Copilaria fara parinti – este imposibil ca lipsa figurilor semnificative ale copilariei – parintii – sa nu il afecteze un copil, oricata afectiune primeste el din partea celor ce il ingrijesc: bunici, alte rude, asistenti maternali, parinti adoptivi. Copilul care nu si-a cunoscut parintii niciodata sau care i-a pierdut timpuriu va trai cu un gol interior mereu – insa exista cai de a-i asigura o copilarie normala si cat mai usoara.
Existenta unei figuri afective inca de la inceput, o persoana care va ocroti, mangaia, ii va vorbi bebelusului este esentiala pentru dezvoltarea sa normala; multe studii (pe primate, dar si copii) arata importanta existentei acestei figuri apropiate inca din prima clipa de viata; copiii care nu primesc afectiune si atentie, care nu sunt tinuti in brate si mangaiati, care nu beneficiaza de contactul uman in primele luni (si dupa aceea) se confrunta in numar foarte mare cu unele probleme de dezvoltare: devin inchisi in sine, neincrezatori, vulnerabili, nu invata sa comunice si sa creeze relatii, sa ofere si sa primeasca de la ceilalti afectiune.
Unii devin chiar devianti, abordand comportamente agresive. De aceea, chiar in lipsa parintilor, bebelusul si copilul are nevoie de aceasta figura afectiva, al carei rol il poate juca orice alta persoana ce va ingriji copilul. Nu va fi aceeasi legatura unica parinte-copil, insa ii va implini nevoia de afectiune, ocrotire, contact uman.
Afectiunea si ocrotirea sunt nevoi esentiale pentru orice copil. Copilaria fara parinti ii fura acea iubire speciala; insa cei care vor inlocui parintii trebuie sa isi dea straduinta sa il faca pe copil sa se simta iubit. Doar prin convingerea ca esti iubit capeti incredere in tine, simti ca esti valorizat, apreciat, capeti siguranta si curaj. Bunici, matuse, unchi, asistenti maternali, parinti adoptivi – oricine are in grija copilul nu trebuie sa uite cat de mult are acesta nevoie sa stie ca este iubit…
Stabilitatea in viata copilului. Copilaria fara parinti inseamna uneori o viata ce nu ii ofera copilului siguranta si o stabilitate atat de importanta pentru o dezvoltare echilibrata. De aceea, ingrijitorii unui copil trebuie sa faca tot posibilul sa ii ofere un grad de stabilitate in viata sa. Cum se face aceasta? Creand o rutina a vietii copilului, cu activitati facute zilnic impreuna. Si bineinteles, oferindu-i cele necesare: adapost sigur, alimentatie sanatoasa, haine si obiecte personale.
Autoritatea in viata copilului. Copilul fara parinti are mare nevoie atat de o figura afectiva, cat si de o figura autoritara, care sa ii impuna respect si ascultare. Desi nu intotdeauna usor, aceeasi persoana poate indeplini ambele roluri – a arata iubire nu exclude a sti cand sa impui si sa stabilesti reguli clare! Neglijarea sau o permisivitate prea mare nu fac decat sa dauneze formarii copilului. Desi ingrijitorii unui copil pot avea tendinta de a-l trata cu compasiune crescuta, de a il lua cu usurelul mereu si de a-i permite multe, a uita de reguli si de consecintele incalcarii acestora este o mare greseala.
Nu compensati lipsa parintilor printr-o atitudine mereu permisiva si bine-voitoare, lasand copilul sa-si faca de cap. Nu astfel compensati cu adevarat aceasta lipsa – ci fiind o prezenta afectiva, insa si autoritara, exact cum este un bun parinte. Fiind o prezenta implicata in viata copilului, gata sa il sprijine, sa il aline, insa si sa il ghideze cu strictete. Copiii crescuti in lipsa parintilor sunt mai vulnerabili comportamentelor deviante sau riscante (de la agresivitate, la izolare, la depresie, la abuz de substante), insa daca ei isi gasesc implinirea nevoilor emotionale esentiale (afectiune; apreciere; stabilitate; autoritate), atunci aceasta vulnerabilitate scade cu mult.
Relatii cu alti copii. Un copil fara parinti poate deveni inchis in sine, timid, introvertit, neincrezator, fiindu-i dificil sa se exprime emotional si sa creeze relatii cu altii – aceasta cu atat mai mult cu cat a trait o perioada anume lipsit de o persoana apropiata, care sa il ocroteasca.
Uneori, poate dezvolta chiar fobie sociala – ii este frica de apropierea de altii, este anxios cand trebuie sa fie in locuri aglomerate, refuza sa se apropie de altii si sa vorbeasca cu altii (adulti sau copii); aceasta fobie sociala se naste din timiditatea si lipsa increderii in sine, din perceperea faptului ca este diferit de altii, din dificultatea sa de a comunica, dar si din teama ca daca se apropie de cineva, acel cineva il va parasi, la fel cum au facut parintii sai. Copilul lipsit de orice afectiune si sprijin pentru mult timp, care se simte parasit si fara rost, fara valoare, neiubit de nimeni, poate deveni chiar agresiv (ca mecanism de autoaparare impotriva lumii rele, dar si ca protest).
Este important sa il incurajati sa formeze relatii cu alti copii, ducandu-l in locuri unde el poate socializa si crea prietenii. Fiti alaturi de el daca este foarte timid sau temator – insa incercati sa nu il lasati sa se retraga in lumea sa si sa se izoleze de covarstnici. Prietenii sunt un sprijin si o sursa de afectivitate foarte importanta, iar copilul are mare nevoie de asta.
Imaginea parintilor sai. Atunci cand este posibil – de exemplu, cand cresteti copilul ca bunici sau alta ruda, parintii fiind decedati – oferiti-i acestuia o imagine asupra parintilor sai. Copilul resimte acest gol si resimte si nevoia de a sti cine au fost parintii sai, de unde provine el. Asadar, atunci cand se poate, vorbiti-i despre parintii sai, aratati-i poze cu acestia si creati-i imaginea a cine erau ei. O insatisfactie frustranta pentru un copil fara parinti este de a nu putea afla de unde a venit, cine i-a dat nastere. Se simte fara identitate, fara sens, caci nu stie de unde a venit pe lume.
