Anii trec, generații noi își fac apariția, schimbările sociale și culturale având impact la nivelul familiei și persoanei. Prăpastia dintre generații nu este ceva din trecut – astăzi este în unele situații mai evidentă decât oricând. Tinerii și tinerii adulți sunt evident generații radical diferite de adulții maturi și vârstnici.
Bunicii, părinții și copiii s-au născut și au crescut în medii social-culturale diferite; schimbarea este constantă, iar astăzi este mai evident decât oricând cât de rapid se pot produce schimbări la nivel social, politic, tehnologic. În special avansul tehnologiei duce la adâncirea prăpastiei, adulții maturi și vârstnicii ținând cu greu pasul cu tinerii născuți într-o generație în care aveau de la început acces la aparaturi moderne.
Generațiile născute și crescute în comunism, cu restricții, în condiții ce astăzi i-ar uimi pe tineri, într-un regim care te înfricoșa, cu drepturi mai mult teoretice decât practice nu pot fi asemenea generațiilor născute și crescute spre sfârșitul anilor 80 și în anii 90 (generația milenialilor), ce s-a dezvoltat într-un mediu în schimbare, trăind în plină dezvoltare a consumerismului, a tehnologiilor, cu o libertate pentru care părinții și bunicii lor au luptat.
“Lumea asta se duce de râpă”, “tinerii au luat-o razna” sau “cei bătrâni au trăit în evul mediu, nu știu nimic” – iată idei care evidențiază cât se poate de bine existența prăpastiei între generații. Adulții maturi și în special vârstnicii se plâng de lipsa de valori, superficialitatea și lipsa de ceea ce denumesc “bun simț” a generațiilor noi. Tinerii critică tradiționalismul, conservatorismul și faptul că cei mai în vârstă rămân în urmă, nu se adaptează noutății.
Politica, cultura (cultura de masă în special), tehnologia – toate acestea produc constant schimbări în mentalitățile sociale, în atitudini și valori. Bineînțeles că, gândit la nivel teoretic, ceea ce era normalitate, sau bun simț (simțul comun) acum 100 de ani nu mai este la fel astăzi (doar ca un exemplu).
Bunici, părinți, copii – toți cresc și se maturizează într-un mediu social diferit. De la generație la generație apar schimbări, ce devin cu atât mai evidente când prăpastia, distanța dintre două generații este de 20-30 de ani (de exemplu, între bunici și copii).
Generațiile tinere sunt criticate pentru consumerism, individualism, cultul personalității (“eu sunt important, eu pot face orice”), superficialitate. În afară de aceasta, se deplânge de către cei mai în vârstă înlocuirea comunicării personale cu cea informatizată, online; s-a exagerat discutându-se de o așa-numită “generație autistă”, care fiind dependentă de tehnologii, își pierde abilitățile de comunicare și de integrare în societate.
Condițiile mai bune de viață, valorile materialiste, dar și accentul pe eu, pe puterea individului, pe dezvoltarea personală formează ceea ce unii au denumit chiar generația “copiilor cu nasul pe sus”. Tineri care încă nu cunosc viața, dar care au o încredere în sine aproape amuzantă, care se cred capabili de orice și care își pierd respectul pentru cei bătrâni, considerându-i pur și simplu înapoiați.
Critici, exagerări – toate acestea evidențiază prăpastia dintre generații. În familii, apar deseori conflicte din cauza acestor diferențe de perspectivă, de atitudini, valori, comportamente. Înseamnă aceasta că pacea, înțelegerea este imposibilă?
Înseamnă aceasta faptul că adulții maturi și vârstnici nu-i pot înțelege niciodată pe tineri și că aceștia din urmă îi vor critica mereu pe cei dinaintea lor? Deloc – poate că cel mai important este să acceptăm evidența, să știm și să acceptăm faptul că vor exista întotdeauna diferențe între generații. Aceasta nu implică imposibilitatea înțelegerii, atât timp cât poarta de comunicare rămâne dechisă.
Oricât de “înapoiat” ți se pare că e părintele sau bunicul tău, oricât de bizar și iritant ți se pare că este copilul tău, diferențele nu vă pot despărți. Familia depășește orice prăpastie, creează legături ce nu trebuie distruse de existența diferențelor. La urma urmei, este normal să existe această prăpastie – odată părinte, persoana nu mai poate rămâne un copil. Câteodată, poate că cei în vârstă critică tinerii deoarece în sinea lor apreciază ideile și valorile lor, pe care însă nu le pot internaliza, nu le pot face ale lor…
