Părinți și copiiAflă care sunt cele mai frecvente greșeli ale părinților în situații sociale

Află care sunt cele mai frecvente greșeli ale părinților în situații sociale

Care sunt cele mai frecvente greseli ale parintilor in situatii sociale? Ce scapari poate avea un parinte de fata cu alte persoane? In situatii sociale – fie pe strada, in vizita sau la diferite evenimente sociale – parintele este atat de preocupat ca cel mic sa se comporte adecvat, incat uita de faptul ca si el poate face cate o gafa, un gest sau un comentariu nepotrivit situatiei.

A tipa la copil de fata cu altii

O greseala care ar trebui evitata pe cat se poate: orice a facut copilul, daca veti considera ca trebuie certat sau pedepsit, asteptati pana acasa. Vedem deseori mame si tati care tipa isteric la copil in public, parca s-ar afla in propria casa.

A certa copilul de fata cu alte persoane (si in special de fata cu alti copii) il umileste – daca face ceva gresit, atrageti-i atentia intr-un mod calm (de multe ori, o singura privire ii arata ca a gresit) si controlati orice tendinta de a tipa la el (orice parinte trebuie sa aiba autocontrol). Este neplacut si jenant pentru persoanele de fata si este extrem de umilitor pentru copil, oricat de mic este el.

O alta greseala a parintilor in situatii sociale este aceea de a critica si corecta copilul constant: „nu ai facut cum trebuie”, „ti-am zis de o mie de ori…”, „iar faci prostii”, „nu faci nimic bine” etc.. Daca doriti sa corectati copilul si sa il invatati cum sa se poarte, ce are voie si ce nu are voie sa faca, incercati sa faceti aceasta fara spectatori. Sigur, cateodata sunteti nevoiti sa ii atrageti atentia in public la ceea ce face: insa trebuie sa o faceti delicat, fara a il face sa se simta incapabil sau rau (evitati sa il etichetati si sa folositi termeni negativi).

A-l lasa de capul lui

La extrema opusa, o alta greseala a parintilor in situatii sociale este sa il lase sa faca orice il taie capul. Copilul trebuie totusi invatat cu regulile generale de comportare in public (numai ca de preferat este sa il invatati cu acestea acasa si nu in public!). Parintii care zambesc permisivi in timp ce copilasul lor scump tipa ca din gura de sarpe, sare, loveste, arunca cu lucruri in public cad in cealalta extrema, a lipsei oricarui control.

Da, copilul se va purta ca un copil, este doar normal ca nu va fi un mic sfant si ca va face si prostioare, insa parintii au datoria sa il invete ca anumite comportamente ii deranjeaza pe cei din jur. In orice caz, anumite comportamente nu trebuie tolerate la copil nici in public, nici in casa –  totul tine de cum veti sti sa il disciplinati, caci trebuie sa gasiti echilibrul intre controlul excesiv (situatiile de mai sus) si lipsa controlului.

greseli

Ignorarea copilului

Ati observat parinti care, la vreun eveniment social, discuta si rad cu ceilalti adulti, in timp ce copilul trebuie sa stea cuminte prin apropiere? Iar cand copilul vine la parinte, acesta ii spune absent „nu acum, sunt ocupat, du-te si te joaca”… Daca luati un copil mic cu voi la un eveniment social, in special daca este singurul copil prezent, nu il puteti lasa pur si simplu sa isi tina de urat in timp ce voi socializati cu ceilalti adulti. Nu-l ignorati, spuneti-i din cand in cand cate ceva, ascultati cand vrea sa va spuna ceva si asigurati-va constant ca are ceva de facut.

A vorbi despre copil de fata cu el, insa ca si cum nu este prezent

„Danut a avut iar cosmaruri”, „Alina nu vrea pur si simplu sa manance legume”, „Radu face numai prostii”, „Sa vezi ce lucru amuzant a mai spus Irina”; si chiar lucruri pozitive: „Danut face mereu ce ii spun”, „Alina e cea mai talentata la desen”, „Radu deja stie sa citeasca” etc.. Ideea este ca a vorbi despre copil de parca nu ar fi prezent si el, a nu il implica deloc in conversatie, il face sa se simta ca un fel de element de decor. Chiar si remarcile pozitive, laudele, pot fi inadecvate atunci cand sunt spuse ignorand prezenta copilului, iar cele negative sunt foarte daunatoare.

Comparatia cu alti copii

Ce il doare pe copil? Sa va auda cum discutati cu alti parinti despre copiii vostri si sa va auda spunand lucruri de tipul: „ce as vrea sa fie si al meu la fel de cuminte ca…”.  Parintii discuta despre copiii lor si sunt uneori tentati sa ii compare, insa a compara un copil cu un altul este absolut inutil, iar in cazul in care el va aude, tocmai i-ati dat o mare lovitura in increderea sa in sine.

A il invata sa minta

Greseli ale parintilor in situatii sociale: sa fie intr-atat de preocupati de regulile politetii, incat sa ii ceara copilului sa minta. Caci deseori, copiii spun lucruri cu acea sinceritate inocenta, de aceea pot scapa vorbe de tipul: „tanti e grasa”, „nu-mi place de domnul”, „nu-mi place aici, toti sunt urati”.

Oricat de jenante pot fi aceste mici comentarii ale copilului pentru voi, amintiti-va ca este doar un copil – si la urma urmei, el are dreptate! Nu-l invatati de mic sa minta cu talent, spunand lucruri frumoase altora doar de dragul politetii. In schimb, il puteti invata sa se abtina sa spuna lucruri urate despre altii: „daca nu ai ceva bine de spus, nu spui nimic”, „ce tie nu ti-ar placea sa auzi, nu spune altora”. O regula simpla mult mai potrivita decat a il invata cu minciuni politicoase.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.