Cand trecem de la scutec la olita – un moment dificil care de multe ori aduce cu sine probleme pentru parinti! Va fi un proces lung si se prea poate frustrant pentru voi ca parinti. Ideea principala este sa nu va stresati, sa nu faceti din folosirea olitei un scop suprem si sa nu il fortati pe micut! Este foarte probabil ca veti avea de intampinat probleme in obisnuirea sa cu olita si apoi cu WC-ul.
Cand trecem de la scutec la olita, la ce varsta este cel mai bine sa incerci acest lucru? Parerile sunt impartite, sfaturile la fel: unii copii sunt obisnuiti cu olita chiar inainte de implinirea varstei de 1 an, la altii incepe chiar dupa 2 -3 ani de viata acest proces. Pediatrii te sfatuiesc sa nu te grabesti cu aceasta schimbare, mai ales daca bebelusul pare frustrat si refuza olita, caci impunerea timpurie a olitei poate provoca incontinenta, constipatie si udarea patului. Pentru copil, o schimbare de asa anvergura poate fi foarte stresanta… Nu il comparati cu alti copii si nu va faceti probleme daca se adapteaza mai greu la schimbare.
Semne ca a venit momentul sa trecem de la scutec la olita:
Nu varsta este importanta in trecerea de la scutec la olita, ci urmatoarele semne. Daca bebelusul sta pe fundulet fara probleme, daca este mai independent: merge in picioare singurel, dar mai ales daca a invatat sa comunice, sa iti spuna ca facut sau ca urmeaza sa faca pipi / caca. Aceasta este o problema de comunicare – tu trebuie sa il inveti cu semnificatia acestor doua cuvinte, cand ii schimbi scutecul. Alte semne favorabile trecerii de la scutec la olita le constituie un scaun regulat si mai tare si urinarea mai putin frecventa.
De asemenea, daca vezi ca micutului nu ii mai plac scutecele, vrea sa si le scoata, prefera sa stea dezbracat sau cu chiloti, daca face fara a avea scutec pe el, din picioare, este timpul sa ii arati olita. Insa se prea poate sa ai succes de cateva ori in folosirea olitei, pentru ca apoi copilasul sa o refuze sau sa faca in pantalonasi, fara sa te anunte!
Trebuie sa intelegi ca pentru micut e vorba de o schimbare importanta, pe care poate nu o intelege; in plus, de multe ori mersul la olita poate fi si dureros, ceea ce adauga un plus de neplacere intregii experiente. Insa daca refuza olita, dar si scutecul, nu ai de ales decat sa il inveti cu incetul… Totusi, de multe ori poate fi necesar sa reintroduci o perioada scutecul.
Scopul precis al olitei
Poti crede ca daca transformi experienta intr-o joaca placuta, copilasul se va obisnui mai rapid. Insa cheia aici este ca el sa inteleaga clar scopul precis al olitei. Asa ca nu transforma folosirea olitei in joaca! Nu ii oferi o olita cu desene, beculete, melodii si nu il lasa acolo, pe olita mult timp – va fi confuz despre ce trebuie mai exact sa faca pe olita. Olita trebuie sa aiba marimea si inaltimea potrivita, pentru ca bebe sa stea comod, atata tot.
Cum ii explici
Astfel, fundamental este ca el sa stie scopul olitei, ce trebuie sa faca acolo. Procesul de invatare este mai dificil, insa poti face cateva lucruri pentru a il lamuri. In primul rand, mereu cand face in scutec, pronunta de cateva ori numele „pipi” sau „caca”. Apoi, asteapta ca el sa le retina si repete.
Apoi, invata-l cu locul in care trebuie sa ajunga „pipi” sau „caca”, aratandu-i olita si chiar asezandu-i scaunul din scutec in olita, dupa care il duci la WC. Ii arati acesti pasi, apoi incerci sa il asezi pe olita. E un proces lung, dificil si tine mai mult de cum te poti intelege cu micutul. Un pas important este cand el te anunta „pipi” sau „caca”, chiar daca e cam tarziu… Ii zambesti si ii arati olita in acest moment.
Nu il certa!
Daca a reusit sa mearga de cateva ori cu succes la olita, insa apoi face pe el, in nici un caz nu il certa! Daca te vede ca il si certi, aceasta experienta devine din ce in ce mai frustranta. Arata-i olita si zi-i „aici pipi/caca”. Este normal, chiar daca te anunta cand face scaun, ca la urinare sa ii fie greu sa o controleze! Pentru a favoriza ajungerea la timp a olitei, pune-o in camera sa si nu in baie.
Scaun regulat
Dupa cum s-a spus, iti dai seama cand treci de la scutec la olita si daca scaunele lui sunt cat de cat regulate. Asa iti va fi mai simplu. Daca stii ca este ora, intreaba-l „caca” si vezi ce iti raspunde. Du-l de manuta pana la olita, dezbraca-l (in casa e bine sa poarte hainute usor de scos) si aseaza-l o vreme pe olita. Insa daca doreste sa se ridice, nu il forta. Un pas important este doar statul pe olita, chiar daca nu are finalitate. Dupa ce va invata sa stea pe olita si sa faca, va trebui sa il inveti si cu dezbracarea si imbracarea si cu spalatul mainilor.
Primul succes
Cand reuseste cu succes primele dati folosirea olitei, lauda-l, zambeste-i si ofera-i o recompensa. Ai grija – se prea poate sa doreasca sa ia in maini scaunul, sa se joace. Explica-i simplu „caca nu e pentru joc, caca merge la WC”. Arata-i dinainte, de cand face in scutec, cum arunci la WC scaunul.
Exemplu
Ii poti oferi exemplul tau, spunandu-i „pipi” si lasandu-l sa te vada cum faci. Pentru baieti, in prima faza, il inveti sa stea jos, in pozitia sezand si pentru pipi – nu complica lucrurile. Doar dupa ce isi poate controla urinarea, il vei invata sa faca din picioare – cel mai usor este sa isi vada tatal facand astfel.
Face dupa ce il iei de pe olita?
Chiar daca a invatat ca „pipi” si „caca” trebuie facute in olita, de multe ori, desi il asezi un timp pe olita, el nu face. Poate fi constipat. Insa alteori, el face fix cand il iei de pe olita. Nu il certa, nu reactiona urat. Nu se poate controla inca eficient. Daca intampini aceasta problema sau daca pur si simplu nu vrea sa stea pe olita, mai asteapta un timp pana ce treci de la scutec la olita.