Care sunt regretele parintilor? Au trecut anii, copilul a crescut, nici nu mai e copil, poate are el insusi copii… Si totusi, pentru un parinte anii aceia nu s-au sters. Nu i-a uitat si-si aduce aminte cu precizie ziua in care baietelul sau fetita lui a zambit pentru prima data, a facut primii pasi, a rostit primele cuvinte… Isi aduce aminte prima zi de scoala, pastreaza caietele de teme, fotografiile de la serbari si excursii…
Ziua cand l-a vazut prima data de mana cu o fata, cand a vazut-o sarutandu-se cu un baiat, ziua majoratului, ziua cand a intrat la facultate… Zile si zile de care si mama si tata isi aduc aminte… Rememorand insa totul, este imposibil ca la un moment dat sa nu gandeasca ca poate a gresit, ca nu a procedat corect, ca acum ar lua alte decizii, pentru ca, nu-i asa, profesiunea de parinte este foarte grea si nimeni nu-ti poate da un manual care sa te invete… Care ar fi, deci, regretele parintilor?
Toleranta excesiva
Dragostea de parinte se poate exprima de multe ori printr-un exces de libertate acordata copilului, printr-o toleranta explicabila doar de un sentiment afectiv debordant. A-i lasa libertate copilului, a-l lasa chiar sa decida ce trebuie sa faca, a-i ierta toate greselile, fara deosebire, acestea toate nu pot fi benefice pentru educatia si formarea lui.
Dragostea pentru copilul tau trebuie sa se manifeste si prin momente de severitate, el trebuie sa-ti simta autoritatea de parinte, pentru ca tu hotarasti ce e bine si ce nu pentru viitorul lui. O pedeapsa aplicata pe drept ajuta de multe ori mai mult decat iertarea fara masura, neconditionata de indreptarea greselii. A fi prea iertator sau intelegator poate arata din partea parintelui o slabiciune pe care copilul o va exploata fara mila.
Prea marea severitate
Intre un comportament excesiv de tolerant din partea unui parinte si unul excesiv de sever trebuie sa existe un echilibru foarte fin. Ambele sunt doua extreme in care parintii pot cadea si care nu sunt de dorit sa apara in educatia unui copil. O disciplina prea severa, cu un program de studiu prea strict, cu multe interdictii de care copilul trebuie sa tina cont si cu multe obligatii pe care sa si le asume, toate aceste posibile greseli din partea parintilor pot deteriora relatia cu propriul copil, pot dauna formarii lui mentale si mai ales emotionale.
Daca mai tarziu, rememorand momentele acelea, parintele isi va regreta conduita, acest lucru nu mai foloseste la nimic. Asprimea de care a dat dovada, faptul ca si-a ascuns sentimentele „pentru binele lui” a indepartat definitiv copilul si, mai grav, si-a pus chiar amprenta asupra comportamentului si personalitatii lui. Multi adulti care au fost educati extrem de sever de catre parintii lor isi vor educa tot asa copiii, greseala perpetuand-se.
Lipsa de dialog si comunicare
Comunicarea este de multe secretul unei relatii reusite. Daca dialogul nu exista, din relatie nu mai raman decat doi indivizi, departati, independenti care nu mai impart aceeasi lume, aceleasi idealuri si sentimente. Sunt parinti care au impresia cu nu trebuie sa vorbeasca, sa comunice cu copiii lor, ca totul se reduce la „directivele” pe care le dau ei. Parerea copiilor, ce simt si cred ei, asta nu conteaza. E o mare greseala.
Poti ramane surprins cat de capabili sunt copiii sa discute, ce argumente si judecati desfasoara. O discutie cu copilul tau este intotdeauna binevenita, asa afli despre problemele lui, il poti ajuta mai bine si petreceti impreuna un timp pretios. A recupera mai tarziu acest timp este imposibil, dar puteti macar sa incercati sa intemeiati, macar atunci, un dialog sincer cu copiii vostri.
Egocentrismul
Parintii care in discutiile cu copiii lor incep intotdeauna propozitiile cu „Eu…” trebuie sa stie ca fac o mare greseala. „Eu, la scoala faceam… luam note… am luat premiu la… Eu nu greseam… Eu n-am fost la discoteca… eu nu m-am plimbat…nu mi-am permis…” Parintii acestia or sa regrete aceasta eroare de educatie, realizand in cele din urma ca proprii lor copii nu sunt identici cu ei insisi, ca sunt personalitati distincte care nu le pot copia destinul, deci nici succesele, nici neimplinirile.
Indiferenta
Iata unul dintre cele mai frecvente regrete. Sunt parinti care sunt focalizati exclusiv pe propria persoana si, eventual, pe cea a partenerului. Realizeaza tarziu ca si-au neglijat copiii, ca ei au insemnat ceea se numeste „cantitate neglijabila”, ca i-au tratat ca pe niste animalute care trebuie hranite si atat. N-a existat comunicare, n-a existat timp liber petrecut impreuna, situatia lor scolara le-a fost indiferenta. Distanta dintre acesti parinti si copiii lor este enorma, copiii nu asteapta decat sa plece cat mai curand de acasa, unde nu vor mai reveni decat foarte, foarte rar. Parintii, insingurati, vor realiza greseala, dar nu se mai poate repara mai nimic. Indiferenta costa, mai ales pe cei care o practica.
Sufocarea afectiva
A face din propriul copil centrul universului tau este iarasi o eroare si unul din regretele frecvente. A-l sufoca cu grija si atentia ta continua poate sa determine inadaptarea lui mai tarziu, in viata reala, unde tu nu vei mai fi alaturi de el. Afectiunea excesiva a unui parinte va determina, in unele cazuri, un fel de „castrare sociala”. Dependenta de parinte il va face pe adultul de mai tarziu sa fie incapabil sa ia decizii, sa depaseasca obstacolele vietii si sa-si asume obligatii. Parintele care a facut aceasta greseala isi ca „creste” copilul atata timp cat va trai, indiferent daca o va regreta sau nu.
Absenta indelungata
Epoca moderna ii obliga pe unii parinti sa accepte slujbe care ii indeparteaza de casa, zilnic sau pe perioade mai lungi. Faptul ca ei accepta aceste slujbe nu este vina lor, ei regretand de cele mai multe ori perioadele de timp cat lipsesc din familie si facand asta pentru bunastarea financiara a tuturor. Regretul lor ramane, desi copiii inteleg de cele mai multe ori cauza absentei parintilor.
Este greu si pentru unii, si pentru altii, solutia ramanand aceea de a astepta ca perioada aceea sa se termine si totul sa revina la normal. Daca un parinte pleaca in lume pentru ca asa vrea el si isi lasa copilul la bunici, atunci acesta are voie sa-i reproseze: „M-ai lasat sa cresc singur”. Daca el pleaca pentru a munci pentru familie, atunci lucrurile sunt mai complicate si, desi vor ramane marcati, acesti copii nu se vor indeparta de parintii lor, care trebuie iertati pentru absenta lor.
Rasfatul
Excesul de afectiune fata de copil se poate manifesta si prin ceea ce se cheama „rasfat”, adica a-i da copilului mai mult decat are nevoie, neaparat in cantitate mare si de cea mai buna calitate, uneori chiar cu sacrificii financiare. Acest lucru nu inseamna dragoste de parinte, ci este o eroare majora. Un copil nu trebuie sa creasca cu sentimentul ca i se datoreaza totul, ca merita totul, ca e unic si nemaipomenit.
Este unic si deosebit pentru parintii lui, dar in viata reala trebuie sa-ti castigi locul prin merite personale, prin munca si asumarea si indeplinirea obligatiilor pe care le ai. Rasfatul nu ajuta copiii sa se formeze nici mai repede, nici mai bine, dauneaza confortului emotional al familiei, atunci cand cererile micului „despot” nu vor mai putea fi indeplinite, iar parintele nu va fi decat „sclavul” copilului sau. Nu este o imagine placuta pentru nimeni, de aceea aceasta greseala, daca a fost facuta, se repara destul de greu.
Pe langa aceste greseli, in functie de istoria personala si a familiei, fiecare parinte poate identifica alte si alte greseli, regrete. Important este ca ele sa fie reperate cat mai devreme si sa fie reparat, pe cat posibil, raul facut.
