Asa cum unanim se recunoaste, dragostea si grija parinteasca sunt sentimentente absolut normale. Nevoia de a-ti proteja si ingriji puii este intalnita nu numai la specia umana, dar si la alte specii. Toti admiram felul in care sunt prezentate dragostea si grija diferitelor animale pentru puii lor, in diferite filmulete de pe canalele de specialitate; in familiile de elefanti, de balene, de lei, de maimute, caini sau pisici, peste tot vedem aceeasi preocupare parinteasca pentru progeniturile lor.
Insa parintii isi rasfata deseori copiii intr-un mod excesiv, oferindu-le in special munti de jucarii si dulciuri. Manifestarile unei afectiuni parintesti exagerate le intalnim destul de des, mai ales astazi, in familiile moderne. Tendinta de a-ti rasfata copilul era mai rar intalnita altadata. Explicatiile pentru care un parinte isi rasfata copilul pot fi numeroase si enumeram numai cateva dintre ele: sindromul copilului unic (atunci cand intr-o familie exista un singur copil, iubit si rasfatat de parinti, bunicii materni si paterni, unchi si matusi etc.), din cauza sentimentului de vinovatie (parintii petrec putin timp cu copilul, il lasa in grija bunicilor, au divortat, s-au recasatorit si resimt acest lucru ca fiind o greseala fata de copii), in urma unei traume familiale (o boala a copilului sau a parintelui, pierderea unui copil sau a unui parinte).
Rasfatul copilului se manifesta deci fie ca o exagerare a sentimentului natural de dragoste parinteasca, in primul caz, fie ca o modalitate de compensatie a unor lacune, greseli sau evenimente tragice pe care parintele le resimte ca atare si doreste sa le repare printr-o atitudine prin care centreaza asupra copilului toata afectiunea si preocuparea sa.
Indiferent care sunt cauzele care determina un parinte sa se manifeste astfel, dorim sa aratam cat de nociva este o asemenea atitudine. Rasfatul sau alte manifestari ale acestei atitudini dauneaza copilului pe termen scurt si pe termen lung.
Ne vom referi la astfel de urmari, atat in ceea ce priveste sanatatea fizica, cat si privind eventualele consecinte comportamentale in dezvoltarea unui copil care ar fi putut creste normal, dar care a fost “agresat“ de dragostea excesiva a parintilor lui.
Ce se intampla daca va rasfatati copilul cu jucarii si dulciuri de mic?
Atunci cand parintii doresc sa-si rasfete copiii, de obicei se manifesta daruindu-le in cantitati mari dulciuri si jucarii; asta pentru ca, se stie, este exact ceea ce copiii vor sa obtina cel mai mult.
Nu mai e nevoie sa subliniem cat de periculoase sunt dulciurile oferite copiiilor in cantitati mari; e un fapt pe care medicii nu inceteaza sa-l spuna tuturor parintilor. Problemele de supraponderalitate, de dentitie si de diabet sunt numai cateva dintre pericolele ce pot aparea in viata copiilor astfel alimentati. Iar in momentul cand apare o problema, cel mai greu este sa-ti convingi copilul ca de astazi nu mai are voie sa manance ciocolata, bomboane sau placinte. “De ce nu mai am voie? Numai un pic, te rog…” va fi rugamintea pe care o veti auzi iar si iar.
Si, pentru ca asa au fost obisnuiti, sunt copii care vor sustrage ciocolata ascunsa sau vor lua de la colegi; munca asa-zisa de “dezintoxicare“ a copilului va fi uriasa, presupune terapii diverse si supraveghere continua, asa ca va sfatuim ca e mai bine sa nu va expuneti copilul unui asemenea pericol. In conformitate cu ceea ce va sfatuieste medicul si dieticianul, hraniti-va copiii sanatos, fara excese.
O alta greseala comisa de catre parintii excesiv de iubitori si grijulii este oferirea de jucarii in numar mare si, daca se poate, cat mai scumpe si in “trend” cu cele mai noi de pe piata de profil. Sunt parinti care aglomereaza camera copilului cu multe jucarii chiar inainte ca el sa se fi nascut. Acumuleaza acolo tot felul de jucarii, indiferent de sexul copilului sau de varsta la care se poate juca cu ele. Unii o fac poate dintr-un fel de frustrare, pentru ca ei nu au avut asa ceva cand erau mici. Altii se gandesc ca mai bine e sa le cumpere din timp, iar copilul lor sa le aiba cand le va dori. Oricare ar explicatia nu e nici sanatos, nici potrivit sa-ti asfixiezi copilul printre atatea jucarii care se demodeaza, se strica si cu care, poate, nu se va juca niciodata.
Jucariile trebuie acomodate cu varsta si preferintele copiilor. Daruite cu masura, ele contribuie la dezvoltarea lui mentala si fizica. Nu e bucurie mai mare decat sa vezi ce fericire imensa i-ai facut copilului tau daruindu-i papusa sau masinuta pe care si-a dorit-o.
Dar daca il rasfeti in fiecare zi cu cate o jucarie sau o ciocolata, aceasta bucurie va disparea. Nu va mai fi o surpriza, o fericire; copilul tau va crede ca asa e normal sa fie, nici o jucarie nu-i va mai satisface preferintele din ce in ce mai complicate. Si va crede, in cele din urma, ca asta chiar e datoria ta: sa-i oferi zi de zi cate o noua jucarie pe care o va si arunca a doua zi pentru cea noua.
Nu va mai pretui nici frumusetea darului, nici gestul tau, va deveni un mic tiran care va cere si va cere la nesfarsit. In cazurile in care acest gen de comportament al parintelui si copilului se va perpetua pana la varste mai mari, acest copil va avea probleme de integrare si adaptare. Adultul de mai tarziu, obisnuit de mic sa i se ofere totul, se va comporta inadecvat, ca un copil rasfatat, avand continuu insatisfactii si frustrari.
Parintele care a simtit ca a exagerat si ca a gresit in modul in care a oferit daruri copiilor sai se poate corecta, totusi. Si, asa cum tot el si-a “stricat“ copilul, tot el poate sa-l “repare“. Incetul cu incetul, poate micsora numarul jucariilor oferite copilului; poate sa-i explice acestuia ca nu trebuie sa le arunce pentru a primi altele noi, ca nu trebuie sa le strice pentru ca ele au costat bani din bugetul familiei, ca trebuie sa le pastreze si sa le pretuiasca.
Trebuie sa i se arate copilului ca si cadourile trebuie sa se potriveasca cu varsta sa, cu preferintele sale, cu statutul sau. Daca fratele mai mare primeste o tableta, el, fiind mai mic, nu trebuie sa primeasca acelasi lucru. Daca implineste 18 ani, nu trebuie neaparat sa primeasca cadou o masina. Felul in care stii sa primesti un dar si sa te bucuri de el spune multe despre sufletul si mintea omului respectiv.
Sa ne invatam copiii sa se bucure cu sinceritate de toate darurile primite, mai des sau mai rar, mai simple sau mai costisitoare. Sa-i invatam sa nu pretinda mereu lucruri noi; pentru a le obtine trebuie sa le si meriti si sa le castigi, cu rabdare si cu munca. Si atunci cand vor primi in dar o cutie de bomboane sau o jucarie sa le pretuiasca si sa se bucure de ele cu o bucurie adevarata, meritata, care ii va face fericiti si pe parintii lor. In timp, acestea vor deveni amintiri de neuitat…
