Dragoste și relațiiCe faci când partenerul este prea orgolios, mândru și independent în relație?

Ce faci când partenerul este prea orgolios, mândru și independent în relație?

Independența este considerată un lucru bun, care te duce cu gândul la putere, maturitate și mândrie. Oamenii independenți sunt apreciați de cei din jur și par a fi maturi, capabili de a se descurca singuri și de a funcționa pe cont propriu. Totuși, a fi prea independent în relație poate fi un dezavantaj, deoarece apar anumite dezacorduri, probleme, frustrări.

Cum afectează relația orgoliul sau dorința de a fi prea independent?

Fiecare om tânjește după companie, după siguranță în relație, pentru că singurătatea este grea. Când ești singur este bine să fii independent, pentru că asta îți poate aduce multe beneficii personale. În cazul în care ai o relație, independența poate duce la inhibarea legăturii emoționale cu persoana iubită și poate produce chiar distrugerea relației.

Capacitatea de a iubi o altă persoană nu este întotdeauna în noi, ea trebuie dezvoltată, dragostea trebuie învățată. Dacă ești un om prea independent în relație și nu ai abilitatea a-ți deschide sufletul față de cealaltă persoană, este posibil ca la un moment dat relația ta să nu funcționeze așa cum ai vrea. A discuta și a face planuri de viitor în relație poate fi intimidant pentru cei independenți. Astfel de discuții implică faptul de a te gândi la căsătorie, copii, schimbarea locuinței sau alte lucruri importante.

Comunicarea sentimentelor

Pentru a avea o relație sănătosă trebuie mai multă comunicare. Asta înseamnă să discuți deschis, cu mult calm pentru a rezolva orice situație conflictuală. Evitarea discuțiilor duce la încheierea dialogului și la acumularea frustrărilor.

În relație contează să răspundem nevoilor partenerului, să construim legătura pe respect, încredere și intimitate. Asta presupune un plus de atenție, îndeplinirea cerințelor celuilalt, înțelegerea perspectivei lui de viață. Trebuie să știi să te pui în locul celuilalt, să empatizezi, să-i îndeplinești măcar o parte din așteptări.

Mutarea împreună este un pas foarte important și asta, pentru persoanele prea independente poate fi îngrijorător. Este vorba de abilitatea de a te adapta la schimbare, de a-ți îmbunătăți comunicarea și de a rezolva cu răbdare orice problemă ce apare în viața în doi. Unii oameni întâmpină dificultăți în această etapă și uneori cer sfaturi de la prieteni, sau chiar de la un consilier de cuplu sau psiholog.

Fii sincer și spune-i persoanei iubite ceea ce îți dorești

Într-o relație trebuie să ai dreptul să faci ceea ce îți place, cum ar fi de exempllu: să te îmbraci în stilul tău, să-ți schimbi locul de muncă dacă asta îți dorești, sau să îți alegi prietenii. Încrederea unul în celălalt este importantă, adică să nu-i controlezi telefonul sau să-i citești corespondența personală.

Fiecare trebuie să spună ce își dorește și ce necesități are. Chiar și repartizarea responsabilităților contează, astfel se menține echilibrul în relație.

Într-o relație trebuie să existe un echilibru bun între independență, dependență, interdependență. Psihologii spun despre oameni că tânjesc după individualitatea lor, însă când sunt în relație lucrurile se schimbă destul de mult, apar reguli, nevoi, aspecte ce fac relația să funcționeze.

Prin recunoașterea propriilor dorințe și înțelegerea nevoilor partenerului se poate construi o relație sănătoasă. Contează și limitele, pentru că limitele unuia nu sunt mereu și ale celuilalt.

Prin urmare, trebuie identificate nevoile, limitele, obiceiurile, iar apoi ele trebuie comunicate partenerului. Comunicarea este bine să fie sinceră și deschisă, realizată pe un ton calm, pentru a vă simți confortabil.

Într-o relație sănătoasă contează și alte aspecte, precum:

  • Prezentarea obiceiurilor, intereselor, hobby-urilor, a modului de distracție sau de participare la viața socială
  • Abilitatea de a comunica, de a crea o legătură, de a împărtăși persoanei iubite dorința de a crește împreună
  • Respectarea limitelor fiecăruia pentru a crea un echilibru în relație
  • Construirea încrederii și a respectului reciproc
  • Respectarea partenerului în sensul că el are nevoie de spațiul său personal și de autonomie
  • Construirea unui fel de parteneriat prin stabilirea unor obiective comune, în scopul de a îndeplini aspirațiile fiecăruia.

Distracții și obligații sociale

Într-o relație este important de stabilit și modul de petrecere a timpului liber. Pentru ca relația să nu sufere, trebuie ca ambii să ajungă la un acord privind distracțiile și obligațiile sociale. Relația se poate consolida atunci când se petrece timp de calitate împreună. Asta înseamnă implicare, empatie, exprimarea interesului real față de sentimentele și gândurile partenerului, ascultarea lui în mod activ și altele.

Desigur petrecerea timpul liber nu ar trebui să necesite cheltuieli prea mari de bani, pentru că asta ar putea duce la discuții din cauza unor pierderi financiare ce pot să apară. Ei pot pleca în călătorii pentru a se relaxa, dar acestea să nu fie prea extravagante și scumpe. Există multe activități relaxante ce se pot realiza împreună, în timpul liber, și care ar putea ajuta la consolidarea relației prin petrecerea unor momente plăcute, de calitate.

Viața împreună nu înseamnă doar muncă, ci și distracție. În fiecare săptămână este nevoie de relaxare, de timp liber în care să aveți parte de bucurie, râs și distracție. Prin urmare, crearea de spațiu și timp pentru distracție contează pentru a avea o relație fericită, sănătoasă și armonioasă.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.