Este foarte important sa ne gandim din timp cum ii explicam baiatului nostru prima erectie! Asta pentru ca nu se stie la ce varsta va aparea aceasta si poate fi deci atat un moment jenant, cat si unul socant, de neexplicat pentru copil. Prima erectie poate de multe ori sa apara cu mult timp inaintea pubertatii, deci inaintea constientizarii dorintelor sexuale si a dezvoltarii lor.
De aceea, daca un copil nu a fost deloc informat si deci nu stie nimic despre corpul lui si felul cum reactioneaza acesta, baiatul se poate speria cand isi simte si vede corpul actionand fara voia sa si poate trage concluzia ca nu este normal! Mai mult, prima erectie poate sa apara la scoala si baiatul poate trai un moment penibil si jenant, peste care cu greu va trece.
Astfel, este bine sa stim dinainte cum ii explicam baiatului nostru prima erectie. In plus, cel mai bine ar fi ca parintii sa poarte doua discutii de genul cu un copil: una la o varsta mica, in timpul careia sa i se spuna doar generalitati, iar alta atunci cand semnele arata apropierea pubertatii, in timpul careia sa i se ofere viitorului adolescent informatii specifice asupra functionarii corpului feminin si masculin, asupra erectiei si rolului sau, a actului sexual si a inceperii vietii sexuale.
Copiii si tinerii cei mai feriti de riscurile implicate de contactul sexual neprotejat (boli transmisibile sexual, sarcini nedorite) sunt acei baieti si fete informati, carora parintii le-au explicat ce presupune sexul, cand ar fi bine sa inceapa sa faca sex si ce efecte poate avea sexul. Altfel, curiozitatea si diversitatea informatiilor inadecvate de pe Internet ii poate provoca sa experimenteze intre ei de la varste imposibil de preconizat.
Revenind la cum ii explicam baiatului nostru prima erectie, prima discutie, cea generala, ar putea avea loc pe la 7-8 ani. Poate credeti ca este inutila, dar nu este deloc asa: baiatul deja este constient de anumite impulsuri sexuale si poate chiar ca a experimentat deja o erectie, fara sa stie ce este aceasta. Daca incepe sa puna intrebari insistente despre anatomie sau despre fete, atunci este sigur momentul sa ii explicati mai multe lucruri. Nu insistati pe povestea cu barza sau pe cea cum ca „mamicile si taticii fac copii pupandu-se”, caci aceste povestioare nu il vor ajuta cu nimic pe copil in viitor. Asadar, este vremea sa ii oferiti cateva informatii generale.
Nu va ganditi ca este prea mic – copii de doi, trei ani sunt surprinsi mangaindu-se la zona genitala, iar cu cat cresc, cu atat devin mai curiosi cu privire la explicatia senzatiilor placute din acea zona. Asadar, acum ii puteti explica si arata anatomia corpului, ii puteti explica faptul ca bebelusii se nasc dintr-un contact intre mama si tata, contact ce presupune utilizarea acelei „zone speciale”.
Nu ii dati detalii fiziologice – probabil nu va intelege si nu il vor interesa. Spuneti-i doar ca uneori, in acea zona se intampla ceva, se misca si te poti simti bine si asa va fi el capabil sa faca copii cand este mare – dar doar cand este mare. Spuneti-i ca pana nu se face mare, nu trebuie sa se joace prea mult in acea zona pentru ca isi poate face rau (o mica minciuna alba care are rolul de a impiedica obsesia baiatului pentru aceasta „jucarie”). Asigurati-va ca ii explicati bine si ca ii satisfaceti curiozitatea – pentru a nu simti nevoia de a experimenta prea mult.
Apoi, inaintea pubertatii, revine iarasi dilema cum ii explicam baiatului nostru prima erectie – pe la 12 ani, mai mult ca sigur a experimentat deja o erectie, de aceea, probabil ca a fost utila prima discutie. Insa acum chiar puteti sa vorbiti mai deschis cu el si sa ii oferiti mai multe detalii. Puteti incepe discutia spunandu-i doar ca sunteti acolo sa ii raspundeti la orice intrebari ar avea despre corpul sau si sex. Asa, veti afla ce curiozitati are si i le puteti satisface. Pastrati o atitudine deschisa si in nici un caz nu incepeti sa faceti pe lupul moralist: „nu este bine, nu trebuie sa faci asa si pe dincolo”. Incercati doar sa ii raspundeti sincer la intrebari si sa ii oferiti informatii corecte si obiective.
In primul rand, puteti intra in detalii anatomice mai complicate in ceea ce priveste fiziologia feminina si masculina. Apoi, puteti sa ii explicati cauza aparitiei erectiei – puteti sa ii spuneti ceva de genul: „cand barbatul vede o femeie frumoasa care ii place si cand el vrea sa fie cu acea femeie, inima pompeaza mai mult sange pentru ca este fericita. Iar sangele ajunge in tot corpul, stimuland si zona genitala.
De aceea, penisul se intareste – ceea ce se cheama erectie. Barbatii maturi isi folosesc penisul pentru a face sex si prin sex, a face copii. Erectia dispare dupa ce barbatul ejaculeaza un lichid alb numit sperma”. Trebuie sa ii vorbiti sincer si sa ii dati aceste detalii – caci ori le cunoaste deja, ori ii vor fi utile, caci va sti ce i se intampla.
Aceasta discutie va integra si informatii asupra sexului, a varstei la care este bine sa inceapa sa faca sex (spuneti-i ca in jur de 17 ani ar fi bine) si a efectelor sexului. Insa poate ca dilema, subiectul sensibil legat de cum ii explicam baiatului nostru prima erectie se refera la masturbare. Baiatul va poate intreba daca este bine sa se joace singur atunci cand simte stimularea!
Aici, va puteti bloca: ce ii puteti spune? In nici un caz nu incepeti cu povesti stravechi cum ca masturbarea cauzeaza orbirea – incercati sa fiti sinceri, oricat de mult va displace ideea; ii puteti, astfel, spune, ca uneori este ok sa isi provoace singur placere, dar nu prea des si in acest moment, ii puteti oferi o carte de educatie sexuala care ii va da mai multe informatii practice si obiective. Asa, nu veti trai un moment jenant si ii asigurati informatiile necesare.
Important este si nu cum ii explicam baiatului nostru prima erectie, ci cine poarta aceasta discutie cu el. Aceasta depinde in foarte mare masura de cine dintre voi are o relatie mai deschisa, mai armonioasa si bazata pe sinceritate cu el: mama sau tatal. Nu mergeti pe ideea invechita conform careia tatal vorbeste despre sex cu baiatul, iar mama cu fata! Cel mai bine decurge discutia nu in functie de sexul parintelui si al copilului, ci de relatia dintre ei. De multe ori, baiatul poate ca nu se intelege bine cu tatal, caci acesta este prea autoritrar sau nu este des acasa.
Deci mama s-ar descurca mult mai bine purtand o asemenea discutie sensibila. Insa daca in familia voastra va intelegeti cu totii bine (din pacate, situatie mai mult ideala), puteti purta impreuna, amandoi, aceasta discutie cu baiatul. De ce? Va puteti ajuta reciproc, completa si umple eventualele momente de jena.
Insa daca nici unul dintre voi nu se simte capabil sa poarte o asemenea discutie, cel mai bine este sa pasati aceasta responsabilitate unei alte persoane apropiate cu care baiatul se intelege bine si in care are incredere: o sora/frate mai mare, o matusa, un unchi, chiar bunicii, un prieten de familie apropiat, nasii… Este important sa nu lasati baiatul sa afle aceste lucruri de pe Internet sau de pe la colegi – caci nu se stie ce informatii si sfaturi ciudate mai primeste…
La 17 ani? Asta ar însemna corupere de minori.