Invatarea prin imitatie: de ce bebelusul si copilul mic isi imita parintii? De la nastere si pe parcursul primei copilarii, cel mic este un imitator talentat. Imitatia este o tendinta innascuta a copilului si prin aceasta el invata toate primele sale abilitati, de la expresii faciale, la gesturi si miscari, la limbaj si modul de a interactiona cu ceilalti.
Bebelusul incepe sa isi imite de timpuriu parintii: poate fi interesant si amuzant cand incepe sa imite cu maiestrie o expresie faciala, un gest, apoi o miscare, apoi cuvintele si tonalitatea lor, apoi actiunile observate la parintele sau (este cu atat mai amuzant cand micutul seamana si fizic cu unul dintre parinti – parca este o versiune mini a parintelui!). Imitatia, insa, nu este doar o joaca: este procesul prin care bebelusul si copilul mic invata.
Parintii pot observa cum bebelusul si copilul mic ii imita cu talent, dorind sa arate similar si sa faca ceea ce fac parintii: aceasta pentru ca cel mic isi doreste sa fie exact ca parintele sau. In general, fetitele isi vor imita mama si baieteii tatal – de la expresii faciale, gesturi, miscari, postura, la cuvinte si tonalitate, activitati, atitudini (imitatia incepe simplu si devine din ce in ce mai complexa: copilul nu imita doar gesturi si activitati, ci preia prin observare si imitare chiar atitudinile, felul de a fi al parintelui). Fetitele vor afisa mimici, se vor misca, vor vorbi, vor dori sa se imbrace si sa faca ce face mamica lor.
Jocul de-a gatitul sau de-a mamica, de exemplu, este departe de a fi un simplu joc – este parte a imitatiei si invatarii. Fetita isi observa mama si doreste sa fie ca ea, de aceea va dori sa faca ce o vede pe mama sa facand – primele inclinatii spre rochite, papusi si jucarii „gospodaresti” nu sunt inclinatii naturale implicate de sexul copilului, ci sunt invatate prin imitatia parintelui de acelasi sex (fetitele cu papusi, baieteii cu masinute etc.).
Se intampla ca bebelusul si copilul mic sa nu isi imite intotdeauna parintele de acelasi sex: nu este foarte iesit din comun ca fetita sa isi imite tatal (de exemplu, punandu-si cravata sau mimand ca se rade!) sau ca baietelul sa-si imite mama (punandu-si o bluza sau fard pe ochi!). Aceasta nu reprezinta deloc vreun motiv de ingrijorare, deoarece copilul imita ceea ce vede si pana pe la 3 ani nu poseda identitate de gen, nu se reprezinta ca avand un sex anume.
Invatarea prin imitatie: cum isi imita bebelusul si copilul mic parintii
Imitatia este astfel esentiala in invatare; la inceput, bebelusul invata expresii faciale imitand pur si simplu in mod automat ceea ce vede – curand, invata si legatura intre expresia concreta si emotia pe care aceasta o reprezinta, observandu-si parintii. Invata apoi diverse gesturi pe care le vede repetate la parinti, apoi miscari (chiar mersul este invatat prin imitatie).
Urmeaza invatarea limbajului prin imitatie: cel mic va incerca sa imite sunetele auzite in jur: cand rade prima oara, imita rasul parintelui; cand scoate primele sunete articulate ce incearca sa formeze un cuvant, el reproduce sunete auzite. Apoi, va invata sa rosteasca cuvintele pe care le aude repetate de catre parinti.
In primii doi ani, imitatia asigura astfel invatarea miscarilor, inclusiv a mersului, a expresiilor faciale ce transmit emotii si a limbajului. Bebelusul va imita ceea ce observa la cei din jurul sau in mod instinctiv, fara a procesa sau discerne – ceea ce implica faptul ca un bebelus va imita orice! El vede si aude, retine ceea ce vede si aude si apoi incearca sa reproduca acestea.
Dupa varsta de un an jumatate-doi ani, cel mic va imita nu ca tendinta instinctiva si reactie automata, ci cu intentie: el vrea sa fie ca parintele sau, asa ca observa cu atentie, retine si preia ceea ce vede si aude la acesta.
Varsta de trei ani aduce cu sine o separare fata de parinte: copilul mic isi dezvolta constiinta de sine separata de ceilalti, isi formeaza propria identitate (este varsta la care pot sa apara primele mici acte de proclamare a independentei, de razvratire fata de parinte). Imitatia, totusi, continua in procesul de invatare a limbajului, a unor gesturi si comportamente, a unor atitudini si moduri de interactiona cu altii.
Poate fi fascinant sa vezi cum copilul incearca sa vorbeasca cu acelasi ton si cu expresii auzite la mami/tati, cum face unele gesturi specifice acestora, cum adopta unele expresii faciale ale acestora, cum incearca sa arate similar, sa se poarte in acelasi manierism si sa faca ceea ce vede ca face mami/tati!
Imitatia devine cam pe la aceasta varsta – 3 ani – mai complexa: dupa cum am vazut, la inceput este un automatism, este o tendinta innascuta si bebelusul imita tot ce vede/aude; dupa 1 an jumatate-doi, el incepe sa imite pentru ca o vrea, cu intentia de a fi ca parintele sau. Pe la 3 ani, apare o anumita separare intre imaginea parintelui si cea a sinelui: micutul incepe sa realizeze ca el este diferit si incepe sa adopte propriile sale manierisme.
Insa imitatia este inca in mare parte prezenta in procesul de invatare si dupa 3 ani incolo. Ceea ce se schimba esential este capacitatea de procesare, de intelegere si analiza a copilului: nu mai imita orice vede nediscriminator si nu isi mai imita in mod obligatoriu un parinte! El incepe sa imite ceea ce il atrage si ii pare interesant, fiind acum capabil sa faca o alegere in ce anume preia din jurul sau. De aceea, unii copilasi de 3-4-5 ani nu-si vor mai imita un parinte – ci pot imita un alt adult apropiat de care sunt atrasi, pe care-l admira (un unchi sau matusa; educatorul; bona).
Aceasta pentru ca imitatia este si un mod de a intari o legatura a copilului mic: „te plac, deci vreau sa fiu ca tine” – iar daca cel mic are o inclinatie spre un alt adult, va prelua mai degraba de la acesta expresii, gesturi, manierisme. Ceea ce ii poate supara putin pe parinti – de ce si-a gasit un alt model? Nu va faceti griji: ramaneti cele mai importante persoane in viata copilului vostru, doar ca este atras si de alti adulti ce ii ofera un alt fel de relatii.
Asadar, bebelusul si copilul mic va imita cam orice ce vede si aude la parinti in prima instanta, prin aceasta invatand tot ceea ce ii este necesar in dezvoltarea sa ca fiinta sociala; apoi va imita ceea ce vede si aude de la adultul cu care vrea sa fie asemenea, pe care il priveste ca modelul sau. Pentru parinti, este esential sa stie cat de importanta este imitatia in invatare: mult mai usor este sa inveti copilul si sa il disciplinezi prin aratarea unui exemplu concret (al tau). Inca ceva: deoarece copilul invata prin imitatie si deoarece voi sunteti primii pe care-i va imita el, straduiti-va sa ii oferiti un exemplu demn de umat!
