Pentru o mamă este dureros să-și vadă copilul dezamăgit, trist, supărat de ceva sau de cineva. Este firesc ca ea să încerce să-l ajute să-și înțeleagă sentimentele și să-și gestioneze dezamăgirea. Când o dorință interioară a copilului nu este satisfăcută, atunci el este dezamăgit. Asta îi creează stări neplăcute, de iritare, revoltă, supărare, uneori furie și nervozitate.
Copiii au așteptări timpurii, ei își imaginează diverse lucruri și unele dintre ele nu se pot întâmpla, iar asta le produce dezamăgire. Ei încep să dezvolte modalități de rezolvare a problemelor pe care se vor baza mai târziu în viață. Când are un eșec, copilul devine deprimat, trist și dezamăgit. În acel moment mama îl poate încuraja și îl poate învăța cum să facă față mai ușor emoțiilor, care poate la început îl copleșesc.
Cum îți ajuți copilul dezamăgit?
Uneori mama este bine să-și lase puțin copilul să înțeleagă digerența dintre problemele mari și problemele mai mici, să simtă puțin dezamăgirea și să-l ajute astfel să caute singur soluții pentru a le rezolva singur. Ea îi poate explica că sentimentele de dezamăgire sunt normale, empatizând astfel cu tristețea lui.
Când un copil se simte blocat în fața unei situații stresante care l-a dezamăgit, mama trebuie să-l susțină și să-l facă să-și înțeleagă emoția. Nu este bine să-l certe dacă a greșit ceva, ci să-i explice cum stă situația, unde ar trebui să aibă alt comportament, etc. Ea își va stăpâni propria emoție pentru că înțelege mai bine lucrurile având experiență de viață și nu se va lăsa purtată de primul impuls, de un acces de furie.
Există momente când dezamăgirea apare pentru lucruri minore și deci copilul trebuie să învețe să accepte astfel de situații, să-și stabilească niște așteptări rezonabile. Asta este important în procesul de maturizare, iar acesta începe încă din copilărie.
Motivul dezamăgirii
Mama trebuie să-și ajute copilul să înțeleagă motivul dezamăgirii și să facă față situației respective. Oricât de dezamăgitor ar fi un lucru, mama ar putea să pună întrebări copilului și astfel să-l determine să identifice cauzele frustrării lui.
Părinții trebuie să acorde sprijin copilului în orice situație, să-l ajute să înțeleagă situațiile stresante și să depășească dezamăgirile. Indicat este ca ei să fie un model bun pentru copilul lor, să-i arate cum rezolvă ei diferite probleme, cum fac față unor situații neașteptate, etc. În acest mod, copilul va învăța treptat cum să se comporte, cum să facă față dezamăgirilor în viață, să înțeleagă că uneori lucrurile nu merg așa cum și-ar dori el și trebuie să treacă și prin astfel de situații.
Un părinte este ca un ghid pentru copilul său, îl va învăța și faptul că toate problemele au soluții diferite.
Copilul este adaptabil și va înțelege că nu poate avea mereu tot ce-și dorește și că nu poate face tot ceea ce vrea, atunci când are chef. Când el are o experiență dezamăgitoare, mama îi poate oferi sfaturi pentru a trece mai ușor peste aceasta. El nu trebuie certat sau respins, pentru că astfel va deveni mai supărat și mai dezamăgit. Printr-o conversație calmă el va înțelege motivele dezamăgirii, dar și faptul că aceasta face parte din viață și că în general viața nu este doar lapte și miere, ea are și situații neplăcute.
Reacții furioase
Uneori, când este dezamăgit, copilul are accese de furie și sentimente negative care trebuie reglementate. În general, un copil foarte sensibil are un simț crescut al percepției, o voință puternică și un simț pronunțat al dreptății, spun psihologii. În cazul în care copilul se adaptează circumstanțelor de la grădiniță sau de la școală și ține în el dezamăgirile trăite acolo din dorința de a nu ieși în evidență, el are tendința de a se manifesta puțin agresiv acasă. În momentul când ajunge acasă, el simte nevoia de a da sentimentele negative afară și de aceea poate avea accese de furie sau un comportament nervos.
În astfel de cazuri, copilul agitat poate declanșa stări de nervi și mamei, ea poate fi influențată de comportamentul lui negativ. Mama este bine să-și stăpânească supărarea și să-i spună copilului să se calmeze sau să se retragă în altă cameră, să-l lase puțin să se liniștească.
Un părinte poate avea probleme în a face față mâniei, stărilor de nervi ale copilului, pentru că poate urma anumite tipare vechi, obiceiuri moștenite, care pot fi înrădăcinate și copilului. Prin urmare, părintele trebuie să aibă răbdare, să empatizeze, să se controleze, să calmeze criza copilul, doar așa îi poate răspunde apoi în mod optim. La nervi situația nu se poate rezolva așa cum ar trebui, iar în plus se poate ajunge și la ceartă, iar accesele de furie se pot agrava.
Psihologii recomandă mamei să-și asculte copilul cu atenție când este supărat, să încerce să vadă situația și din perspectiva copilului, să dea dovadă de compasiune, răbdare, înțelegere, să nu ia lucrurile prea personal și dacă copilul țipă din cauza furiei, ea să-i dea un moment de liniște și să discute cu el puțin mai târziu, când acesta va deveni mai calm.
