Relații de familieCum afectează lipsa banilor relațiile de familie și cât de mult pot...

Cum afectează lipsa banilor relațiile de familie și cât de mult pot influența aceștia?

Mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, problemele financiare apar in fiecare familie. Sigur, pastrand proportiile, ceea ce pentru unele familii este criza financiara, pentru altele poate insemna bogatie, ceea ce pentru unii este saracie, pentru altii poate  semana cu abundenta; totul depinde de statutul familiei, de venitul ei, de standardele la care membrii ei sunt obisnuiti sa traiasca, de perceptia pe care o au despre bogatie si saracie.

Oricare ar fi situatia, atunci cand se resimte o schimbare a modului de viata, orice familie este afectata si trebuie sa ia masuri. Lipsa banilor va afecta mereu, din pacate, relatiile in familie – frustrarea provocata de lipsa se revarsa asupra celor apropiati…

Lipsa banilor ii afecteaza pe toti membrii familiei

Asadar, indiferent daca veniturile familiei sunt asigurate numai de unul sau de mai multi membri ai ei, totul trebuie impartasit tuturor. Faptul ca nu mai sunt bani suficienti pentru a trai ca inainte nu trebuie ascuns nici partenerului, nici copiilor. Toata lumea trebuie sa cunoasca adevarul despre situatia financiara a familiei si sa si-l asume. In nici un caz aceasta responsabilitate uriasa nu trebuie sa cada numai pe umerii unuia singur, fie mama, fie tatal.

Lipsa banilor pe o perioada mai mare de timp aduce de cele mai multe ori tensiuni in sanul familiei

Se observa certuri, atmosfera deprimanta, chiar sustragere de la responsabilitatile zilnice. Nimeni nu mai are chef de nimic, viata nu mai are rost. E nevoie ca toti membrii familiei sa-si asume aceasta perioada ca una trecatoare si sa faca eforturi s-o depaseasca. Mari si mici, numai impreuna, pot trece peste lucrurile neplacute cauzate de lipsa banilor.

“Nu mai putem comanda pizza? Nu-i nimic, o facem acasa, e mai sanatoasa si la fel de gustoasa.”  “Nu mai putem cumpara haine de firma? Nu-i nimic, mergem la un second hand si, cu putin noroc, gasim cam aceleasi haine la un pret mai mic.” Toti membrii familiei trebuie sa se acomodeze cu noua situatie si sa nu faca din asta o tragedie. Se poate trai si cu mai putini bani, daca in familie exista intelegere si iubire.

Tensiunile nu ar trebui sa degenereze in certuri si acuzatii

Asa cum se intampla, din pacate, atat de deseori. Daca e de inteles sa existe din cand in cand putina tristete si dezorientare din cauza problemelor  financiare, a transforma caminul intr-un camp de batalie in care se profereaza continuu acuzatii despre cine e vinovat de aceasta situatie este cea mai mare greseala. Vina poate fi numai a unuia, a amandorura dintre parteneri, sau a niciunuia, nici nu mai conteaza, daca toata familia trebuie sa prin aceasta situatie. Vina poate fi iertata, loviturile din exterior (concedieri, falimentari, criza mondiala etc.) pot fi contracarate, dar numai impreuna.

lipsa banilor

Daca din familie cineva si-a pierdut locul de munca, cea mai mare consolare va fi aceea de a-i avea alaturi pe ceilalti; daca afacerea familiei a dat faliment, numai impreuna aceasta situatie va fi depasita si rezolvata. Daca salariul s-a redus, toti membrii familiei trebuie sa se obisnuiasca cu noile liste de cheltuieli. Fara certuri, fara acuzatii, fara razboaie.

Lipsa banilor nu ar trebui ascunsa copiilor

Cel putin nu in totalitate. Sunt parinti care cred ca lipsa banilor trebuie ascunsa copiilor, care, dupa parerea lor, trebuie feriti de aspectele mai putin placute ale vietii. Este o greseala, copiii trebuie implicati in viata de familie si trebuie sa stie aproape tot ceea ce pot si intelege. Moartea cuiva drag, lipsa banilor, o concediere, toate trebuie impartasite copiilor pentru ca ei sa se simta membri ai familiei cu aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti.

Cel mai bine e ca bugetul  familiei sa fie discutat impreuna, trebuie ca si ei sa fie lasati sa-si spuna parerea si sa ia parte la luarea deciziilor. E cea mai buna cale pentru ca ei sa nu sufere daca nu primesc ceea ce-si doresc si pentru a sti ce fel de decizii se iau in astfel de cazuri, este o modalitate de a-i educa si forma.

Lipsa banilor nu ar trebui sa afecteze relatiile de cuplu

Insa aceasta se intampla. Fara certuri, dar si fara egoism! Nu trebuie sa-ti faci partenerul sa se simta vinovat pentru problemele  financiare ale familiei si, mai grav, daca tu ai o alta sursa de venit, sa-ti pastrezi banii numai pentru tine. Nu uita ca ai jurat: “la bine si la greu”, pentru tot timpul cat sunteti impreuna. Daca din cauza lipsei banilor un cuplu se desparte, atunci poate nu a fost vorba de o relatie solida, adevarata. Si… poate e numai folclor modern, dar se spune ca mai multe cupluri cu venituri modeste rezista in timp, decat cele bogate. Daca citim un tabloid parca ne convingem…

Lipsa banilor nu este o rusine!

Nu trebuie sa ne simtim proscrisi, stigmatizati, daca nu avem la fel de multi bani ca X sau ca Y. Daca nu avem aceleasi haine scumpe sau masina sau casa, daca nu iesim la restaurant sau nu ne facem vacantele in locuri frumoase si exotice nu inseamna ca trebuie sa fim rusinati de aceste lucruri. Sa fim convinsi ca valoarea noastra sta si in altceva decat contul din banca. Nu trebuie nici sa stam ascunsi in casa, nici sa ascundem adevarul despre situatia noastra financiara rudelor sau prietenilor. Traiul modest, cumpatat, n-a facut nimanui niciodata nimic rau, pe cand luxul, opulenta…

Problemele financiare pot fi numai o etapa trecatoare din viata voastra

De acest lucru trebuie sa fiti siguri mereu, speranta aceasta nu trebuie sa dispara din sufletul vostru, de aceea trebuie sa folositi toate resursele pe care le aveti, impreuna cu toti membrii familiei, pentru a depasi aceste dificultati. Nu e nimic rau sau condamnabil in a dori sa traiesti mai bine, tu si cei dragi tie. Luptati mereu pentru asta, uniti, ca o familie si furtuna va trece si lucrurile vor reveni la normal. Dar, inca o data… “Banii  n-aduc fericirea…”

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.