Luna a patra de sarcina semnifica inceputul trimestrului doi, ceea ce inseamna ca a trecut perioada cea mai vulnerabila pentru fat (in timpul primului trimestru este esentiala perioada de dezvoltare a organelor vitale); de acum, riscurile de a intampina probleme mari sunt drastic scazute.
Nu exista multe schimbari in starea femeii insarcinate: dupa acumularea primelor 2-3 kilograme, cresterea in greutate va continua de acum intr-un ritm mai lent, dar constant, saptamana cu saptamana. Burtica ar trebui sa fie vizibila – desi conteaza marimea si pozitia bebelusului, deja majoritatea viitoarelor mamici se pot lauda cu o burtica frumos bombata. Si sanii au castigat in marime, iar sensibilitatea lor este crescuta (se pregatesc pentru lactatie).
In luna a patra si in urmatoarele luni de sarcina, femeia insarcinata este vulnerabila la virusi, bacterii, frig, deoarece sistemul imunitar nu o protejeaza la fel de bine. De aceea, evitarea aglomeratiilor, a locurilor insalubre, a persoanelor bolnave, a expunerii la frig este foarte importanta. Continua si in luna a patra dificultatile gastrointestinale, durerile abdominale cauzate de cresterea uterului, iar durerile de spate incep sa se manifeste frecvent (sunt cauzate de greutatea abdomenului).
Hormonul relaxin slabeste articulatiile, greutatea burticii schimba centrul de echilibru al trupului, iar uneori exista scaderi bruste ale tensiunii, ceea ce cauzeaza stari de ameteala. Toate acestea inseamna ca femeia insarcinata trebuie sa aiba mare grija sa evite accidente, sa se miste cu atentie (fara efort mare, fara miscari bruste, fara a se ridica brusc in picioare), trebuie sa evite sa stea prea mult timp in picioare, sa evite sa stea in pozitii inconfortabile, sa isi schimbe regulat pozitia de stat, sa isi intinda muschii prin miscari lente (este benefica o pozitie de stat care permite picioarelor sa fie putin mai ridicate, ceea ce diminueaza durerile de picioare).
Ce poate face femeia insarcinata in luna a patra de sarcina:
Controlul medical lunar. In general, in trimestrul doi, medicul ii va recomanda viitoarei mamici sa vina la un control medical in fiecare luna de sarcina (iar in trimestrul trei, de doua ori pe luna). Se vor efectua din nou, pentru verificarea starii femeii si a bebelusului, examenul pelvian, testele de urina, testele de verificare a infectiilor, masurarea tensiunii arteriale, controlarea greutatii. Se va efectua o ecografie care urmareste marimea si pozitia bebelusului si care masoara lichidul amniotic (aceasta ecografie poate arata si sexul bebelusului in luna a patra!).
In anumite cazuri, medicul poate recomanda acum si efectuarea unei amniocenteze: acest test este optional si se efectueaza pentru a verifica daca exista anomalii de dezvoltare la bebelus. Testul este invaziv (se strapunge abdomenul cu un ac) si prezinta un risc mic de avort spontan, de aceea nu se recomanda decat daca se suspecteaza prezenta unor anomalii cromozomiale (in special daca screeningul din primul trimestru a indicat posibilitatea existentei unor anomalii la fat). Este optiunea femeii insarcinate daca va urma sau nu acest test suplimentar – medicul ii poate doar recomanda ceea ce el considera mai benefic.
Protejarea impotriva infectiilor. Mai mult ca oricand, femeia insarcinata trebuie sa fie precauta in ceea ce priveste infectiile (cea mai comuna infectie poate fi totusi riscanta). Respectarea masurilor de igiena, evitarea persoanelor bolnave, evitarea aglomeratiilor, evitarea folosirii unor toalete publice, precautia in ceea ce priveste obiectele de igiena si de ingrijire (folosirea doar de catre femeia insarcinata a periutei de dinti, a forfecutei si unghierei, a pilei, a lamei de ras – in cazul ca merge la un salon de cosmetica, trebuie verificata sterilizarea obiectelor), precautia in ceea ce priveste piscinele publice (doar daca sunt curatate adecvat nu exista risc). Chiar si o banala raceala impune precautie: viitoarea mamica nu trebuie sa ia absolut nici un medicament fara acordul medicului.
Problemele de respiratie – femeia insarcinata incepe sa se confrunte si cu mici probleme de respiratie – in primul rand, de acum incolo, respiratia va fi putin ingreunata, in al doilea rand, nasul va fi frecvent infundat, ceea ce duce la sforait si dificultati cu somnul. Ea trebuie sa se obisnuiasca sa doarma pe o parte (nu pe burta, nici pe spate) si sa utilizeze un umidificator in camera si un vaporizator pentru desfundarea cailor nazale. Este bine ca pozitia de stat si dormit pe spate sa fie complet evitata!
Cresterea prea mare in greutate. Fiecare femeie insarcinata traieste altfel sarcina, de aceea nu exista reguli general valabile. In orice caz, in luna a patra de sarcina, unele femei au acumulat intre 2 si 4 kilograme, altele mai mult, trecand peste limitele general acceptate ca fiind sanatoase. Aceasta crestere prea mare in greutate nu inseamna decat faptul ca: 1) bebelusul are o marime mai mare; si 2) trebuie facute modificari in alimentatia viitoarei mamici, care poate ca a cedat prea des poftelor si senzatiei constante de foame. In cazul in care femeia continua sa consume prea multe alimente grase, prajite, dulci, de tip junk si fast, cresterea in greutate va continua in ritm rapid, trecand din ce in ce mai mult peste limitele obisnuite.
Conversatii cu bebelusul. Deja bebelusul poate auzi clar ceea ce se petrece in afara burticii, de aceea este bine sa se evite expunerea la zgomote intense (ecografiile arata ca micutul reactioneaza stresat la zgomote inalte sau puternice). Viitoarea mamica poate incepe sa vorbeasca cu micutul – acesta ii va recunoaste vocea la nastere. De asemenea, muzica relaxanta, armonioasa are un efect pozitiv asupra starii femeii si a bebelusului (este de preferat sa se puna muzica la boxe, fara a se aseza castile direct pe burtica).
Mamica si cei din jur. Oricine poate vedea ca femeia este insarcinata de acum, de aceea ea va fi bombardata cu intrebari indiscrete si sfaturi necerute. Unii vor pune mana fara permisiune pe burtica, altii vor incepe sa dea sfaturi peste sfaturi, considerand ca ii fac femeii o favoare. A limita implicarea acestor bine-voitori cu politete este uneori greu de facut, insa necesar – femeia insarcinata nu are nevoie si de acest stres suplimentar!
Asadar, cand o persoana devine prea pisaloaga, trebuie sa i se spuna intr-un mod amabil, insa direct. Femeia insarcinata ar face bine sa nu asculte de toate sfaturile cu care este bombardata (unii ofera sfaturi din experienta sau din vechime, insa nu intotdeauna sunt si cele mai bune idei; in plus, nu toate femeile insarcinate si nu toate sarcinile sunt la fel!).
Confruntarea pozitiva cu anxietatea. Si in luna a patra de sarcina femeia insarcinata trece prin diverse stari schimbatoare de dispozitie si poate sa fie un moment vesela, in alt moment trista sau nervoasa. Este un fapt normal. In plus, cu cat se apropie termenul, cu atat poate creste anxietatea, apar mai multe griji si temeri in ceea ce priveste rolul de mama. Orice viitoare mamica aflata la prima sa sarcina se confrunta cu anxietate si isi face uneori griji.
Este important ca aceste stari sa fie confruntate: sunt normale, insa trebuie pe cat se poate diminuate. Sprijinul se afla in: informatii cu privire la sarcina, nastere, ingrijirea bebelusilor (cu cat se cunosc mai multe, cu atat scade anxietatea); o relatie apropiata cu partenerul, care trebuie sa fie un sprijin util femeii (si relatii bune cu rude, prieteni care pot ajuta practic si emotional femeia); si comunicarea cu alte femei insarcinate, care trec printr-o experienta similara.