Părinți și copiiSfaturi de creștere a copilului, din Europa de Nord – Cum își...

Sfaturi de creștere a copilului, din Europa de Nord – Cum își educă părinții scandinavi copiii?

În Europa de Nord – în Norvegia, Suedia, Danemarca – părinții își tratează copiii într-un mod puțin diferit față de cei din alte țări europene. Este vorba despre un concept hygge în Danemarca, care înseamnă să te bucuri de compania celor dragi într-un mediu reconfortant. Asta înseamnă să petreci timp de calitate cu familia. Există însă și alte modalități prin care se pot obține rezultate remarcabile în creșterea copiilor.

Află în acest articol care este stilul parental al părinților scandinavi.

Navigare rapidă în articol:

Copiii trebuie să se joace în natură

Natura este un loc de joacă autentic, perfect pentru copii. Atunci când copiii sunt în natură, ei se simt mai fericiți și mai relaxați. Natura le mărește creativitatea și independența, îi face să se simtă mai liberi, mai plini de viață.

Copiii care ies în natură au posibilitatea de a explora, de a se bucura de mediul înconjurător. Ei se descurcă foarte bine în natură, consideră că au parte de aventuri.

În țara noastră, de multe ori părinții spun că nu au timp să-și plimbe copiii în natură din cauza jobului, pentru că sunt presați de timp sau preocupați de problemele lor. Ei greșesc prin acest lucru. Ar trebui să se organizeze mai bine, să-și facă timp pentru plimbările în natură alături de copii și familie.

Friluftsliv – conceptul nordic de a trăi o viață fericită în aer liber

Scandinavii numesc pasiunea pentru natură – friluftsliv – care înseamnă „viața în aer liber”. Este foarte important pentru ei să petreacă mare parte a vieții în natură, să se bucure de apă, păduri, verdeață, munte, lacuri, drumeții, etc.

În Scandinavia de regulă vremea este mai rece. Asta însă nu-i împiedică pe părinți să-și îmbrace bine copiii și să-i lase să se bucure de natură și de frumusețea înconjurătoare. Ei petrec mult timp cu copiii în aer liber, iar acest lucru le oferă multe avantaje.

Viața în aer liber are numeroase beneficii:

  • Întărește abilitățile fizice și mentale
  • Oferă bunăstare spirituală
  • Ajută sistemul imunitar să devină mai puternic
  • Crește rezistența organismului
  • Reduce stresul și stările de anxietate
  • Îmbunătățește relațiile cu rudele și prietenii
  • Crește nivelul de endorfine din organism, oferă o stare de fericire.

Friluftsliv este un mod de viață pentru norvegieni. Copiii sunt încurajați să se joace cât mai mult în natură, să facă drumeții, să meargă pe jos, să exploreze, să meargă la școală singuri și așa mai departe. Nu există vreme rea! Copiii trebuie să se bucure de natură și iarna și vara, și atunci când plouă și când este soare, să iasă afară și ziua, uneori și noaptea, și atunci când este noroi sau zăpadă.

Părinții pot găsi ușor scuze ca să nu-și plimbe copiii afară, să spună că vremea este rece, că plouă sau ninge, etc. Scandinavii au parte de multe zile mai răcoroase și întunecate, clima este așa o mare parte a anului. Da asta nu-i oprește să se bucure alături de copii de natură, mai ales că au regiuni minunate cu păduri, cu locuri sălbatice. Copiii scandinavi se bucură în mod frecvent de natură și petrec multe ore în aer liber.

Hygge – Petrece timp de calitate cu familia

Acesta este un mod de creștere a copilului într-o atmosferă relaxantă și distractivă. Hygge înseamnă să petreci timp plăcut împreună cu familia. În alte țări ale lumii, părinții sunt ahtiați după muncă și uită de familie. Acest lucru nu este bun pentru copii, nu este un mod corect de creștere a copilului.

Familiile scandinave consideră timpul petrecut în familie ca fiind foarte plăcut, cel mai bun moment al zilei. Ei stau împreună la masă, discută diferite aspecte legate de viața lor, se distrează cu cei mici, fac totul într-o atmosferă plăcută și relaxantă.

Conversația dintre ei este una plăcută, relaxantă, veselă. În acest timp petrecut împreună ei se bucură de prezența fiecăruia din familie. Copiii se pot juca, au parte de atenție din partea părinților, sunt relaxați, bucuroși, fericiți.

O curte pentru joacă, distractivă și frumoasă, poate fi un motiv de amuzament pentru copii acasă.

Copiii trebuie să facă sport

Activitatea fizică este importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Părinții trebuie să lase copilul să facă un sport care îi place, indiferent dacă ei consideră că nu este potrivit pentru el. Sunt copii care adoră anumite sporturi, care poate nu sunt chiar pe placul părinților. De exemplu sunt fetițe care vor să facă karate, judo, sau alte sporturi care sunt pentru băieți.

Copiii adoră să meargă cu bicicleta, de aceea părinții trebuie să facă efortul de a le cumpăra bicicletă chiar dacă au o situație financiară nu tocmai bună.

Unii copii preferă sporturile în echipă, alții nu. Cei care nu doresc să participe la grupuri de sporturi în echipă pot face excursii la munte, drumeții. Acesta este un alt mod de creștere a copilului.

Sporturile organizate nu trebuie să fie o necesitate, ele trebuie să fie o plăcere sau un hobby pentru copii. Află aici care sunt cele 18 activități distractive și jocuri pentru copii, pe care le-au experimentat și părinții când erau mici.

Părinții pot citi aici despre cel mai indicat sport pentru copiii mici.

Copilul trebuie să învețe să se iubească

Copilul trebuie lăsat să se joace în modul în care dorește, fără restricții, chiar dacă sare cu picioarele într-o baltă și se murdărește. Și aceasta este o modalitate de creștere a copilului astfel încât el să se simtă liber.

Vara, mulți copii aleargă dezbrăcați pe plajă la mare. Psihologii spun despre părinții care cred că copiii nu ar trebui să fie goi pe plajă, că nu fac decât să confunde acest lucru cu nuditatea adulților legată de sexualitate.

Copiii trebuie să-și iubească corpul, de aceea interzicerea nudității nu este recomandată când sunt mici. Copiii trebuie să fie convinși că au un corp frumos, acest lucru le dă încredere în ei. Părinții nu trebuie să le impună să le fie rușine cu propriul trup, să creadă că nuditatea este rușinoasă și nenaturală, ei fac asta când îi obligă de mici să poarte costume de baie. Prin faptul că fac baie goi când sunt mici, copiii arată că aceasta este cel mai natural lucru din lume.

Potrivit cercetătorilor, copiii care au un astfel de comportament relaxat când sunt mici vor avea la vârsta adultă o viață sexuală mai sănătoasă.

Unii părinți se tem de faptul că pot fi oameni care să facă poze cu copiii lor goi și să le răspândească în social media, pe Facebook. Ei cred că astfel de imagini pot deveni materiale postate pe web, într-un mod rușinos, sexualizat. Să faci fotografii cu copii nu este ilegal, dar să le distribui online nu este nici etic și nici moral în cazul în care părinții nu au aprobat asta.

De ce un copil nu trebuie să aibă prea multe jucării?

Un copil nu trebuie să aibă exagerat de multe jucării. El trebuie să aprecieze jucăriile pe care le-a primit, să se joace cu acestea, să-și folosească imaginația.

Mulți părinți au cumpărat prea multe jucării copiilor, astfel au invadat casa cu ele, și apoi și-au pus întrebarea dacă au făcut bine sau nu. Psihologii consideră că părinții nu trebuie să-și copleșească copiii cu jucării, mai ales dacă nu au situație financiară bună și fac eforturi mari pentru asta. Ei cred că trebuie să facă totul pentru copii pentru că îi iubesc enorm, dar asta nu înseamnă să le ofere în continuu în dar jucării.

Când are prea multe jucării valoarea unui astfel de cadou este redusă la zero. Copilul oricum va selecta și va avea doar câteva jucării preferate. În plus este posibil ca el să nu mai aprecieze ceea ce are, să se uite la jucării plictisit, să le înlocuiască între ele, să considere chiar anumite jucării destul de enervante. Prin urmare, el nu trebuie să aibă prea multe jucării, trebuie să-și folosească imaginația, să se joace cu jucăriile pe care le are. Acest lucru poate afecta comportamentul său, el poate deveni un copil prea răsfățat, se simte copleșit de jucării și nu mai așteaptă cu nerăbdare cadourile, așa cum ar trebui.

Părinții trebuie să se joace cu copiii, să petreacă timp cu ei, pentru că cei mici au nevoie de dragoste și atenție, nu doar de jucării. Părinții au prea puțin timp liber și încearcă să compenseze asta prin cadouri pentru copii.

Copilul trebuie să fie independent

Părinții trebuie să lase puțină libertate copilului, să-l învețe să ia decizii singur. În acest mod el poate învață lucruri noi și treptat devine responsabil.

Părinții își pot ajuta copilul să devină independent de mic, în sensul că îl pot lăsa să facă anumite lucruri singur, fără ajutorul lor. De exemplu când este foarte mic și învață să meargă, el este ținut de mâini de un părinte ca să nu cadă, apoi este ținut de o mână, apoi de un deget și în final poate merge singurel. Atunci pe chipul lui va fi o mare bucurie, care arată că este fericit că poate face acest lucru singur. El se va mândri cu asta și chiar dacă la un moment dat va cădea în fund, se va ridica și va continua mai departe.

Părinții trebuie să-și ajute copilul în dezvoltarea abilităților sale, dar este bine să-i dea și libertate. Copilul care va lua singur deciziile va prinde încredere în el, va fi mai sigur pe el și mai deschis la noi provocări. Copilul are nevoie de încurajare din partea părinților, el nu trebuie să fie subestimat.

Nu neglijați sănătatea dinților la copii

În țările din Europa de Nord, părinții dau o atenție deosebită la sănătatea dinților copiilor. În Suedia de exemplu sunt programe speciale de îngrijire dentară pentru copii.

Cu ajutorul acestora copiii învață cât de important este să se spele pe dinți și nu le mai este teamă de dentist. De asemenea, ei învață cum se face un periaj dentar corect, de ce trebuie să fie atenți să nu înghită pasta de dinți, de ce trebuie evitate anumite dulciuri care produc frecvent carii, ce trebuie să cuprindă o dietă corectă pentru menținerea sănătății dinților.

Sănătatea dinților copilului poate avea o influență directă asupra sănătății organismului. Copilul trebuie dus la medicul stomatolog atunci când are probleme cu dinții, gingiile inflamate, carii sau alte complicații dentare.

Părinții trebuie să aibă grijă de copil, ca acesta să aibă o alimentație bogată în cereale integrale, fructe și legume, în nuci, semințe, leguminoase, alimente bogate în nutrienți. De regulă lipsa unor elemente active (vitamina A, D, E, K, magneziu, calciu, fosfor și altele) poate cauza probleme dentare.

Pedeapsa fizică este interzisă în Suedia

Unii părinți, care nu sunt ascultați de copiii lor, au tendința de a folosi anumite mijloace mai dure, mai aspre prin care să-i disciplineze, care nu sunt recomandate de psihologi. Acest lucru se poate transforma într-un abuz asupra copiilor. Din anul 1979 a fost interzisă pedeapsa fizică în Suedia. Părinții nu au voie să-și lovească copiii (să-i bată, să-i tragă de urechi, să-i tragă de păr și altele) nici acasă și nici în public. Dacă vor să-și corecteze și să-și educe copiii trebuie să discute cu aceștia. Educația copiilor rebeli nu trebuie să se facă prin violență.

Conflictele influențează dezvoltarea emoțională a copiilor.

În Suedia, un părinte care își lovește copilul timp de mai mulți ani poate fi condamnat la un an și jumătate de închisoare. În acest fel s-a dorit ca abuzurile asupra copiilor să scadă. Din păcate, pedeapsa corporală nu a dispărut, există părinți care își bat în continuare copiii și în ziua de a zi, dar mai puțini.

Atitudinea greșită a părinților poate afecta modul de creștere a copilului, capacitatea acestuia de a gândi și de a se dezvolta. Citește aici despre greșelile părinților în educația copiilor.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.