Pisica este un animal independent, dar uneori se poate împrieteni cu păsări sau alte animale. Este chiar amuzant să vezi o pisică care comunică cu alte animale. Dacă se liniștește în prezența unei păsări (papagal, peruș, sau altă specie) înseamnă că deja s-a atașat de aceasta. Socializarea dintre specii pornește de la simple priviri, mirosuri, întâlniri repetate și intermitente, iar treptat are loc socializarea dintre ele.
Se poate întâmpla ca o pisică să fie adoptată de alt animal sau invers. Pentru a avea loc o prietenie dintre o pisică și o pasăre, contactul dintre ele trebuie să se producă când pisica este încă pui, înainte de vârsta de 8-9 luni.
Pisica suportă destul de greu canicula vara, ea elimină transpirația mai ales prin lăbuțe (pe ele are glandele sudoripare) și poate suferi chiar și de insolație. În zilele toride de vară este bine să fie lăsată în pace, să nu fie alergată sau obligată să facă mișcare exagerat pentru că se poate deshidrata. Are nevoie de mâncare, dar mai ales de multă apă rece și proaspătă. Să nu vă mirați dacă preferă și înghețata sau miezul unor fructe pentru că are nevoie de lichide reci.
Peștele este unul din alimentele preferate ale pisicii. Nicio pisică nu va rezista când simte miros de pește sau de carne în general. Ea nu va ține cont dacă peștele este viu sau deja mort, îl va fura și îl va mânca dacă se poate cu tot cu solzi. Oasele de pește sunt periculoase pentru intestinele ei, acesta este motivul pentru care trebuie să fiți atenți ca ea să nu mănânce peștele crud, care are multe oase. Se știe că peștele are acizi grași esențiali și aminoacizi și este bine să facă parte ocazional din alimentația acestui animal.
Pisicile sunt pofticioase mai ales când este vorba despre carne. Ele se pot abține cu greu să nu se urce pe masa unde există astfel de preparate culinare, iar uneori sunt amatoare și de covrigei sau biscuiți. Are instinctul de a vâna, de a-și alege prada dar nu neapărat de a o mânca. Dacă nu este flămândă nu va mânca ce a vânat, la ea este importantă satisfacerea instinctului de vânătoare care este foarte dezvoltat.
Pisicile sunt mari amatoare de lapte dar și de produse lactate. Au o poftă acerbă pentru astfel de produse, iar uneori ajung și la obezitate. Mănâncă smântână, brânză, lapte și orice fel de carne. De cele mai multe ori gustă din orice, mai ales dacă nu au restricții și dacă hrana este suficient de apetisantă.
Pisica nu are obiceiul să se supună (cum face spre exemplu un câine), ea obișnuiește să se culce nepăsătoare pe o parte a corpului și să arate că nu-i pasă. De multe ori dacă o strigi nu răspunde și se face că doarme. Are obiceiul să facă doar ce îi place și doar atunci când are ea poftă și chef să facă ceva.
Orice pisică se joacă cu pisoii ei și tot prin joc ea îi învață să se apere. Când sunt mici îi cară dintr-un loc în altul, îi învață să vâneze, să-și caute hrana, iar când se luptă cu ei pentru a-i învăța să se apere nu-și folosește niciodată ghearele pentru ca mișcările ei să nu-i rănească.
Faptul că o pisică comunică foarte bine cu o altă pisică (mănâcă, se joacă, se plimbă, vânează sau dorm împreună) este ceva normal, deoarece și la aceste animale viața de grup este ceva natural, se spune chiar că ele nu suportă singurătatea.
Pisicile sunt răzbunătoare când simt că sunt certate, sau nu sunt lăsate să facă ce vor. Au obiceiul să zgârie mobila cu ghearele, să rupă hârtiile, să răstoarne ghivecele cu flori, să-și înfingă ghearele în diverse lucruri, să își marcheze zonele din casă prin stropi de urină. Nu trebuie să pedepsiți pisica sau să țipați la ea, pentru că nu veți ajunge la niciun rezultat, ea se va uita ciudat și va ignora orice pedeapsă. Privirea ei va arăta clar că nu-i convine, pentru că va sesiza tonul nepotrivit pentru situația creată. Cea mai bună metodă este să o stropiți pe lăbuțe cu puțină apă, această metodă va funcționa. Apa pe blana ei o va deranja, va avea de lucru să se spele și data viitoare va ține minte, iar treptat astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla.
Relația dintre pisică și stăpân este una prietenoasă, iar acest lucru este benefic pentru ambii. Se spune că, în timp ce toarce, efectul unei pisici asupra omului este benefic, în sensul că poate prelungi cu minim 3 ani speranța de viață a acestuia. Potrivit cercetătorilor oamenii care au o pisică ca animal de companie vor avea un risc destul de mic de a suferi de atac de cord sau accident vascular cerebral. Pisicile te scapă de stres, de nervozitate și de stările de depresie. Nu poți să nu te amuzi dacă ai un astfel de animal de companie în casă. Este nostim, jucăuș, face pozne multe, dar nu te poți supăra pe un așa ghemotoc de blană simpatic.
Pisicile se atașează de copii, de persoanele în vârstă sau care sunt bolnave. Au obiceiul să stea în preajma copiilor și să se joace cu ei. Au nevoie de multă afecțiune și le place să fie băgate în seamă. Socializarea dintre pisici și oameni este înțeleasă ca un sentiment de atașare între aceștia.
Dacă ai un astfel de animal de companie nu trebuie să-l ții numai în casă. Faptul că nu iese afară îl poate face să fie trist și frustrat. O pisică are nevoie și de natură, să iasă în grădină dacă stai la casă, iar dacă stai la bloc este nevoie să o lași cel puțin în bacon sau pe terasă. Acum există și posibilitatea să plimbi pisica afară, fiind ținută cu hamul. Dacă folosești lesa sau zgarda nu ai nicio șansă să o ții prea mult timp așa, pentru că de obicei face în așa fel încât își trage capul rotund din zgardă. Folosirea hamului este cea mai bună soluție pentru plimbarea pisicii, se prinde în spatele umerilor și în partea din față, mai jos de gât, iar astfel o poți destul de bine controla.