică și ceea ce nu. Din nou, pentru a fi 100% onești, se întâmplă și ca noi să preferăm minciuna, să preferăm să credem ceea ce ni se spune cu o inocență fabricată (“da, sigur că nu am fost la petrecerea aia cu alcool și cu puști plini de hormoni, eu si Raluca am fost la ea, să ne uităm toată seara la filme”…).

Există, pentru cei care doresc să se specializeze și să încerce să observe dacă și când copiii îi mint, o serie de indicii ce pot fi destul de simplu urmărite. Dacă vei citi lista însă, vei vedea că unele sunt oarecum contradictorii – aceasta deoarece depinde de persoană, de vârstă și de fiecare situație în parte. Totuși, aceste semne te pot ajuta atunci când chiar dorești să afli dacă ți se toarnă gogoși.

5 indicii că te minte:

♦ Privirea – psihologii au atras de mult atenția asupra faptului că atunci când cineva te minte, mai ales cineva neexperimentat și care nu are sânge rece, acesta nu se va uita în ochii tăi. De fapt, indiciul cel mai evident este când își îndreaptă privirea în stânga/ jos (ceea ce ar semnifica faptul că își construiește răspunsurile). Aceasta este inversată în cazul celor stangaci (se uită, așadar, spre dreapta). Un alt semn este când își acoperă mai mult sau mai puțin subtil ochii sau când chiar și-i închide.

Privirea
Privirea

♦ Gesturi – aici există două extreme: când minte, o persoană devine fie foarte agitată, gesticulând frenetic, eventual prefăcându-se foarte ocupată de vreo activitate care să-i permită să nu stea în fața ta; sau, invers, poate deveni ciudat de rigidă, de nemișcată, adesea ținându-șe brațele în jurul trupului. Această din urmă reacție e un indicator al anxietății (persoana nu se simte relaxată atunci când minte). În cazul celălalt, al gesturilor agitate, poți observa diferite ticuri nervoase pe care persoana nu le are de obicei sau gesturi subite și energice cu mâinile și degetele.

Gesturi
Gesturi

♦ Tonalitatea și ritmul vocii – unele cercetări au arătat că, atunci când cineva, copil sau adult, minte și este destul de nervos, anxios, își modifică tonalitatea normală a vocii (devine mai pițigăiată sau mai joasă). De asemenea, și ritmul vorbirii se poate modifica: fie vorbește foarte repede, în ideea de a scăpa de discuția neplăcută; fie, dimpotrivă, vorbește mai rar, face chiar unele mici pauze, semn că se gândește bine la ceea ce urmează să zică, așa încât să creeze o poveste credibilă.

Minte?
Minte?

♦ Discursul – încă o dată, avem 2 indicii opuse care îți arată când copilul te minte. Primul este reprezentat de lipsa aproape oricărei explicații, de o lacună în discurs. Aceasta se manifestă adesea la copiii mai mici (“nu știu cine a făcut-o”; “nu eu”; sau “pisica/ sora mea a spart vaza”), însă apare și în cazul celor mari, atunci când sunt prinși nepregătiți, când nu au avut timp sau inspirație să-și construiască o minciună.

Atenție, însă: odată ce “micul mincinos” devine mai experimentat, își va crea adevărate scenarii care explică ce s-a întâmplat, scenarii foarte bogate în detalii (deoarece tinde să considere că va fi mai convingător, astfel că oferă detalii nesemnificative). De asemenea, discursul tinde să fie negativ, reliefându-l pe el ca pe cel nevinovat, ba chiar ca pe o victimă a circumstanțelor nedorite (“să vezi ce mi s-a întâmplat, mergeam spre stație, dar autobuzul a plecat fără să mă aștepte, a venit Dani și mi-a zis să mergem pe jos împreună, apoi m-a tras după el să cumpere mâncare și hârtie, ca să-l ajut să le care acasă și până am ajuns la el, deja era 8, apoi m-a pus să aștept ca să mă conducă jumătate din drum, deși eu mă grăbeam, apoi ne-am întâlnit cu fratele lui, care s-a supărat când i-am zis că nu stau și eu să ne arate noul lui joc, așa că am mai stat și până la urmă a trebuit să vin singur, că ei nu mai voiau să se miște”…. etc. etc.) – Ați prins ideea, minte în detalii, formînd o povestire din care el iese bine, chiar victimă a situației… ba chiar se arată supărat de această situație neplăcută.

Discursul
Discursul

♦ Atitudine defensivă spre agresivă – așa cum am menționat, un mincinos tinde să se scuze, să ofere povești din care el scapă “cu mâinile curate”; este o atitudine defensivă, care poate continua cu replici de tipul: “știu că tu poate nu mă crezi”; sau “nu e vina mea, nu am avut de ales”. Dacă, însă, insiști și mai ales dacă îl încurci cumva în detaliile sale stufoase, sau arăți că nu prea îl crezi, atitudinea se transformă destul de des într-una agresivă: “mereu ești nedrept”; “nu-mi pasă, știam eu că o să faci așa”; “te urăsc, niciodată nu crezi ce-ți zic”…

Atitudine agresiva
Atitudine agresiva

Însă, înainte de toate, haideți să încercăm, ca părinți, să nu fim prea suspicioși, să nu ne interogăm copiii ca la poliție. Uneori, poate că spun câte o minciună – dar nu mereu e cazul să scoatem detectorul de minciuni!

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ