Copii & adolescențiBotezul copilului – ce tradiții și obiceiuri se țin în familiile creștine...

Botezul copilului – ce tradiții și obiceiuri se țin în familiile creștine cu această ocazie?

Venirea unui copil în familie este un moment unic și este așteptat nu doar de către părinți, ci de către toți membrii familiei. Familiile creștine țin cont de anumite tradiții și obiceiuri pe care le respectă din cele mai vechi timpuri, cele mai multe legate de botezul copilului.

Ce este botezul?

Evenimentul acesta este reprezentat de Taina Botezului, care are ca scop iertarea păcatului strămoșesc, cel care se spune că este transmis de la Adam și Eva, și intrarea copilului în rândul creștinilor. Această taină se săvârșește în biserică prin scufundarea copilului în apă și efectuarea unei slujbe. La catolici, diferit față de ortodocși, copilul este doar stropit cu apă, nu scufundat. Biserica ortodoxă recomandă ca botezul copiilor să fie făcut cât mai repede, însă cel mai adesea se efectuează în jurul vârstei de 40 de zile a copilului. În cazul în care micuțul se naște cu anumite probleme de sănătate părinții optează uneori pentru botezul imediat al acestuia, chiar în primele ore de viață.

Care sunt îndatoririle părinților la botez?

În momentul în care se efectuează botezul există o serie de îndatoriri ale părinților, și ale nașilor, de care trebuie să se țină cont. În primul rând, părinții trebuie să aleagă niște nași pentru copii. Aceștia se aleg fie dintre prieteni, fie dintre membrii familiei. Nașii se aleg cu foarte mare atenție deoarece se consideră că aceștia sunt părinții spirituali ai copilului, se păstrează o legătură de suflet cu ei și aceștia îi pot fi copilului ghid în viață. Pe lângă asta, părinții trebuie să se prezinte la biserică cu certificatul de naștere al copilului care este necesar pentru efectuarea botezului.

Care sunt îndatoririle nașilor la botez?

Așa cum spuneam, nașii sunt niște personaje foarte importante la botezul copilului, iar aceștia au o serie de îndatoriri pe care trebuie să le îndeplinească. În primul rând nașii trebuie să cumpere lumânarea de botez și pânza de botez, adică acea bucată de material în care copilul se așează după ce este scos din cristelniță. Însă nașii se ocupă de achiziționarea unui întreg trusou botez, care pe lângă acea pânză conține hainele cu care copilul va fi îmbrăcat după botez, încălțăminte, o serie de lucruri necesare preotului care se stabilesc înainte de botez după o discuție cu acesta, o cutiuță în care se păstrează suvița de păr tăiată de către preot în timpul botezului și uneori un mic cadou pentru copil pe care preotul îl și sfințește în timpul slujbei prin scufundara în apa în care a fost botezat pruncul. Plata la biserică pentru botez este făcută tot de către nași, iar nașa este responsabilă cu dezbrăcarea bebelușului și îmbrăcarea lui după botez.

Petrecerea botezului

De cele mai multe ori această taină sfântă de la biserică se continuă cu o petrecere dată în cinstea celui mic și a creștinării lui. Fie se organizează acasă la parinții copilului dacă spațiul permite, fie se organizează la un restaurant. Acolo, rude și prieteni, sunt invitați să petreacă alături de nași și părinți. Aceste petreceri sunt considerate tot mai importante în ultimii ani și se țin cu foarte multe persoane, uneori ajungând la amploarea unei nunți. Invitații fie aduc daruri pentru cel mic, fie îi dăruiesc o sumă de bani.

Baia de a doua zi sau luarea mirului

În timpul botezului copilul este uns de către preot cu mir. Un obicei care nu are legătură cu Taina Sfântă a Botezului, însă care se practică în familiile creștine, este baia de a doua zi, după botez, sau luarea mirului. Această baie presupune ca nașa să vină să îmbăieze bebelușul. Ritualul are loc acasă la părinții copilului și presupune umplerea unei cădițe, https://zenity.ro/cadita cu apă caldă în care se pun diferite obiecte, fiecare dintre ele având o însemnătate. Se spune că acestea îi vor aduce bebelușului frumusețe, bogăție, înțelepciune, etc. Astfel, vom regăsi în această apă petale de flori,în special de trandafiri, un ban de aur sau de argint, puțină miere, orez, mir, puțin lapte, busuioc, mentă, apă sfințită, semințe, o verighetă, etc. Cand se face această baie lumânarea de la botez este aprinsă în permanență. Nașii îi cumpără din nou celui mic un trusou care este compus din haine de schimb, prosopel, șampon, scutece și chiar o jucărie. Apa în care este îmbăiat bebelușul a doua zi după botez se toarnă la rădăcina unui copac.

Taina botezului este una dintre cele mai importante pentru creștini, deoarece în acest fel copilul intră în sânul credinței, se conectează cu Dumnezeu și astfel se consideră că este protejat. În mare, acestea sunt practicile de la botez, însă obiceiurile diferă de la o zonă la alta, așa că cel mai bine este să discuți fie cu membrii familiei mai în vârstă care cunosc foarte bine tradițiile, fie vorbești cu preotul pentru a știi exact ce trebuie făcut în ziua botezului.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.