Anxietatea la copii – Cum poți ajuta un copil anxios?

Mulți părinți s-au confruntat cu anxietatea la copii, cu fricile acestora, cu descurajarea sau disperarea care se citea pe chipul lor. Anxietatea la copii a devenit un fenomen în ziua de azi, unii părinți apelează chiar la psihologi pentru a-i ajuta. Află cum se manifestă un copil anxios, cum îl poți ajuta să depășească aceste probleme fără medicamente.

Copilul anxios de azi poate deveni adultul anxios de mâine. Persoanele care suferă de anxietate trebuie să fie ajutate pentru a depăși sau a controla aceste temeri. Refularea stărilor de anxietate nu duce la ceva bun, ele pot fi activate din nou, după trecerea anilor.

Navigare rapidă în articol:

• Cum se manifestă anxietatea la copii?
• Frica și anxietatea la copii
• Suferința și anxietatea la copii
• Furia și anxietatea la copii
• Anxietatea poate afecta somnul la copii
• 7 mituri care produc anxietate la copii
• Anxietatea de separare la bebeluș.

Cum se manifestă anxietatea la copii?

Anxietatea este o parte normală a copilăriei. Fiecare copil trece prin aceste faze ale anxietății. Simptomele anxietății sunt evidente în ceea ce îi privește pe copii, pentru că aceștia nu reușesc să-și ascundă stările atât de bine ca adulții. În cele ce urmează poți citi despre cum se manifestă anxietatea la copii.

Anxietatea la copii se caracterizează prin stări de agitație și neliniște

Mulți copii au stări de neliniște interioară care pot fi provocate de anumite temeri reale sau pe care și le-au imaginat. Nu trebuie să ceri de la copii să fie mereu în echilibru, nu-i condamnați când au o stare de indispoziție momentană. Motivele unor stări de neliniște interioară pot fi:

• Unii copii se simt pierduți când rămân foarte mult singuri, fără părinți.
• În cazul părinților divorțați copiii pot trece printr-un stres ce îi afectează destul de mult, ei își pierd reperele oferite de prezența ambilor părinți. Divorțul este un motiv al apariției anxietății infantile în ziua de azi.

Simptomele anxietății la copii sunt numeroase: copiii anxioși devin îngrijorați, caută certitudini și asigurări pentru diferite situații, devin nervoși și iritabili, nu reușesc să adoarmă, au dureri musculare și probleme de concentrare, și altele.

Statisticile arată că aproximativ 10% dintre copii sunt afectați de tulburări de anxietate. Temerile lor apar din mai multe cauze:

• Stilul de viață al părinților – Copiii care au părinții nervoși, stresați, cu un stil de viață nesănătos pot avea tulburări de anxietate.
• Copiii care sunt protejați excesiv de părinți pot fi mai sensibili și pot ajunge să sufere mai frecvent de anxietate în cursul vieții.
• Evenimentele de viață stresante pot provoca la copii tulburări de anxietate. Astfel de evenimente pot fi: divorțul părinților, anumite traume sau accidente.
• Factorii genetici – Copiii pot avea o predispoziție la anxietate dacă părinții au suferit de tulburări de anxietate în cursul vieții lor.

La unii copii, tulburările pot progresa cronic până la vârsta adultă. Părinții au un rol important în tratamentul tulburărilor de anxietate la copii. Ei îi pot calma, încuraja, susține sau ajuta să depășească aceste stări și să facă față la orice eveniment în viața de zi cu zi. Copiii trebuie învățați că în viață au parte de succes dar și de eșecuri.

Frica și anxietatea la copii

Frica este o emoție normală la copii, este o emoție înnăscută pe care o experimentează toți oamenii. Atunci când se teme, creierul copilului funcționează din instinct, mai ales la vârsta de câteva luni. Mai târziu, până la vârsta de 2 ani, copilul are temeri mai mari și capacitatea de a trăi doar momentul prezent. Principalele sale frici sunt:

• Frica de a nu-și mai vedea părinții sau de a fi abandonat.
• Frica de a cădea în gol sau chiar frica de a muri.

Cu ajutorul părinților copiii pot scăpa de tulburările de anxietate și pot scăpa de fricile care îi apasă încă de la vârsta fragedă.

Suferința și anxietatea la copii

La bebeluși suferința este foarte mare, el o percepe ca fiind dramatică de fiecare dată. Principalele motive care pot declanșa suferința la bebeluși sunt:

• Faptul că este lăsat singur și chiar se simte singur.
• Atunci când se lovește într-o zonă a corpului, la cap sau îl doare burta.
• Atunci cînd ii este frig, foame sau trebuie schimbat.
• Faptul că îi este luată jucăria sau că nu vede părinții în preajma lui.

Treptat copilul începe să devină mai puțin individualist și reușește să facă față la astfel de situații frustrante care îl supărau când era mai mic. Astfel, spre vârsta de 2-3 ani suferința sa apare:

• Atunci când se împiedică și cade, când simte durere.
• Dacă este obosit sau dacă este certat.
• Dacă se ceartă cu un copil de la o jucărie.

Spre vârsta de 4-5 ani copilul are stări de anxietate create de alte suferințe:

• Atunci când este ignorat sau dat deoparte din grupul de prieteni.
• Atunci când este certat, neînțeles sau lăsat singur.

La vârsta de 6-10 ani copilul poate avea stări de anxietate, are capacitatea de a-și refula emoțiile și de a și le exprima doar față de anumite persoane. Când este foarte supărat are tendința de a plânge, de a fi deprimat, melancolic sau de a suferi de hiperactivitate.

Indiferent de vârstă, copiii care au o anumită suferință, trebuie să fie consolați și liniștiți.

Furia și anxietatea la copii

Copiii pot avea mai multe stări de furie care se manifestă oarecum diferit ca intensitate. Aceste stări sunt create de anxietate. Reacțiile emotive îi fac să se exteriorizeze mai mult sau mai puțin. Acestea pot indica și un comportament inadecvat sau nepotrivit la copii. Ei pot suferi de:

• Iritabilitate  și ură – Sunt copii care pot reacționa astfel atunci când sunt certați sau tratați rău. Au stări de anxietate create de faptul că sunt pedepsiți pe nedrept sau pentru ceva ce și-au dorit să facă.
• Pasivitate sau lene – Astfel de copii pot rămâne închiși în ei, nu vor să facă nimic, amână mereu activitățile pe care le au de realizat, au acest comportament pentru a spune,,nuˮ la toate. Ei au stări de lene și pasivitate din cauza anxietății, din frica de abandon și singurătate.
• Furie oarbă sau mânie – Copiii au astfel de crize pentru a atrage atenția unor persoane, pentru a deține controlul în anturaj, pentru a obține anumite beneficii, pentru a se sustrage de la anumite reguli stricte.
• Agresivitate și violență – Este un mod prin care copiii își manifestă frica de singurătate, abandon, lipsă de atenție. Aceste manifestări indică suferința pe care ei o au sau o anticipează.

Cum se manifestă copiii mici atunci când le este frică?

Bebelușii cu stări de furie au obiceiul de a plânge, de a țipa sau chiar de a urla. Când au senzația de durere sau când le este frică de ceva recurg din instinct la această posibilitate de a se exterioriza. Părinții trebuie să facă în așa fel încât să-i liniștească, să depășească starea de anxietate, de frică și animozitate.

La vârsta de 1-3 ani copiii devin furioși atunci când sunt frustrați din anumite cauze:

• Nu pot face un lucru, nu pot ajunge într-un loc sau nu pot avea o jucărie.
• Dacă sunt lăsați singuri.
• Dacă au senzația de durere.
• Dacă nu vor să facă ceva.
• Atunci când cer atenție de la persoanele din jur.

Majoritatea au tendința de a da din picioare, de a urla, de a se rostogoli sau de a plânge foarte mult. Părinții trebuie să-i liniștească, să-i facă să treacă peste aceste stări de furie.

Anxietatea la copii mai mari

După vârsta de 4 ani copiii încep să articuleze cuvinte și astfel alături de stările de care spuneam mai sus mai pot spune anumite cuvinte pentru a-și exprima furia. Motive de furie sunt:

• Nu vor să meargă la grădiniță sau la școală.
• Nu vor să se supună unor reguli.
• Nu obțin ceea ce își doresc.
• Se simt dați la o parte și nu pot controla situația.

Copiii își pot manifesta furia și în alt mod decât prin stările descrise mai sus. Ei pot deveni:

• Intransigenți – când nu acceptă eșecul, refuzul sau greșeala cuiva.
• Nerăbdători – când au dificultăți în a face un anumit lucru și vor să se rezolve imediat ceea ce doresc sau impun.
• Îmbufnați – când vor să pedepsească persoana care i-a supărat.
• Ranchiunoși – când simt că au fost tratați rău de către o persoană.
• Nervoși – când vor să atragă atenția sau să manipuleze persoanele din jur.
• Pot avea sentimente de ură de scurtă durată. Acestea sunt alimentate de persoanele din anturaj.

Părinții trebuie să-i ajute pe copii să treacă peste aceste stări de furie, să se dezvețe de aceste obiceiuri proaste. Copiii trebuie respectați iar acest lucru înseamnă că părinții trebuie să le arate compasiune și dragoste. Faptul că sunt certați sau se țipă la ei cu voce tare este un semn de lipsă de respect. Copilul va înțelege aceasta în sensul că este lipsit de valoare și își va pierde încrederea în sine.

Fiecare copil trebuie privit ca un individ separat. El trebuie înțeles, iar ideile lui trebuie respectate. Educația nu se face prin țipete și urlete, ci prin discuții calme, el trebuie ajutat să înțeleagă anumite lucruri. În acest mod se elimină din stările de anxietate și copilul începe să cunoască anumite lucruri fără a avea acel sentiment că este lipsit de valoare.

Anxietatea poate afecta somnul la copii

Stările de anxietate la copii  – frica, îngrijorarea și neliniștea – pot provoca tulburări de somn. Chiar dacă oboseala este mare și copiii adorm, ei nu au somnul liniștit, se trezesc de multe ori pe noapte. Părinții trebuie să-i ajute să se culce calmi, să nu aibă stări de anxietate înainte de a merge la somn. Iată câteva soluții pentru aceasta:

• Trebuie să li se facă un program de somn, să li se stabilească o oră de culcare. Astfel ei vor înțelege că trebuie să doarmă și se vor împăca cu ideea.
• Înainte de somn trebuie să facă o activitate care să-i calmeze, cum este de exemplu vizionarea unui film de desene animate sau citirea unei povești.
• Este important ca locul de dormit pentu copii să fie plăcut, pentru ca ei să-l perceapă într-un mod pozitiv.
• Lângă pat ei pot avea jucăriile de pluș preferate care le vor crea un sentiment de siguranță.

Copiii care suferă de anxietate au fel de fel de gânduri. Acestea le asaltează mintea și astfel nu reușesc să adoarmă. Părinții trebuie să discute frumos cu ei, să îi facă să înțeleagă că sunt în siguranță, să le ofere afecțiunea lor și astfel să reușească să-i calmeze, să se liniștească.

7 mituri care produc anxietate la copii

Copiii cred că anumite situații sunt chiar adevărate. De asemenea ei cred în anumite lucruri care de fapt sunt iraționale sau nu există în realitate. Toate acestea fac parte din copilărie, ele marchează existența copiilor.

1. Bebelușii pot asocia singurătatea cu vidul. Ei cred că dacă sunt singuri nu au valoare, că în jurul lor este vid. Mai mult decât atât, ei pot suferi de anxietate, și prin această credință își accentuează teama de abandon.
2. Copiii cred în Moș Crăciun și în iepurașul de Paște. Astfel ajung chiar și la vârsta adultă să-și imagineze că vine Moș Crăciun și le aduce cadouri, se complac să creadă în vise fantastice.
3. Viața trebuie mereu să fie frumoasă. Aceasta este o altă credință falsă. Ei au credința că totul ar trebui să fie ușor. Copiii trebuie să învețe de mici să se descurce atunci când apar situații neplăcute în viață. Prin înțelegerea acestor lucruri ei vor ști să treacă și peste frustrări și supărări.
4. În viață trebuie să faci totul pentru a obține ce vrei. Aceasta este o credință falsă pe care o au copiii ce știu că atitudinea lor, indiferent care ar fi aceasta, este tolerată de părinți.
5. Poți face totul ca sa obții totul. Aceasta este o altă credință falsă la copii. Din cauza ei, copiii nu pot accepta un eșec, un refuz sau o greșeală. Astfel apar stări de anxietate.
6. Dacă nu reușesc, nu sunt bun de nimic. O astfel de credință falsă duce treptat la acumularea unor frustrări și la dezvoltarea disprețului de sine.
7. Pot face totul și pot reuși totul. Copiii care cred asta sunt prea siguri pe ei. Uneori pentru a-și atinge scopurile ajung să apeleze la furie, manipulare și alte comportamente greșite. Astfel de copii își doresc să conducă.

Anxietatea de separare la bebeluș

Specialiștii spun despre copilul non-născuți că percepe lumea exterioară ca pe un vid. El trebuie ajutat să-și diminueze această senzație de vid, să realizeze că are un corp și că nu plutește în vid.

Pentru a-i combate anxietatea și teama de vid se procedează astfel:

• Un copil nou-născut nu are conștiința propriului corp. Mama este aceea care îl ajută pe bebeluș să-și dea semana de existența corpului său (nas, gură, picioare, etc.) prin gâdilituri, mângâieri, pupici.
• Treptat bebelușul percepe vocile și își dă seama că există o realitate exterioară. Este foarte important ca el să fie luat în brațe, să i se vorbească, să se comunice astfel cu el.
• După un timp bebelușul începe să descopere lucrurile din jur, să conșientizeze mediul în care se află.
• Bebelușul trebuie să se obișnuiască cu mama lui, dar are nevoie să întâlnească și alți oameni. Astfel nu va avea crize de panică sau de anxietate când mama sa nu va fi lângă dânsul. Mama lui nu trebuie să fie percepută ca singura persoană care îl protejează de vid.
• Copilul trebuie să se obișnuiască cu lumea, deși o percepe ca o imensitate. Cu cât reușește să scape mai repede de anxitate și de starea de neliniște (creată de senzația de vid), cu atât se va adapta mai bine la situațiile neprevăzute din viață. Copilul are nevoie de atenția și protecția părinților dar trebuie ajutat să ia contact treptat cu realitatea.

Părinții trebuie să ofere condiții bune de trai copiilor, un mediu sigur, în care aceștia să poată trăi senini. Pe de altă parte copiii trebuie învățați să se descurce în lumea aceasta, să-și dezvolte un sentiment de securitate și de identitate. Ei trebuie să devină rezistenți, să facă față la situațiile neprevăzute care apar mereu în această lume imperfectă în care trăim.