Părinți și copiiPărinți depresivi? – Care sunt efectele asupra copiilor?

Părinți depresivi? – Care sunt efectele asupra copiilor?

Copiii care au părinți depresivi ajung chiar ei să sufere de depresie. Psihologii spun că un copil care are ambii părinți depresivi are 70% șanse de a dezvolta depresia în scurt timp. De asemenea, ei spun că un copil care are mama deprimată poate ajunge cu siguranță să sufere de depresie la un moment dat. Acest lucru nu ne miră pentru că mama este cea mai importantă persoană din viața lui. Dacă și tatăl suferă de depresie, poate afecta și el starea copilului, pentru că și el are o legătură strânsă cu acesta.

Navigare rapidă în articol:

Care sunt motivele pentru care părinții sunt depresivi?

2-parinti-depresivi

Statisticile arată că milioane de copii trăiesc o viață nefericită din cauza faptului că au părinți depresivi, cu diverse afecțiuni psihice. Situația este îngrijorătoare pentru că:

  • În România, doi părinți din zece prezintă simptome care arată că suferă de depresie.
  • În lume, milioane de oameni suferă de depresie.
  • Având în vedere faptul că statiscile arată că 121 de milioane de oameni sunt în depresie, se pare că, în următorii 2 ani depresia va deveni principala boală care va afecta populația globului.
  • În fiecare an apar tot mai multe cazuri de suicid din cauza depresiei.

Efectele secundare ale depresiei sunt simțite de părinți dar și de copiii lor. S-a constatat faptul că toți copiii cu părinți depresivi ajung să aibă probleme grave, ajung să sufere chiar ei de depresie. Starea schimbătoare și depresivă a părinților îi afectează din punct de vedere emoțional: nu mai zâmbesc, sunt absenți, tăcuți, stau mereu izolați, se adaptează cu greu în societate, etc.

Semnele care arată că ai părinți depresivi:

  • Tristețea accentuată este un semn al depresiei. Dacă îți vezi zi de zi părinții cum suferă în interior, că au acea stare de tristețe care persistă un timp îndelungat, care îi face uneori să ajungă la disperare, înseamnă că ai părinți depresivi.
  • Uneori sentimentele lor negative răbufnesc în plânsete sau în stări de agresivitate și furie.
  • Iritabilitatea este un simptom al depresiei. În general, părinții puși mereu pe ceartă arată clar faptul că sunt părinți depresivi.
  • Anxietatea este de asemenea un semn al depresiei. Foarte mulți omeni suferă de anxietate în ziua de azi, iar stările de anxietate duc frecvent la depresie. Anxietatea apare din cauza stresului continuu care îi afectează zi de zi.
  • Lipsa de concentrare, insomnia, stările de spirit foarte schimbătoare și altele.

Motivele depresiei la părinți

3-depresia-la-adulti

Dacă ai părinți depresivi este foarte greu să accepți acest lucru și să faci față la stările lor dificile. Cu siguranță, părinții care suferă de depresie au nevoie de tratament. Ei trebuie să fie convinși de rude, sau de prieteni să apeleze la specialiști în domeniul medical și să facă terapie.

Sunt multe familii în care nu este chiar evident faptul că ambii părinți sunt depresivi. Acest lucru se explică prin faptul că ei au o atitudine prin care își explică stările lor și consideră că este absolut normal să fie deprimați chiar și o perioadă îndelungată de timp.

Din păcate, mulți părinți depresivi ascund stările lor proaste, au temeri latente dar și orgolii care îi fac să refuze să accepte că sunt în depresie și astfel nu doresc să apeleze la ajutor profesional. Ceva în interiorul lor îi oprește, îi determină să creadă că dacă ar face terapie ar fi considerați de cei din jur ca fiind nebuni. În plus, ei nu vor să arate că sunt slabi, vor să pozeze în părinți puternici în fața copiilor lor.

Motivele depresiei la părinți sunt:

  • Moartea unei persoane iubite.
  • Pierderea succesului în viața profesională.
  • Pierderea locului de muncă.
  • Dezamăgirile suferite din cauza unor oameni în viața privată sau profesională.
  • Incapacitatea de a face față stresului.
  • Tendința de a se condamna pentru greșelile pe care le fac în viață.
  • Sensibilitatea și predispoziția la depresie.
  • Experiențele traumatice din copilărie sau din viața de adult.
  • Problemele stresante în familie.
  • Anumite suferințe fizice, boli grave.

Cum sunt afectați copiii de părinți depresivi?

4-copil-in-depresie

O mamă care suferă de depresie sau care este bolnavă psihic nu va reuși să stabilească o legătură normală, echilibrată, cu copilul ei. Ea nu va ști cum să-și crească copilul ca acesta să fie fericit. Părinții care au doar momente de depresie care sunt trecătoare nu vor afecta foarte mult copilul, deși legătura cu acesta este foarte strânsă. Important este ca ei să se ocupe de boala lor, să prevină dezvoltarea depresiei și să înțeleagă că starea lor poate influența direct copilul.

Semnele depresiei la copii

Copilul poate suferi de depresie din cauza părinților sau datorită eșecurilor pe care le are la școală. Există foarte multe cauze ale drepresiei: faptul că are părinți depresivi, că a pierdut pe cineva drag, că părinții au divorțat, etc.

Specialiștii spun că depresia la copii poate fi și ereditară sau poate fi indusă de starea părinților. Anxietatea la copii este un semn al depresiei.

De multe ori, copilul poate avea anumite manifestări psihice și comportamentale, care arată că suferă de depresie:

  • Se simte lipsit de valoare și nu are încredere în el.
  • Nu se simte iubit de părinți.
  • Nu este interesat de prieteni.
  • Nu se joacă cu alți copii, stă mereu trist.
  • Are probleme de concentare și nu poate lua decizii singur.
  • Nu zâmbește, nu se mai bucură de lucruri cum o făcea în trecut.
  • Este adesea trist din orice motiv cât de mic.
  • Este nervos, plânge foarte ușor.
  • Nu are poftă de mâncare.
  • Are tulburări de somn.
  • Este tot timpul foarte obosit.

De unde știm că un copil suferă de depresie din cauza părinților?

5-copil-care-sufera-de-depresie

Depresia mamei afectează întotdeauna pe copilul ei oricât ar încerca acesta să fie detașat de starea ei. Imaginează-ți un copil care stă retras la școală și care nu vorbește niciodată de problemele pe care le are acasă. În general, copiii sunt loiali familiilor lor și chiar se tem să povestească faptul că au părinți depresivi, pentru că nu vor ca situația de acasă să devină complet de necontrolat. Se tem să-și supere părinții, care și așa sunt irascibili fără motiv.

Comportamentul mamei depresive față de copil este nepotrivit, ea nu va putea avea grijă cum trebuie de copil. A trăi cu o mamă care are mereu crize depresive este o adevărată provocare pentru un copil. Dacă are doi părinți depresivi situația devine și mai complicată și acest lucru afectează cu siguranță întreaga familie.

Un copil deprimat va dormi prea puțin sau prea mult noaptea. Va avea tendința de a fi anxios și irascibil. Va avea schimbări bruște de dispoziție, tulburări de atenție. Nu va mai manifesta interes pentru nimic, nici pentru joacă și nici pentru școală.

Cum este afectată starea copilului de atitudinea unor părinți depresivi?

6-parinti-depresivi-copil-depresiv

Există situații în care se vede clar că starea emoțională a copilului este afectată și că are nevoie de ajutor. Un copil cu părinți depresivi va fi mai sensibil la stările altora și chiar va avea tendința de a ajuta o persoană deprimată. Din păcate, el nu trebuie să se simtă responsabil pentru părinții lui, pentru că el însuși are nevoie de suport emoțional din partea lor.

Copiii care sunt într-o astfel de situație acasă, ajung treptat să sufere și ei de stări psihice dificile. Treptat ei conștientizează că îi afectează atitudinea necontrolată a părinților lor. Primele simptome sunt durerile de cap, durerile de spate, tulburările digestive, stările de tristețe, pierderea abilității de a se simți fericiți.

Pe măsură ce copiii cresc, înțeleg și mai bine problemele pe care le au părinții lor și uneori rolurile în familie se schimbă. Ei încep să-și asume responsabilitatea pentru părinți, mult mai mult decât este potrivit pentru vârsta lor.  Acest lucru devine foarte obositor pentru orice copil și de multe ori chiar stresant. Astfel de situații se întâlnesc mai ales la familiile în care este un sigur părinte depresiv, din cauza faptului că i-a decedat partenerul sau a divorțat de el.

Atunci când un părinte își crește singur copilul are tendința de a suferi de depresie. Acest lucru face ca fiul sau fiica lui să crească sub presiunea emoțională intensă. Nu de puține ori, un astfel de copil ajunge chiar să se învinuiască pe el că situația mamei sau a părintului depresiv s-a înrăutățit.

Certurile în familie

7-certuri-in-familie

Copiii sunt traumatizați de părinții lor depresivi, iar adulții nici măcar nu își dau seama de acest lucru. În propria lor suferință, părinții nu țin cont de copiii lor și nu își dau seama că le pun sănătatea în pericol. În ziua de azi foarte mulți copii ajung să sufere de depresie, din cauza stresului emoțional creat de părinți depresivi. În multe familii și bunicii au un rol important în creșterea și educarea copiilor, ei trebuie să se implice pentru ca aceștia să fie fericiți.

Certurile în familie trebuie evitate. Ele transmit starea tensionată a părinților copiilor și reprezintă un factor care strică echilibrul emoțional al acestora. Copiii care au părinți depresivi, care se manifestă astfel, suferă întotdeauna și devin mai sensibili pentru că atunci când sunt mici, sunt mai vulnerabili din punct de vedere psihologic.

Principalele consecințe ale acestor manifestări necontrolate ale părinților depresivi sunt:

  • Copiii ajung să sufere de depresie, de anxietate și alte stări proaste.
  • Uneori pot ajunge chiar în situația de a avea deviații comportamentale.
  • În timp, copiii ajung să aibă sentimente de teamă care își vor pune amprenta mai târziu asupra vieții lor ca adulți.
  • Specialiștii consideră faptul că stresul din familie poate afecta creierul copiilor.
  • Copiii ajung să aibă probleme de comunicare dacă au suferit din cauza unor conflicte în familie când erau mici.
  • Unii copii ajung să aibă tulburări digestive și de alimentație.

Sfaturi utile pentru a scăpa de depresie.

8-parinti-depresivi

În astfel de cazuri este foarte important ca părinții să aibă convingerea absolută că pot scăpa de depresie. Dacă fac acest lucru, restul lucrurilor vin mai ușor, prin anumite metode simple se vor putea vindeca. Despre astfel de lucruri povestesc chiar oamenii care au trecut prin depresie, care au ajuns să depășească boala și deci care acum pot da sfaturi din experința lor. Majoritatea spun că le-a fost greu la început. Nu toată lumea are capacitatea de a crede că se va face bine, repectiv convingerea despre care spuneam mai sus.

Poți scăpa de depresie fără medicamente și terapie?

Chiar dacă pare imposibil, acest lucru se poate. De multe ori nici medicamentele și nici medicul terapeut nu va scoate un om din depresie. Acest lucru trebuie să-l facă sigur fiecare persoană care suferă de stări depresive, pentru că ea este responsabilă pentru viața sa. Desigur, medicul poate gândi mai bine decât acea persoană depresivă. Îi poate da sfaturi de folos, dar dacă pacientul refuză să le accepte nu va putea depăși boala.

Scapă de depresie fără medicamente!

9-gandirea-pozitiva-te-scapa-de-depresie

Iată ce trebuie să faci:

  • În primul rând trebuie să încerci să-ți controlezi gândurile care, fiind atât de negative, îți creează o stare permanentă rea, că abia dacă mai poți respira. Doar tu ești în măsură să te vindeci de depresia ta! Trebuie să renunți la gândurile rele, necontrolate, care te fac să fii blocat. Renunță la gândurile prin care îți repeți mereu: că viața ta nu are valoare, că nimic nu are sens, că nimeni nu te iubește, că nimic nu-ți merge bine sau că nu vei reuși în ceea ce ți-ai propus.
  • Nu te critica atât de aspru. Majoritatea oamenilor care sunt în depresie au obiceiul frecvent de a se critica foarte tare. Renunță la acest obicei pentru că are puterea de a-ți accentua depresia. Nu mai purta acel dialog interior prin care te critici în mod constant. La foarte mulți oameni apare această tendință de a-și dezvolta un critic interior, care nu face decât să le afecteze negativ starea interioară. Nu-ți mai repeta în gând că ai greșit, că nu te descurci, că nu reușești. Nu-ți adresa diferite apelative care îți distrug încrederea în tine.
  • Revino la gândurile bune prin care te apreciai pentru ceea ce ești, când te acceptai așa cum ești, spuneai că ești unic, erai recunoscător că ești sănătos, etc.
  • Recunoștința pentru ceea ce este bun și frumos în viața ta îți dă energie. Ea reprezintă cel mai bun tratament împotriva depresiei.

Schimbă-ți atitudinea pentru a te vindeca de depresie

10-depresie

Psihoterapeuții consideră că dacă ai atitudinea potrivită poți face față la orice situație. Este foarte important modul cum vezi lucrurile. Trebuie să-ți impui o gândire pozitivă prin care să accepți lucrurile așa cum sunt. Trebuie să te încurajezi că le vei face față, acestea nu trebuie să te deranjeze atât de tare ca până acum.

Atitudinea nepotrivită te poate distruge. Atitudinea potrivită te poate vindeca de depresie și te poate face să te întorci iar la fericire. Ideea este să nu te lași cuprins de tristețe, disperare, deznădejde, singurătate, ci să lupți să-ți schimbi starea. Încearcă să vezi mereu jumătatea plină a paharului.

În general oamenii depresivi se lasă conduși de indoială, temeri, care în final duc la disperare. Pentru a elimina astfel de stări trebuie să se identifice cu gândurile lor. În acest scop ajută și meditația. O poziție confortabilă și muzica sunt perfecte pentru a medita și a avea o stare mai bună. Recomandat este să se asculte muzică pozitivă, care să fie instrumentală.

Ce ajută la depresie? Alte sfaturi pentru combaterea depresiei:

  • Învață să te simți bine în orice moment.
  • Alungă stresul.
  • Scapă de gândurile chinuitoare.
  • Redu sentimentul vinovăției.
  • Mănâncă alimente sănătoase.
  • Petrece mai mult timp în natură.
  • Fă sport.

Cum te ajută cei din jur să scapi de depresie?

11-cum-te-ajuta-prietenii-in-caz-de-depresie

De multe ori auzi cum unii oameni au scăpat de depresie cu ajutorul prietenilor. În astfel de situații, rudele sau prietenii pot veni în ajutorul persoanei depresive pentru ca aceasta să poată depăși boala. Cuvintele încurajatoare pot face ca lucrurile să fie privite din altă perspectivă și să fie înlăturate sentimentele de vinovăție.

Orice persoană deprimată are nevoie de susținerea celor din jur, mai ales a celor în care are încredere. Dacă este cazul, ea trebuie să fie încurajată de cei dragi să facă terapie. Uneori trebuie să se adreseze unui specialist adecvat (de exemplu unui psiholog) care îi poate oferi un tratament bun.

Sfaturile exagerate nu o ajută foarte mult, ea are nevoie mai degrabă să fie susținută în ceea ce face, mai ales dacă are nevoie de anumite lucruri. Oamenii depresivi simt nevoia de a fi ajutați, de a avea companie atunci când le este greu și de a nu fi judecați indiferent de situație.

Un lucru deosebit de important este ca cei din familie să aibă grijă să nu se lase prinși în vârtejul creat de boala persoanei depresive. Ei trebuie să știe să se detașeze pentru a nu ajunge să sufere și ei astfel. În calitate de rude, trebuie să-și ofere ajutorul, dar să o facă într-un mod care să nu le afecteze și lor starea de sănătate.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.