Pescuitul cu voblere este foarte utilizat in special de catre cei pasionati de tehnica spinning. Acest tip de pescuit este unul destul de usor de practicat, chiar si de catre cei incepatori. Cu toate acestea, pescarii cu mai multa experienta vor tine cont si de cateva elemente de baza, precum viteza de recuperare, sau miscarile din incheietura mainii, care sunt importante atunci cand se utilizeaza nu doar pescuitul cu voblere, ci toate tipurile de pescuit la care se folosesc naluci artificiale.
In esenta, un vobler este o naluca din plastic sau din lemn, care se aseamana cu un peste-prada. Aceasta evolueaza in apa cu o bataie laterala. In prezent exista o multime de tipuri de voblere, majoritatea lor fiind inventate de catre americani, in incercarea lor de a separa diferitele naluci care intra in aceasta categorie.
Majoritatea voblerelor sunt prevazute cu barbete din metal sau din plastic, care au o orientare diferita, in diverse unghiuri. De asemenea, voblerele evolueaza cu batai distincte, depinzand de caracteristicile fiecarui model in parte (forma corpului, greutatea materialului din care sunt realizate, marimea paletei etc…). Aceste naluci au, de obicei, doua ancore: una pozitionata in partea inferioara, iar cealalta in zona de mijloc. In alte situatii, voblerele pot avea doar o singura ancora, sau chiar trei ancore. De notat si faptul ca nu putini sunt pescarii care folosesc carlige duble la voblerele lor.
In functie de locul in care este plasata barbeta unei astfel de naluci, se disting doua tipuri de voblere: cele cu barbeta sub burta nalucii, care poarta denumirea de minnow si cele cu barbeta aflata in prelungirea capului, care se numesc crankbait. Voblerele minnow se remarca prin bataia lor mai putin puternica, in vreme ce voblerele crankbait au avantajul de a patrunde la o adancime mai mare, cu o forta superioara celuilalt model. Practic, minnow-urile sunt mai potrivite pentru prinderea pestilor la care va trebuie o recuperare rapida (precum avatul), in timp ce pentru crearea vibratiilor puternice, cu ajutorul carora aveti sanse sa prindeti bibani, ideale sunt crankbait-urile.
Dupa forma corpului, nalucile la care facem referire pot fi fat sau flat. Primul model se remarca prin aspectul lor mai indesat. Ele sunt perfect pentru pescuitul in apele mai tulburi, datorita evolutiei lor puternice. De asemenea, aceste voblere sunt capabile sa creeze vibratii puternice, cu rolul de a atrage pestii in orice conditii, chiar si pe vizibilitate extrem de scazuta. Stiuca se prinde excelent folosind voblerele fat.
Voblerele flat sunt ceva mai turtite si nu au aceeasi evolutie puternica precum cea a voblerelor fat. De aceea, sunt ideale pentru pescuitul in apele limpezi, unde vizibilitatea este ridicata. Depinzand de locul in care aceste naluci evolueaza in timpul recuperarii, ele se impart tot in doua categorii. Este vorba despre Deep Runners si Shallow Runners. Nalucile Deep Runners evolueaza la mica adancime sub suprafata, in vreme ce Shallow Runners evolueaza la adancimi mult mai mari. De curand, au aparut si cateva modele de voblere care evolueaza fie intre ape, fie in pelicula, insa acestea nu sunt folosite la fel de mult ca Shallow si Deep Runners.
Voblerele Shallow Runners sunt utilizate cu precadere pentru capturarea pestilor care se gasesc in primele straturi de la suprafata apei, precum avatul, cleanul sau stiuca. Aceste voblere prezinta un avantaj foarte mare fata de celalalt tip, in sensul ca nu se agata si, de aceea, rezista mult mai mult fata de Deep Runenrs. In ceea ce priveste modalitate de pescuit la care sunt ideale, se spune ca este bine sa se efectueze recuperari constante, cu viteze ridicate, in special daca se doreste prinderea pestilor precum avatul.
Voblerele Deep Runners pot patrunde pana la adancimi de zece metri sau chiar mai mult. Ele se remarca prin faptul ca paleta lor este la fel de lunga ca si corpul. De asemenea, de notat este si aspectul ca sunt ceva mai grele decat voblerele Shallow Runners. Utilitatea lor este crescuta la pescuitul speciilor care se afla pe substrat, precum salaul din lacuri. Modul de recuperare trebuie sa fie lent, iar opririle dese, pentru ca pestii sa aiba timp sa atace.
Mai exista si o categorie de voblere in functie de locul in care naluca evolueaza in timpul recuperarii. Este vorba despre voblerele medium runners. Acestea sunt recomandate pentru acei pesti care sunt suspendati intre ape. Deseori, pescarii le folosesc ca sa prinda rapitori, ca avatul sau bibanul. In plus, in lacuri si pastravii mai au obiceiul sa stationeze intre ape, iar stiuca se poate captura foarte bine, insa doar in apa mai putin adanca. In legatura cu evolutia acestor voblere, ele ating pana la trei metri in adancime. Recuperarea trebuie sa fie constanta si sa se efectueze la o viteza cel mult medie.
Imediat dupa ce se realizeaza lansarea nalucii si se incepe recuperarea, pescarii trebuie sa astepte putin atacul pestelui. In acest moment, voblerele au un comportament diferite, in functie de care se pot clasifica in numai putin de trei tipuri: voblere sinking, suspending si floating.
Voblerele sinking se scufunda in timpul perioadei de astepare. Utilitatea lor este ridicata pentru sondarea zonelor unde profunzimea nu este la fel in fiecare loc. Aceste naluci se folosesc la orice adancime, indiferent ca este vorba de doi-trei metri, sau de zece-douazeci de metri. Deoarece ele se scufunda incet, pescarul va beneficia de timpul necesar sondarii adancimei apei, pentru a afla la ce nivel se afla pestii.
Voblerele suspending au o eficienta mare pentru acele categorii de pesti care nu ataca din prima, ci urmaresc o perioada mai lunga naluca. Aceasta categorie de naluci este extrem de utilizata pentru clean sau pastrav. Una dintra caracteristicile sale esentiale este aceea ca recuperarea se poate inceta oricand doreste pescarul, voblerul ramanand suspendat. La fel ca si la voblerele sinking si voblerele suspending se folosesc pentru sondarea straturilor de apa. De asemenea, ele sunt perfecte si pentru pescuitul in zonele de stufaris, unde multi dintre pestii rapitori salasluiesc.
Nu in ultimul rand, voblerele floating sunt ideale pentru prinderea speciilor de pesti din apele care au structuri la suprafata. Un exemplu in acest sens este pescuitul stiucii in Delta Dunarii. Stiuca se ascunde in locurile cu mult bradis, iar voblerul floating poate ajunge la adancimi foarte mari, strecurandu-se cu lejeritate. In plus, se poate ridica de unul singur la suprafata.
Mai departe este necesar sa elucidam diferenta dintre voblerele crankbait si cele Jerk Baits. Voblerele Jerk Baits sunt confectionat din plastic sau cauciuc siliconic, iar barbetele lor pot fi similare cu cele de la crankbait (in cazul in care acestea exista). Cu toate acestea, principalul punct in care cele doua tipuri se diferentiaza se refera la actiune. Crankbait-ul este perfect pentru recuperarile constante, el utilizandu-se chiar si la pescuitul la trena.
Spre deosebire de acesta, Jerk Bait-ul nu este foarte eficient in aceste situatii. Pescarii sunt nevoiti sa efectueze smucituri din lanseta, iar vibratiile vor ramane la latitudinea acestora, in functie de dorintele si de preferintele lor. Astfel, voblerele Jerk Bait se utilizeaza cu diverse viteze de recuperare, iar miscarile din lanseta sunt necesare. De notat si faptul ca, in functie de fiecare model in parte, ele se pot scufunda atat la adancimi mari, cat si la suprafata.
Crankbait-urile necesita o viteza sporita pentru a bate cu eficienta maxima, in vreme ce Jerk Bait-urile se pot utiliza chiar si pe loc. O parte dintre Jerk Bait-uri nu sunt prevazute cu barbete, intrucat ele sunt suficient de grele pentru a putea ajunge la adancimile dorite de pescari. Aceste naluci fara barbeta poarta denumire de „lipless” si sunt foarte populare in Marea Britanie, in Belgia sau in Olanda, unde se utilizeaza foarte mult la pescuitul stiucii.
Dintr-o categorie aparte de voblere fac parte voblerele top waters. Ele se utilizeaza pentru pescuitul in straturile superioare ale apei. Aceste naluci se impart in doua subcategorii: poppers si wtd-uri (de la walking the dog- plimbatul cainelui).
In general, popper-ele nu au barbeta si prezinta o scobitura in zona superioara si se pot recupera doar intr-un singur fel: prin tehnica pompajului, adica la viteze diferite, cu foarte multe opriri si cu miscari bruste din varful lansetei, pentru a crea zgomot. De altfel, dupa cum este lesne de observat, numele de popper provine de la sunetul pe care aceste naluci il fac la contactul cu apa. Ele se folosesc cu precadere in pescuitul marin sau la prinderea exemplarelor de stiuci mai mari. Cu toate acestea, unele modele au barbeta si nu prezinta scobitura din zona capului.
Celalalt tip de voblere top waters, walking de dog, fac parte din grupa voblerelor jerkbait si, fara nicio exceptie, nu sunt dotate cu barbete. Aceste naluci sunt concepute pentru a actiona in mod imprevizibil, in sensul in care alterneaza recuperarile rapide si dese, cu opririle bruste. Naluca se lasa sa evolueze sub apa, dupa care se poate salta la un nivel deasupra acesteia. Voblerele walking the dog sunt potrivite si pentru pescuitul marin, intrucat s-a demonstrat sa pot incita pestii sa atace, chiar si atunci cand ele nu se afla in apa.
In ceea ce priveste utilizarea acestor voblere in Romania, multi dintre pescari le prefera. Cu ajutorul lor se pot prinde stiuci, avati sau cleni. O parte pozitiva este aceea ca pescuitul cu voblerele walking the dog este foarte spectaculos, pestii atacand de jos in sus, uneori iesind cu totul din apa pentru a musca. Dupa factorul ingeniozitate, exista cateva tipuri de voblere: voblerele Propeler, Jointed si Rattling.
Voblerele Propeler au in componenta catea elemente noi, precum paletele rotative in locul ancorei din coada. Acestea functioneaza ca niste veritabile elice, fiind capabile sa produca vibratii. Utilitatea lor este in pescuitul marin sau pentru prinderea acelor pesti care nu ataca la suprafata apei, ci mai la adacime.
Voblerele Jointed prezinta un corp mai articulat, care este impartit in cateva bucati, legate intre ele cu ajutorul unor inele. Deoarece nu sunt realizate ditr-o singura bucata, ci pot fi din doua, trei sau chiar patru bucati, aceste voblere pot crea vibratii ceva mai puternice. Cel putin in America, voblerele Jointed sunt utilizate pentru prinderea bibanului, in special in anotimpurile calde. In tara noastra, stiuca si somnii sunt doi dintre pestii care se prind cu nalucile mai sus amintite. Cu toate acestea, cel putin in cazul somnilor, voblerele sinking sunt ceva mai bune.
Cea de-a treia categorie de voblere neobisnuite, voblerele rattling, se difera de celelalte doua tipuri de naluci (Propeler si Jointed) prin faptul ca au in interiorul lor cateva bile, care scot zgomote infundate de-a lungul evolutiei lor prin apa. Mai exista si un alt tip de voblere, cele concepute doar pentru pescuitul la verticala. Aceste se deosebesc de toate modelele prezentate pana acum pentru ca inelul lor de prindere se afla pe spate, nu in fata.
Cu toate ca sunt extrem de utile in multe situatii, voblerele nu pot inlocui toate tipurile de naluci. Spre exemplu, rotativele au un grad de precizie foarte ridicat la fel ca si eficienta lor, atata vreme cat sunt folosite in mod corespunzator. Oscilantele permit foarte multe inovatii din partea pescarilor. In functie de fiecare pescar in parte, exista mai multe modalitati de pescuit cu aceste lingurite.
O parte dintre pescari folosesc voblerele doar pentru prinderea unor anumite specii de pesti, sau alterneaza utilizarea lor cu alte feluri de naluci. Altii, desi preferau voblerele in trecut, cu timpul au renuntat la ele dintr-un motiv foarte simplu: pretul lor nu este chiar pentru toate buzunarele. Una peste alta, trebuie sa stim foarte bine care dintre naluci sunt potrivite pentru diferitele tipuri de pesti. Un lucru important totusi este faptul ca voblerele se remarca deoarece este destul de facil sa aveti parte de o captura reusita in cazul utilizarii lor. In plus, acestea nu dezamagesc acolo unde celelalte naluci au esuat.
Pe langa costul lor ridicat in comparatie cu celelalte modele de naluci, un pescar are nevoie de mai multe categorii de voblere, intrucat, in functie de caracteristicile fiecareia, modul lor de comportare in apa difera, dupa cum am vazut deja. Un avantaj demn de luat in seama la voblere este faptul ca se poate aplica tunningul la ele. Acest lucru se realizeaza prin modificarea pozitiei inelului.