Favoritismul parintilor este un subiect sensibil si dificil: simpla idee ca unul dintre copii este cel preferat, este privilegiat si este favoritul parintilor sai e prea greu de acceptat. Parintii isi iubesc toti copiii la fel, nu? Ei bine, chiar daca un parinte isi iubeste toti copiii, el va avea in cele din urma un preferat, oricat ar nega acest simplu fapt (este in natura umana sa compari si sa privilegiezi persoanele care se conformeaza asteptarilor si dorintelor tale).
Un parinte neaga cel mai adesea ca in familia sa ar exista favoritism, ca unul dintre copiii sai este cel preferat. Gandeste-te insa: da, ii iubesti pe toti, sunt copiii tai; insa, oare, nu oferi mai multe (cadouri, timp impreuna, laude, incurajari) unuia dintre ei pentru ca merita? Nu simti ca ai mai multa incredere intr-unul? Nu te gandesti adesea „Dani este un copil bun” (chiar daca nu spui direct „un copil mai bun”, simti ca Dani merita mai mult increderea si incurajarea ta).
Unii psihologi spun ca favoritismul parintilor, preferarea unui copil, este un fapt inevitabil – mai mult, nu numai acordarea unor privilegii intra in ecuatie, ci chiar si tipuri diferite de iubire: este imposibil sa iubesti identic mai multe persoane, chiar pe proprii tai copii; ceea ce nu inseamna insa ca nu-i iubesti pe toti, ci ca simti altfel pentru fiecare dintre ei!
Daca negi ca ai un copil favorit, ca preferi unul dintre copii, pune-ti cateva intrebari: la care dintre ei te gandesti des pe parcursul zilei? Pe care de abia astepti sa il vezi? Caruia ii oferi mai multe mici daruri (sau daruri mai costisitoare)? Pe care il incurajezi mai des? Cu care chiar te bucuri sa petreci o zi? Pe care il ierti cand greseste? In care ai incredere ca va reusi? Sigur, cel mai simplu este sa raspunzi: toti! Insa viata nu este intr-atat de simpla…
De ce se naste favoritismul parintilor: de ce unul dintre copii devine preferatul?
O intrebare complexa: un copil nu ajunge preferatul parintilor doar pentru ca este un „copil bun”. Intra in ecuatie o serie de circumstante ce pot influenta favoritismul parintilor. Importanta este in primul rand, situatia parintilor cand descopera o sarcina: sunt pregatiti?; isi doresc copilul?; au dificultati cauzate de sarcina? (chiar si nasterea poate face ca o mama sa se lege mai mult de unul dintre copii: o nastere usoara sau dimpotriva).
Personalitatea copilului: nu are rost sa o negam, exista copii mai dificili, cu care parintele se intelege greu si care necesita constant interventia acestuia. Unii copii sunt iritabili, agitati, „obraznici”, altii sunt echilibrati, linistiti si ascultatori. Ceea ce influenteaza relatia dintre parinti si copil si imaginea acestora asupra lor („Dani fost mereu un copil bun”, „Alex a fost de la inceput dificil”). Mai mult, vrand-nevrand, un parinte este atras de copilul care are trasaturi similare cu ale sale, in care se recunoaste pe sine, cu care deci se intelege mai bine si cu care are in comun mai multe lucruri.
Legatura parinte-copil nu va fi identica cu fiecare copil: diverse aspecte fac relatia mai usoara sau mai dificila. Iar unele lucruri creeaza intre un parinte si un copil o legatura unica, mai stransa decat celelalte; printre acestea se afla si sexul copilului si varsta sa; din aceasta perspectiva, parintii formeaza legaturi mai stranse cu copiii de sex opus (mamele prefera baiatul, tatii fata) si cu ultimul venit, cu copilul mai mic.
O realizare importanta despre favoritismul parintilor este aceea ca parintii prefera unul dintre copii, formeaza o legatura mai stransa si-i ofera unele privilegii chiar cand este vorba despre gemeni identici!
Ce efecte are insa favoritismul parintilor asupra copiilor?
Inclinatia parintilor spre unul dintre copii le influenteaza imaginea lor asupra copiilor, asteptarile lor de la copii si modul de a trata copiii (multi copii percep un tratament inegal, inechitabil). Asteptarile parintilor sunt extrem de importante: asteptarile mari, pozitive duc la comportamente pozitive fata de copil, precum apreciere, incurajare, laude; acestea motiveaza copilul sa se ridice la nivelul asteptarilor si sa merite iubirea si mandria parintilor. Invers, asteptarile negative duc la comportamente negative precum lipsa de incurajare si criticarea copilului („trebuia sa-mi imaginez ca faci iar o prostie”, „cine sa fi facut asta daca nu tu”, „nu ma mir ca iar ai…”).
Aceasta atitudine a parintilor, in special daca este comparata cu o atitudine opusa fata de celalalt copil care este preferatul, duce la lipsa oricarei motivatii de a mai incerca sa fie „bun” (copilul care se simte defavorizat gandeste: „la ce sa ma mai chinui, oricum Dani ramane mereu preferatul; eu nu am sanse sa castig”). In afara de lipsa motivatiei, copilul care simte ca nu este favoritul poate ajunge sa se simta neglijat in comparatie cu fratele sau sora sa si sa adopte astfel comportamente instigatoare, negative, din frustrare, furie si pentru a atrage atentia parintilor sai.
Favoritismul parintilor este uneori privit in termeni de lupta de catre copii: unul este mereu motivat sa ramana cel preferat, castigatorul, celalalt se resemneaza ca nu va castiga niciodata! Aceasta situatie afecteaza pe termen lung relatia intre frati, nascand rivalitatea acerba si gelozia intre frati, dar si indepartarea.
Cercetarile arata ca acei copii preferati de catre parintii lor dezvolta o incredere in sine crescuta: deoarece proprii parinti le ofera incredere. Ei au mai mult succes scolar si social si o motivatie crescuta de a obtine ceea ce doresc. Invers, copiii care nu sunt preferati ajung des sa creada ca nu merita prea mult, au o incredere in sine scazuta, o viata sociala mai saraca si lipsa motivatiei de a incerca sa aiba succes.
Pe de alta parte, copilul preferat se confrunta cu provocarea de a fi mereu „cel bun”, de a nu-si dezamagi parintii, de a se ridica la nivelul asteptarilor acestora, ceea ce il poate stresa. Unii copii care au fost favoritii spun ca s-au simtit sufocati de catre parinti si ca si-ar fi dorit sa aiba libertatea fratilor sau surorilor lor (cateodata, relatia prea stransa cu parintii afecteaza negativ relatiile pe care si le va crea copilul-adult: nimeni nu-i va oferi tot ceea ce i-au oferit parintii sai).
Invers, copiii care s-au simtit pe locul doi comparativ cu fratii si surorile spun ca si-ar fi dorit mai mult ca orice atentia pe care parintii lor o acordau celuilalt. Efectele favoritismului parintilor raman vizibile pana la varsta adulta: copilul care simte ca nu este favoritul se va confrunta cu o incredere scazuta, se va simti chiar si ca adult „mai putin special”, „mai putin bun”.
