Despre rolul religiei în viața copiilor – află de ce este importantă aceasta și ce îi învață

0
2078
Religia in viata copilului
Religia in viata copilului, foto: discipleblog.com

Unde, cand si cum putem vorbi despre prezenta religiei in viata copiilor este o problema delicata. Parerile sunt impartite, de multe ori controversele au fost aprinse de-a lungul timpului intre cei care sunt factori de decizie in aceasta disputa: parinti, educatori, reprezentanti ai cultelor religioase. A adopta un echilibru, cu intelepciune si deplina cunoastere a psihologiei infantile, pare cea mai potrivita abordare. Cateva idei putem enumera, in sprijinul acestei propuneri.

Despre rolul religiei in viata copiilor:

Copiii sunt personalitati in formare. Asadar, daca avem in fata noastra un credincios adevarat, practicant sau nu, ce cult va imbratisa el, daca va fi sau nu ateu, acestea sunt probleme ce nu se pot contura atunci cand vorbim despre un copil, in etapa formarii personalitatii lui si a acumularilor de informatii. Problema existentei divinitatii nu trebuie nici ascunsa, nici impusa copilului, ci trebuie sa decurga intr-o normalitate a lucrurilor, conform mediului familial si social in care acesta se dezvolta.

Factorul de decizie cel mai important in legatura cu abordarea credintei copilului ramane parintele. Numai el poate sa decida cat din informatiile despre credinta trebuie sa stie copilul sau, daca frecventeaza sau nu lacasul de cult, daca accepta sau nu prezenta unui om al bisericii implicat in procesul de educare si formare al propriului sau copil. Si aici trebuie insa mare atentie, pentru ca nu se doreste cu niciun chip impunerea cu forta a vreunui cult, ci numai atat cat sa ajute la intregirea personalitatii copilului. Cazurile de indoctrinare severa, chiar de fanatism la o varsta foarte frageda, din cauza impunerii de catre parinti a acestui stil de viata, nu sunt de dorit.

Un adult isi poate asuma singur un set de valori sau altul, chiar religioase, un copil nu este insa capabil sa o faca; el ramane desoperit, neajutorat, in fata unor asemenea influente. Parintele este cel care trebuie sa-l apere, parintele este cel care ii poate vorbi despre religie, cel care ii poate oferi propriile sale valori religioase, care ii poate vorbi despre credinte si il poate implica in ritualurile religioase familiale. Insa nu trebuie sa ii impuna cu forta participarea la cultul religios odata ce copilul, la varsta adolescentei, incepe sa isi puna intrebari si incearca sa isi descopere propria spiritualitate (de obicei, multi adolescenti se retrag din fata religiei oficiale si cauta raspunsuri in sine si in alte parti, ceea ce este o cautare normala, ce le permite sa isi descopere, formuleze propria credinta).

Copil, Foto: familia.com.br
Copil, Foto: familia.com.br

Problema religiei ca materie scolara este si ea una foarte disputata, chiar spinoasa. Credem ca predarea unor informatii despre istoria religiilor la copiii de varste mai mari este chiar nimerita, tinand de formarea unei culturi generale. De asemenea, un set de valori si reguli morale care decurg din informatiile religioase sunt de dorit sa fie achizitionate de catre toti copiii. Orele de religie pot fi deci benefice, daca persoana care lucreaza cu elevii este un profesionist. Aceste ore trebuie sa fie optionale, pentru a-i lasa parintelui puterea de decizie asupra participarii copilului sau la ele. Parintele trebuie foarte bine informat despre programa scolara abordata la aceste cursuri, tocmai pentru ca el sa ia o decizie in cunostinta de cauza. Intre profesorul de religie si familie trebuie sa existe un dialog permanent, pentru ca primul sa fie informat despre ceea ce isi doresc parintii sa afle copiii lor la orele de religie, iar cei din urma sa fie multumiti de prestatia celui de la catedra. A existat recent o disputa aprinsa legata de o profesoara de religie care arunca cu acuze si critici asupra unui copil nevinovat, ai carui parinti au dorit sa il scoata de la orele de religie (copilul nu participa la ore, insa trebuia sa ramana in clasa, ceea ce i-a oferit profesoarei sansa sa il critice si rusineze pentru optiunea parintilor sai).

Citește și:  Părinții ce-și lasă copiii să facă orice vs. părinții ce-și „dresează” agresiv copiii - vezi care sunt diferențele

Trebuie sa frecventeze copiii lacasul de cult? Aceasta este de asemenea o problema care ramane la latitudinea familiei. Exista familii in care copiii sunt adusi la biserica numai la anumite evenimente (nunti, botezuri, inmormantari), altele, dimpotriva, fac o regula din a o frecventa regulat, saptamanal si de sarbatori. Si o atitudine si cealalta sunt corecte, daca acesta este stilul de viata al respectivei familii. Frecventarea de catre copii a bisericii mai tine si de comunitatea in care respectiva familie traieste. In comunitatile mai mici, de exemplu in sate si comune, frecventarea bisericii cu regularitate este de la sine inteleasa, pentru ca biserica este unul dintre stalpii vietii sociale. In orasele mari, totul ramane, cum am aratat, numai la latitudinea familiei, pana in momentul in care copilul este capabil sa ia propriile decizii.

Ce facem daca un copil se arata prea de timpuriu atras de viata religioasa, chiar de cea monahala? In mod cert, faptul acesta nu trebuie interpretat ca semn al unei vocatii. Asa cum am spus, copilul este o personalitate in formare. Achizitiile primite din toate partile il vor modela si schimba de la o etapa la alta a vietii lui. Faptul ca un copil este atras de fenomenul religios nu trebuie nici excesiv incurajat, nici criticat sau interzis. Copilul trebuie lasat sa creasca, sa se dezvolte pana ajunge perfect capabil sa ia cele mai potrivite decizii in legatura cu viitorul sau (ceea ce pana la majorat si nici chiar cativa ani dupa aceea nu se poate). O decizie prematura, oricare ar fi ea, nu poate fi de acceptat daca dorim tot ce poate fi mai bun pentru copiii nostri.

Un aspect foarte important al tuturor problemelor legate de credinta este toleranta religioasa. Copilul trebuie crescut in spiritul ei si invatat sa acccepte oamenii asa cum sunt ei, indiferent de cultul lor religios. A respinge un om pentru ca are alta credinta decat a ta este o atitudine anacronica, depasita, care vine din alte vremuri. Dezvoltarea copilului intr-un mediu liber, netensionat de impuneri de niciun fel este conditia perfecta pentru o reusita a acestei misiuni extraordinare, aceea de a educa si forma oameni adevarati, ideal al oricarui parinte si educator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.