Ce inseamna a certa copilul – inseamna ca nu ai gasit pe moment o alta solutie de a te impune si a te face ascultat! Iar uneori, intr-adevar, copilul trebuie dojenit, pentru a intelege ca ceea ce a facut nu este acceptabil. Insa modul in care reusesti sa ii arati aceasta face toata diferenta – il certi nervoasa/nervos amenintand si criticand, sau ii arati ca nu iti place comportamentul sau intr-o maniera calma si ferma?
Putem vedea extrem de des mame sau tati care isi pierd calmul rapid si incep sa tipe in public la copil, cu o voce crizata, folosind insulte si chiar gesturi fizice ce denota agresivitatea – ceea ce deseori nu are decat rezultatul de a face copilul si mai agitat, si mai zgomotos (iar cand copilul se linisteste, este greu de imaginat cum se simte in acel moment, dupa ce parintele a tipat la el). Acesta este un mod de a certa copilul ineficient si daunator – agresivitatea exprimata de catre adult naste agresivitatea (ascunsa des) copilului, resentimente, presiune, teama si chiar umilinta…
Ce inseamna a certa copilul – ce nu trebuie facut
Fara critici. Si fara insulte sau apelative: „nu esti in stare sa…”, „mereu esti obraznic”, „niciodata nu faci cum trebuie”, „esti un prost”… Ce rezolvati apeland la astfel de critici, de fapt? Creati tensiune, agresivitate si raniti copilul. Atat! Nu va va respecta cand abordati asemenea tactici – poate va va asculta de teama si se va supune, insa nu aceasta ar trebui sa fie calea…
Fara amenintari! Amenintarile sunt des preferatele parintilor – si este de inteles, deoarece se intampla sa nu stiti pur si simplu ce altceva sa faceti pentru a il face sa va asculte… Amenintari de tipul „faci imediat cum iti spun, ori…”, „daca nu faci …, voi…”. Poate functioneaza asemenea amenintari, caci copilul se va teme – insa nu trece mult pana ce se va rascula, razvrati si se va gandi sa va testeze: oare chiar veti pune in fapt amenintarea sau blufati?… Daca veti da inapoi, pierdeti si copilul va stii ca amenintarile nu sunt reale – daca treceti la fapte si indepliniti amenintarile, il faceti sa doreasca razbunare…
Fara ordine stricte! Auzim des un parinte spunand copilului „nu mai intreba atat de ce, fa cum spun eu”, „nu conteaza de ce, pentru ca asa vreau eu”, „sa faci asa” – parca se da ordine in cadrul unui dresaj, mai lipseste „osul” ca rasplata pentru supunere… Da, copilul trebuie sa asculte de parintii sai – insa el are si nevoia de a intreba „de ce” – si daca nu ii oferiti explicatii, ci va limitati la „pentru ca asa spun eu”, sansele de a fi neascultator cresc (sau se supune pe moment, insa tot cum vrea el va face).
Fara tipete! Cel mai important: desi des poate ca este foarte greu sa nu va enervati, sa nu va simtiti o vena pulsand si sa nu rabufniti – este esential sa invatati, ca parinte, sa iti pastrati calmul si sa ii vorbiti cu un ton linistit, serios si coborat. Tipetele isterice nu impun respect – ci cel mult teama (iar in timp, copilul se obisnuieste cu ele si le va ignora: „mama iar o ia razna”). In schimb, o voce calma si rece va avea efecte – cu cat sunteti mai calm si mai rational cand dojeniti un copil, cu atat va va asculta…
Fara cearta in public. Incercati, pe cat posibil, sa nu il dojeniti de fata cu altii – in special de fata cu alti copii. Il umiliti – asadar, asteptati pana acasa, cu aceasta ocazie veti avea timp si sa va calmati si sa va ganditi ce ii spuneti (pe moment, spuneti-i doar „trebuie sa discutam despre ce tocmai ai facut acasa”).
Fara acte fizice agresive. Nu ne referim doar la palme – ci orice act cu o conotatie agresiva: impins, tras de mana brusc, luat de umeri… A certa copilul adaugand si astfel de gesturi este o impunere prin forta „eu sunt cel mare si puternic, tu esti mic si neajutorat”. In nici un tip de relatie – mai ales parinte-copil – impunerea prin forta nu este cea mai eficienta. Daca va certati copilul intr-un mod agresiv, exagerat, ii nasteti agresivitate – care la un moment dat va provoca la copil o reactie de revolta, pentru care il certati din nou si tot asa…
Atunci – ce inseamna a certa copilul eficient? Cum il dojenim cand face ceva nepermis?
Atitudine calma – ton linistit, o atitudine calma cand ne pregatim sa ii spunem copilului ca a facut ceva inacceptabil. La urma urmei, orice copil face nazbatii si refuza sa asculte din cand in cand – dar nu este o tragedie, nu-i asa?
Atitudine rece. Poate ca ceea ce il va impresiona cel mai mult este sa va purtati reci si putin distanti fata de el – copilul va intelege ca v-a ranit.
Reasigurare. Totusi, nu dati in extrema unei indiferente totale – pastrati o atitudine calma si rece, insa la inceput spuneti-i „stii ca esti copilul meu si esti un copil bun, am incredere in tine, s-a intamplat sa gresesti si vreau sa discutam despre asta…”
Folositi-va de emotii. In primul rand, nu incepeti spunandu-i „ai facut rau”, ci scoateti in evidenta cum va simtiti din cauza sa: „ma simt trist/suparat ca ai facut…”. Apoi, folositi emotiile copilului – nu tipati, nu intrebati sever de ce, nu il pedepsiti si gata; intrebati-l „ce te-a facut sa…”, „cum te simteai cand ai facut…” – incercati sa priviti posibilele cauze care au determinat greseala sa.
Explicatii. Pedepse si dojeniri – insa cu motivatie, caci e important ca copilul sa afle de ce! Asadar, pastrand atitudinea calma, explicati-i de ce va deranjeaza, de ce nu e permis, de ce nu mai trebuie sa faca ce a facut… Spuneti-i ca aveti incredere ca nu va mai face – iar cand considerati ca fapta sa este grava si necesita si o urmare, o pedeapsa, spuneti-i clar „nu imi face nici o placere, dar ca sa intelegi mai bine ca ce ai facut nu se poate, te voi pedepsi”.
