Casă și grădinăO curte pentru joacă, distractivă și frumoasă – Motiv de amuzament pentru...

O curte pentru joacă, distractivă și frumoasă – Motiv de amuzament pentru copii acasă

Mulți adulți își amintesc de copilărie, de foarte multe pozne pe care le făceau când erau mici. Una dintre acestea era plăcerea de a face ,,alpinismˮ în copaci, ce-i drept un lucru destul de riscant pentru un copil dacă este mai mic. Și copiii din ziua de azi sunt la fel de poznași, iar dacă au ocazia vor experimenta și ei plăcerea de a se urca în copaci, de a se distra sau de a culege fructe din pomi.

Lăsați-vă copiii să se joace astfel, să se cațăre în copaci! Acesta este un mod grozav de a se distra și de a-și petrece timpul frumos în natură. Mai mult decât atât, potrivit cercetătorilor cățăratul în copaci este un mod de a-și îmbunătăți anumite abilități din care fac parte: menținerea echilibrului, coordonarea psihomotorică, dezvoltarea capacităților perceptive și senzoriale. De asemenea, un copil care se cațără în copaci are un sentiment de libertate, de bucurie, curaj și încredere în sine. Se poate folosi chiar și un sistem modular pentru a urca mai ușor în copaci.

Cei care stau la casă cu o curte spațioasă au avantajul de a se bucura mai mult de natură, mai ales dacă spațiul din jurul casei este destul de mare și peisajul frumos – cu flori, iarbă, copaci, animale de companie, etc. Un mod simplu de a te distra în curtea ta este de a avea un leagăn prins de creanga unui copac. Mă refer la acel leagăn pe care îl aveam și noi în copilărie, care era legat de una din crengile mai groase ale unui copac bătrân, rezistent, cum ar fi de exemplu un nuc.

Copiii sunt atrași de tot felul de activități creative, ei sunt încântați să se joace cu creta, de aceea în curte, în locul de joacă, ar trebui să aibă o tablă neagră pe care să deseneze ceea ce vor. La fel de drăguț este să-i lași să picteze cu cretă colorată pe banda de asfalt din curtea casei.

Poți face o cărare din bucăți de bușteni tăiate de diferite grosimi, astfel încât acestea să arate cât mai interesant. Pe acestea copiii vor călca ca și cum ar fi pe o cărare din pietre și își vor îmbunătăți capacitatea de menținere a echilibrului.

Distracția în aer liber este recomandată pentru copii, ei trebuie să se joace dar să o facă cât mai mult în natură. Copiii adoră să se joace cu bărcuțele iar pentru aceasta le poți amenaja un sistem simplu de jgheaburi din trunchiuri de copaci prin care să curgă apa.

Niciun spațiu din grădină nu trebuie neglijat, spațiul trebuie foarte bine utilizat și decorat cu stil și bun gust. Pentru mai multă distracție poți face un mobilier simpatic de grădină pentru copii: o masă cu scaune de dimensiuni mici, băncuță în zig-zag, măsuță rotundă cu scaune realizate din truncuri de copaci de diferite grosimi, și altele.

Gardul casei poate fi colorat cât mai atractiv folosind și elemente decorative interesante care îi îmbunătățesc aspectul general, îl fac mai vesel și mai distractiv.

Din jurul case nu trebuie să lipsească grădina cu flori, aceasta poate fi și ea atât de nostim decorată cu elemente de design și obiecte handemade realizate din lemn, încât să pară că ar fi desprinsă dintr-o carte cu povești.

Un mic teatru de vară pentru copii poate fi realizat foarte simplu cu două draperii prinse cu inele pe o sârmă rezistentă pentru a putea fi trase foarte ușor. Acesta este un mod de joacă distractiv pentru copii, prin care ei devin mai dezinvolți, mai curajoși, scapă de inhibiții, de timiditate, de dificultatea de a-și menține atenția sau de a se concentra. De asemenea copiii învață să socializeze, să se bucure de viață, să se integreze mai ușor într-un grup, își dezvoltă personalitatea, devin mai prietenoși și învață să relaționeze mai ușor cu alți copii.

Cu siguranță un zmeu din hărtie îți va aduce aminte de copilărie, de aceea învață și pe copilul tău să înalțe zmee și să trăiască și el această bucurie. În zilele cu soare și puțin vânt cea mai plăcută distracție este să înalți un zmeu. Acesta este un mod deosebit de a-ți petrece câteva ore din weekend cu copilul tău în aer liber, dar și de a-l ajuta să-și dezvolte abilitatea de observare și atenție. Când înalți un zmeu trebuie să alergi și astfel faci sport. În plus trebuie amintit că te bucuri de soare, admiri cerul, trăiești un moment de fericire când vezi zmeul cât mai sus spre nori, iar senzațiile de bucurie nu le vei putea uita toată viața.

Culesul fructelor poate fi un motiv de distracție pentru copii. Ei se joacă cu fructele coapte și le pun în coș, fac glume și aleargă prin grădină, printre pomi. Copiii pot învăța lunile când încep să se coacă diferite fructe, care sunt fructele de pădure, ce arome au fructele și cât de distractiv este culesul acestora. Copiii pot mânca și câte un fruct proaspăt (nu înainte însă de a-l spăla) și se pot bucura și de natură.

Timpul petrecut cu bunicii este foarte important pentru că aceștia sunt mai permisivi cu cei mici și îi lasă un pic mai libertini, să se bucure de viață. Un lucru este cert, viața la țară, la bunici, cel puțin în vacanță, va ajuta un copil să învețe multe lucruri despre animale, să iubească natura, să înțeleagă și să respecte mediul înconjurător. La țară poți vedea viața multor păsări de curte și animale: găini, rațe, gâște, curci, porci, vaci. Un copil trebuie să se bucure și de viața la țară, să vadă cum înoată bobocii de rață, cum cotcodăcesc găinile când fac câte un ou, cum cântă cocoșul dimineața la răsăritul soarelui, și așa mai departe.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.