Părinți și copiiCum se poate corecta comportamentul rău al copiilor?

Cum se poate corecta comportamentul rău al copiilor?

Experții în psihologia copilului consideră că termentul de „tulburare” la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani ar trebui folosit mai rar. Creșterea copiilor este destul de grea și în cazul unor copii dificili, ea poate fi copleșitoare. Recent, conceptul de „disciplină” în creșterea copiilor a căpătat o conotație negativă. Unii părinți îl asociază cu ideea de pedeapsă pentru a corecta un comportament greșit la copii.

Azi, pedepsele la copii în familie trebuie evitate, mai ales dacă au un sens negativ. În opinia psihologilor, pedeapsa constă în a-i arăta copilului consecințele negative ale comportamentului său, în a-l lipsi de anumite privilegii.

Părinții nu trebuie neapărat să fie autoritari când copilul greșește; ei își pot disciplina copilul și în alt mod. Cu acest comportament autoritar ei pot fi percepuți greșit, ca fiind duri, în acest stil de educație nu există loc pentru empatie, atașament, înțelegere, compasiune.

Părinții trebuie să înțeleagă mai bine comportamentul copilului lor pentru că atunci când acesta are o criză de furie nu înseamnă că el are probleme în a respecta regulile, iar dacă acesta este un preșcolar agitat, nu înseamnă neapărat că are ADHD.

Ce soluții oferă parentingul pozitiv?

O soluție pentru a consolida un comportament bun la copil este aceea de a-l lăuda. Psihologii consideră că lauda alături de o îmbrățișare oferă o stare de bine copilului. Orice părinte trebuie să devină expert în utilizarea laudei – asta fiind o soluție pentru a promova comportamentul pozitiv al copilului.

Cu cât copilul crește, laudele trebuie schimbate, respectiv adaptate pentru a se potrivi nevoilor de dezvoltare ale acestuia.

Când un copil are aprecieri și răspunsuri pozitive la comportamentul său, atunci el își construiește încrederea și o stimă de sine bună. Laudele îi oferă o stare de bine, dar și un mediu sigur în care își poate dezvolta mai bine abilitățile. Părinții care se concentrează pe răspunsul la comportamentul negativ, ignorând pe cel pozitiv, greșesc. Ei trebuie să se concentreze pe lăudarea comportamentului pozitiv al copilului, să observe și să scoată în evidență ceea ce a făcut bine acesta.

Un comportament calm poate ajuta de asemenea în corectarea comportamentului copilului. Părintele trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru copilul său, în toate etapele dezvoltării sale. Asta înseamnă că părintele trebuie să fie în stare să-și controleze emoțiile negative și stresul, mai ales stările de nervozitate și mânie.

Alte strategii parentale

Mai presus de toate, copilul are nevoie de atenție. În plus, el are nevoie de confirmare că este important în familia sa. Părintele trebuie să-l facă pe copil să se simtă important și asta îi va crește stima de sine.

O soluție pentru corectarea comportamentului rău al copilului este ca părinții să petreacă mai mult timp cu acesta. Psihologii încurajează familiile să petreacă timp cu copilul, asta va ajuta la îmbunătățirea relației. Se spune că minim 15 minute de calitate pe zi, unul la unul cu un copil, poate face o mare diferență și poate îmbunătăți relația părinte-copil. Cele mai bune oportunități, pentru a duce la îndeplinire acest plan, sunt:

  • Orele dimineții, imediat după trezire
  • Momentele după întoarcerea acasă
  • Momentele de seară.

De asemenea, părinții trebuie să intre în lumea copilului. Asta înseamnă să-i dea și puțină libertate, să-l lase pe el să-i ghideze puțin. Ideea este să nu-i impună copilului ce joc să joace, ci să-l lase pe el să decidă. Pentru a obține rezultate bune sunt recomandate și plimbările, care sunt o experiență grozavă pentru copil.

Foarte important este să se stabilează clar anumite limite între părinți și copil, astfel încât copilul să știe ce comportament este acceptabil și ce nu. În acest mod simplu, copilul are libertate, puțină independență și i se permite să greșească. Părinții trebuie să-și încurajeze copilul să ia decizii, să se confrunte singur cu anumite probleme, cu condiția de a-l observa și a nu-l lăsa complet singur. Cu această abordare, părinții sunt în apropierea copilului pentru a-l ajuta în cazul în care el își exprimă nevoia de sprijin și îl susțin pe acesta în decizia lui.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.