Dragoste și relațiiAflă de unde provine furia în relația de cuplu și cum să...

Află de unde provine furia în relația de cuplu și cum să îi faci față și să ierți! Sfaturi pentru a salva relația

Furia in relatia de cuplu – oricine se mai enerveaza si se mai infurie pe partenerul sau de cuplu. Este inevitabil: ai o relatie foarte apropiata cu o persoana diferita de tine si se intampla ca dorintele, nevoile, interesele, alegerile voastre sa se bata cap in cap. Se intampla sa simti ca nu esti tratat corect, asa cum ai merita, ca nu ti se ofera ceea ce meriti si sa te infurii. Se intampla sa te simti neajutorat si sa te infurii. Se intampla sa nu fii de acord cu celalalt si sa te infurii…

Furia este insa o forta distructiva: nu numai pentru relatiile de cuplu, ci pentru persoana care se confrunta frecvent cu aceasta emotie negativa. Furia nu rezolva cel mai adesea nimic, pentru simplul motiv ca reactiile primare la furie sunt distructive si nu constructive. Prea putine persoane reactioneaza rational atunci cand simt o emotie puternica: asadar, nu stai sa intelegi ce a nascut furia ta si sa gandesti ce poti face constructiv, ci ataci si pornesti o cearta aprinsa!

Un scenariu: observi dimineata ca, inca o data, partenerul tau a facut dezastru in bucatarie pregatindu-si un ceai si niste oua (cum poate oare cineva sa lase atata dezordine facand un simplu mic-dejun?); iarasi va trebui sa strangi tu. Pe parcursul zilei, ai si uitat de mica iritare de dimineata.

Ajungi insa acasa si vezi ca partenerul inca nu este; trece o ora… ii trimiti un mesaj intreband cand ajunge; nu-ti raspunde decat dupa inca vreo ora, spunandu-ti ca este pe drum… Cand vine, deja nu-ti mai poti tine in frau furia: asadar, in loc sa intrebi ce a facut si sa-i explici cum te simti cand se intampla astfel de lucruri, ii sari direct in cap, acuzand ca nu-i pasa de tine etc. etc. Reactia sa: se infurie la randul sau si se apara, bineinteles!

Inlocuieste scenariul de mai sus cu orice mic lucru ce te deranjeaza la partenerul sau partenera ta si vei vedea ca si voi va confruntati uneori cu astfel de situatii. Ceea ce, pana la un punct, este normal. Insa nu este si bine: te poti gandi la o alta modalitate de a reactiona in asemenea situatii?

Te poti gandi la un alt fel de a te purta cand simti ca te infurii? Si mai important: furia care creste in tine in asemenea situatii, de unde provine? Doar din faptul ca partenerul de cuplu a lasat vase murdare sau intarzie? Sau de altundeva – din faptul ca, in general, ai adunate in tine multe nemultumiri si frustrari legate sau nu de relatie? Nu faci o criza de furie doar pentru ca partenerul nu-si spala vasele sau intarzie! Iar daca astfel de lucruri te infurie, aceasta indica faptul ca nu stii sa-ti manageriezi deloc emotiile (cei iuti la manie se confrunta cu unele probleme emotionale).

Furia in relatia de cuplu trebuie inteleasa!

Ca te infurii din cand in cand si te certi cu partenerul de cuplu este un lucru; un cu totul alt lucru este sa simti deseori furie, furie despre care cateodata nici n-ai putea spune de unde provine. Si atunci cand ti-ai dori sa fiti personaje din desene animate, pentru a-ti putea ciomagi partenerul in cap cu tigaia/bata, este cazul sa te confrunti cu furia ta si sa incerci sa o intelegi.

Desi este adevarat ca o problema de cuplu ii implica cel mai adesea pe ambii parteneri, cateodata poate fi vorba doar de problema unuia dintre acestia. Astfel stau lucrurile si cu furia: este aceasta provocata chiar de catre partenerul tau? Sau este deja in tine, nascuta din diverse frustrari – iar partenerul doar ii pune capac, provocand explozia? Partenerii de cuplu sunt cele mai”bune” tinte pentru revarsarea furiei, insa uneori nu au legatura cu nasterea acestei emotii!

de unde provine furia in relatie

Asadar, cand simti furie pe partenerul de cuplu, trebuie sa te intelegi pe tine, inainte de a da curs emotiei si a arunca cu ulcele in capul sau (metaforic!). Pentru a avea o relatie de cuplu buna si sanatoasa, tu ca persoana trebuie sa fii sanatoasa. Cand te confrunti cu furia in relatia de cuplu, primul pas este sa o intelegi, cautand adevarata radacina a emotiilor tale. Doar astfel vei putea apoi sa ai un raspuns mai adecvat la aceasta emotie – un raspuns gandit si nu o reactie instinctiva (cum ar fi tipetele si tigaile)…

De unde poate proveni furia in relatia de cuplu?

Furia nascuta din adunarea frustrarilor. Cu toata sinceritatea, daca ai sta sa te gandesti si sa incerci sa intelegi de ce te infurii atat de usor, poate ca nu ai mai da automat vina pe ceilalti. Ci poate ca ai intelege faptul ca tu esti frustrat in legatura cu tine insati – cu viata ta. Insa este mai usor sa atribui vina pe altele…

Cand acumulezi frustrari, nemultumiri in orice domeniu al vietii tale, furia este doar o emotie secundara si o reactie de descarcare – fara crize de furie, ai ramane permanent sub presiune. Si tinta pentru aceste descarcari furioase – persoana cea mai apropiata (este simplu sa gasesti ceva de care sa te legi si care sa iti justifice furia, atunci cand cauti!).

Furia ce mascheaza o nemultumire majora in relatie. Furia ta poate fi intr-adevar nascuta de relatia de cuplu si de partenerul tau. Insa nu faptul ca intarzie, ca a uitat ceva, ca nu a spalat vasele etc. au nascut furia ta – acestea sunt asa-numitul capac, sunt justificari pentru rabufnirea ta, pentru descarcarea tensiunilor tale. De unde, insa, provin aceste tensiuni, de unde apare de fapt furia ta? Dintr-o nemultumire ceva mai semnificativa legata de relatia ta si de partener, o nemultumire pe care ai incercat sa ti-o reprimi, crezand ca nu se poate face nimic in acea privinta.

Te infurii cand simti ca partenerul tau nu te trateaza asa cum meriti – orice ar insemna aceasta. O nemultumire, o iritare, o nevoie neindeplinita lasata sa fermenteze in tine naste furia, care va fi apoi descarcata cu fiecare ocazie. A intelege de unde provine furia ta inseamna a incerca sa te confrunti cu reala problema, fara a te mai lega inutil de micile neplaceri in viata de cuplu. Totul porneste de la cum te simti in relatie, cum te face partenerul sa te simti in general (tratat incorect; neglijat; neapreciat; nerespectat)…

Furia nascuta din furie – si bineinteles, furia in relatia de cuplu este ca un joc neplacut: cand unul dintre parteneri se infurie, provoaca furia celuilalt! Daca nu stii de unde provine furia partenerului si acesta te ataca, reactia cea mai comuna este de a te simti tratat nedrept si de a te infuria la randul tau.

De aceea, furia in relatia de cuplu trebuie inteleasa – in primul rand de catre tine. A intelege radacina emotiei tale inseamna a putea face pasi spre schimbarea situatiei, dar si spre schimbarea felului in care raspunzi la furie. Descarcarea irationala sau reprimarea furiei sunt cai distructive pentru relatia de cuplu, dar si pentru tine. Intelegerea si rationalizarea sunt caile mai dificile, insa care pot duce la o schimbare reala in bine.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.