Despre etape ale dezvoltarii copilului – de la nasterea sa si pana in adolescenta tarzie, copilul trece prin diferite transformari in formarea sa ca persoana unica si integrata societatii. Desi realitatea este cu mult mai complexa si diversa, putem distinge anumite etape specifice varstei in dezvoltarea sa fizica, cognitiva, emotionala si psiho-sociala.
Aceste etape ale dezvoltarii copilului sunt subiectul multor teorii psihologice, sociologice, psihiatrice – ceea ce trebuie sa retinem este ca vorbim de un model teoretic, un ideal-tip: asadar, cunoasterea acestor etape reprezinta mai degraba un ghid orientativ pentru parintii copilului si nu realitatea in sine. Fiecare copil isi va urma ritmul propriu de dezvoltare – nu trebuie sa urmariti strict asteptarile presupuse de teoretizari! Insa este benefic si valoros sa stiti ce presupune in mare fiecare principala etapa in dezvoltarea copilului – astfel veti sti la ce schimbari, transformari va puteti astepta.
Nastere – 3 ani
O prima etapa in dezvoltarea copilului ce poate fi la randul sau impartita in subgrupe. De la nasterea sa, in primele 6 luni de viata, bebelusul este complet dependent de parinti – el are mare nevoie de afectiune, apropiere fizica si atentie (lumea sa este centrata pe parinti). El poate sa comunice exclusiv prin plans – de aceea este bine sa nu ignorati de obicei plansetele bebelusului si sa ii oferiti atentia necesara.
Dupa primele 6 luni, incepe perioada de cunoastere a lumii din jur prin observarea celor din jur si explorare: bebe priveste cu atentie, asculta cu atentie si atinge. El devine foarte curios si incepe sa acumuleze primele farame de limbaj. Incepe sa se exprime mai bine prin mimici si sunete si isi manifesta clar nemultumirea. Bebe are nevoie de afectiunea si siguranta oferita de prezenta parintilor si are nevoie de noi stimuli in dezvoltare: noi locuri, noi jucarii.
Dupa 1 an jumatate – 2 si pana la varsta de 3 ani, copilasul continua sa exploreze, isi perfectioneaza limbajul (va intelege ce ii cereti in cuvinte simple) si incepe sa gandeasca in termeni de cauza-efect: daca imping obiectul, el cade. El isi formeaza deja propria sa individualitate: incepe sa isi manifeste preferinte (pentru mancare, jucarii, hainute) si are primele tentative de a fi independent (incearca sa manance singur, sa mearga singur, sa se imbrace singur). Intre 2 si 3 ani, el invata prin actiune: testeaza ce efecte au actiunile sale.
3 ani – 6 ani
Copilaria timpurie este a doua importanta etapa a dezvoltarii copilului: el isi impune propria individualitate si doreste mai multa independenta. Se separa pe sine de cei din jur: devine constient ca este o persoana diferita cu preferinte personale. Este perioada in care imaginatia si lumea fanteziei are un impact major: copilul invata prin joc, de multe ori cu persoane imaginare si adoptand el insusi diferite roluri, identitati (spre sfarsitul acestei etape, intre 5-6 ani, copilul ar trebui insa sa faca clar diferenta intre imaginar si real).
In aceasta etapa generala, copilul isi formeaza aptitudinile de relationare cu altii – invata ce este acceptat si la ce se asteapta ceilalti de la el. Invata si diferenta intre bine si rau si valorile transmise in familie. Intrebarile adresate parintilor curg din plin: „de ce?”… Schimbarile aparute in viata copilului in aceasta etapa: separarea de parinti si integrarea in grupul de la gradinita si apoi scoala pot fi dificile pentru copil, de aceea parintii trebuie sa il incurajeze sa se exprime, sa ii fie alaturi, sa il sustina, sa ii prezinte intr-o lumina pozitiva schimbarea si sa ii asigure o rutina familiala stabila.
In aceasta etapa, problema cea mai frecventa o constituie agresivitatea copilului, care isi exprima astfel nemultumirile: incurajati-l sa se exprime prin limbaj si descurajati din prima comportamentul agresiv (explicati ce efecte are asupra altora si daca repeta un comportament de multe ori, apelati la pedepse).
6 – 12 ani
Inca o mare etapa a dezvoltarii copilului poate fi separata in copilaria mijlocie (6-10 ani) si copilaria tarzie (10-12 ani). In aceasta perioada, prietenii de aceeasi varsta devin repere din ce in ce mai importante pentru copil – ca sursa de afectivitate, de apreciere, de autodefinire si ca model. Copilul nu se mai identifica cu parintii sai, ci cu cei de aceeasi varsta cu el, cu care doreste sa petreaca mai mult timp.
In acelasi timp, copilul va incepe sa isi formeze propriile atitudini, perspective si valori (influentate de covarstnici) si sa puna sub semnul intrebarii atitudinile, perspectivele si valorile din familie. Parintii trebuie sa instituie reguli si consecinte clare pentru incalcarea lor, insa sa invete si sa i le explice copilului – el va respecta mai usor regulile daca le intelege. Este o perioada de invatare majora: de aceea, copilul trebuie stimulat sa afle lucruri noi si sa isi formeze aptitudini noi (tinand cont de interesele sale).
13 – 19 ani
Adolescenta – cristalizarea personalitatii si schimbarea esentiala a copilului in adult, care presupune diferite si dificile schimbari fiziologice odata cu pubertatea, dar si schimbari de ordin mai profund. Adolescentul devine mai independent, avand o nevoie de libertate din ce in ce mai crescuta. El incepe sa valorizeze propria sa perspectiva si valori si sa o respinga pe cea a altora. De asemenea, va avea nevoie sa isi impuna personalitatea si sa dovedeasca ca este diferit (in special diferit de parinti): de aceea comunicarea parinte-adolescent poate fi blocata si de aceea adolescentul este rebel (el respinge formele de autoritate).
Adolescentul doreste sa arate ca este un individ diferit si unic si doreste sa fie tratat ca un adult. El are insa mare nevoie si de acceptarea sociala prin integrarea in grupuri de covarstnici: de aceea tendinta spre nonconformism se imbina ironic cu cea spre conformism in grupuri de adolescenti.
Adolescenta aduce si o gandire reflexiva avansata – adolescentul isi pune probleme abstracte complexe asupra sinelui si a lumii. Parintii adolescentului nu trebuie sa cada in capcana de a ii ignora problemele si nevoia de apreciere sau de a ii raspunde defensiv sau ofensiv: a ramane calm, intelegator, dispus sa asculti ce are de spus si in acelasi timp strict cu regulile importante este singura cale de a nu bloca comunicarea.
