Există diverse criterii pe baza cărora se formează tipologii teoretice ale familiei. Există și noi tipuri de familie, astăzi familiile mixte (reconstituite), familiile fără copii sau familiile homosexuale nemaifiind o excepție de la regulă.
În funcție de modul de interacțiune, de relaționare între membrii familiei, sunt construite diverse tipuri teoretice, modele familiale. Bineînțeles că în realitate, o familie este mult mai complexă și diversă decât în teorie, de multe ori îmbinându-se caracteristici din diferite tipuri. Totuși, poate fi extrem de interesant să vezi ce tip pare a se potrivi mai mult familiei tale.
Familia despotică sau dictatorială
Par termeni duri – despot, dictator, însă există famili în cadrul cărora relațiile dintre membri se organizează sub conducerea unui lider – în general, ca și în perioada tradițională, acesta este tatăl. Există o autoritate strictă care dictează celorlalți cerințele și așteptările. Nerespectarea autorității conduce la pedeapsă.
Din ce în ce mai rar întâlnită în ziua de astăzi, este un tip de familie ineficient. Chiar dacă copiii ascultă de ordine, în această mică comunitate emoțiile sunt preponderent negative, comunicarea este distantă și frustrările neexprimate pot duce la crize acute. Este tipul de familie din care copilul de abia așteaptă să scape.
Familia vulcan
În partea opusă modelului anterior, există tipul de familie în care relațiile dintre membri sunt deschise, afective, însă și instabile. Autoritatea aproape că nu există, punându-se accent doar pe emoții și exprimarea lor.
Relațiile sunt permisive, nu există foarte multe reguli stricte. Este tipul în care părinții doresc să fie prietenii copiilor. Din păcate, niciodată extremele nu sunt bune, iar în acest tip de familie, pot să se manifeste conflicte mult mai intense (de aici termenul vulcan, care desemnează intensitatea reacțiilor emoționale).
Familia centrată pe părinți
Mai este folosită și expresia „al treilea este ignorat”. În cadrul acestei familii, soții pun accent pe relația dintre ei, din păcate neglijând relația lor cu copilul (sau copiii). Mai mult, copilul se simte ignorat și uneori nedorit. În timp ce relația între soți este fericită, cea între părinți și copil este mai degrabă indiferentă sau chiar aspră.
Adulții oferă copiilor necesitățile practice, însă uită de cele afective. Sunt prea centrați pe propria lor relație și se comportă uneori de parcă copilul ar fi un intrus în mica lor oază de fericire. Un copil dintr-o astfel de familie se va simți mereu nedorit și în plus.
Familia centrată pe copil
Iată tipul opus celui anterior – familia în cadrul căreia tot ceea ce este important este copilul. Părinții își ignoră propriile nevoi și dorințe și fac sacrificii pentru a-i oferi copilului tot ceea ce pot. Se spune, într-adevăr, că un copil trebuie să fie pe primul loc și că un părinte trebuie să aibă în vedere interesul copilului său, însă în aceste familii centrarea pe copil este obsesivă.
Un copil astfel crescut ajunge excesiv de egocentric, fiind obișnuit să fie centrul universului; uneori, ajunge să se simtă presat, sufocat de atenția și de grija excesivă a părinților săi. Poate că partea cea mai rea este că într-o familie în care părinții sunt preocupați exclusiv de copil, acesta își pierde independeța, este oprit din dezvoltarea sa ca persoană autonomă.
Familia de formă
Este o expresie ce se referă la un tip de familie în care relațiile sunt în general caracterizate de indiferență. Fiecare cu viața sa, așa ar putea fi descrisă această familie. De obicei, copilul nu duce lipsă de nimic, părinții oferindu-i cele necesare.
În schimb, latura de disciplină sau cea afectivă este lipsă. Părinții nu întrețin o relație afectivă nici între ei, nici cu copiii. Această familie este ca un grup de oameni ce trăiesc laolaltă și împart cele necesare traiului, însă care nu au nimic mai profund în comun.
În funcție de gradul de ierarhizare în cadrul unei familii, se pot distinge alte tipuri. De exemplu, având în vedere gradul de autoritate vs. cel de egalitate în relațiile dintre părinți și copii sau dintre frați, există familii egalitare (relațiile sunt de tip liberal și egalitar între toți membrii), familii comunitare (relația părinți-copii este autoritară, dar cea între frați este egalitară), familii absolute (relația părinți-copii este liberală, dar cea între frați este inegalitară) și familii sursă (relația părinți-copii este autoritară, cea între frați neegalitară).
