Animale de companiePești de acvariu foarte îndrăgiți - Puntius tetrazona cu un corp alungit...

Pești de acvariu foarte îndrăgiți – Puntius tetrazona cu un corp alungit dar și puternic aplatizat

Unul dintre peștii preferați de acvariști este Puntius tetrazona. Are lungimea corpului de aproximativ 7 cm și corpul alungit dar și puternic aplatizat pe părțile laterale. Înteresant la această specie sunt aripioarele ventrale care au coloritul roșiatic intens la mascul. De asemenea întotătoarea dorsală este foarte mare și are un colorit contrastant în bej și negru.

Înotătoarea anală este și ea foarte bine dezvoltată, la bază este neagră, iar pe margine este bej. Ambele au o formă trapezoidală. Înotătoarea caudală este adânc bifurcată pe mijloc, astfel încât pare formată din doi lobi simetrici. La baza ei, capătul pedunculului caudal este negru. Aripioarele pectorale sunt alungite, destul de mici, incolore și în pereche.

Peștele Puntius tetrazona este potrivit pentru acvariu deoarece se adaptează destul de ușor și are un colorit atractiv. Pentru un singur acvariu pot fi achiziționate un grup de 8-10 exemplere, masculi și femele, și astfel acesta va fi foarte frumos populat de astfel de peștișori colorați. La peștele Puntius tetrazona, corpul este acoperit cu solzi mari și deși, capul este mic, triunghiular, iar ochii sunt mari și rotunzi.

Pe partea dorsală a corpului coloritul este maroniu, pe părtile laterale apar reflexii argintii, iar pe partea ventrală nuanța este alb-gălbuie, foarte luminoasă. Pe laterale se pot observa câteva benzi late transversale: una chiar în dreptul ochilor, a doua în fața aripioarelor ventrale, a treia imediat după înotătoarea dorsală, iar ultima la capătul pedunculului caudal.

Puntius tetrazona
Puntius tetrazona

Temperatura apei în acvariu trebuie să fie cuprinsă în intervalul 21-23 grade Celsius, iar apa trebuie să fie mereu proaspătă, bine oxigenată, schimbată destul de des. Astfel peștele se va adapta foarte bine, el fiind o specie pașnică, cu un stil de viață uneori sedentar.

În perioada de reproducere, când peștii au vârsta de 7-8 luni, temperatura apei trebuie să fie mai mare, cam de 25-29 grade Celsius, nu trebuie să fie mai mică de 23 grade Celsius. Femela poate să depună un număr de 400-600 icre intr-o perioadă de timp de aproximativ 3 ore. Icrele sunt foarte mici și au un colorit galben-verzui. După 4 zile, apar alevinii care incep să înoate și să se hrănească.

Aceștia cresc destul de repede dacă temperatura apei este în jur de 26 grade Celsius și au hrană corespunzătoare (Cyclops). La vărsta de o lună alevinii au deja forma și coloritul peștilor adulți. Coloritul roșiatic al aripioarelor ventrale care apare la masculi se formează abia la vârsta de 2,5 luni, deci abia atunci se pot diferenția foarte clar masculii de femele.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.