Dihorii sunt animale raspandite in toate regiunile Europei. La noi in tara traiesc in apropierea satelor, a locuintelor omenesti, facandu-si cuib in apropierea adaposturilor de animale. Oamenii ii considera animale daunatoare deoarece sunt mari consumatoare de pui de gaina, oua, dar si pasari adulte. Hrana lor insa este mult mai variata, ei mananca orice, inclusiv mici rozatoare, soareci, sobolani, iepuri, broaste etc.
In functie de aspectul blanii, dihorii se impart in trei categorii: dihorul european (Putorius putorius), dihorul tigrat si dihorul de stepa.
Caracteristica principala a acestui animal este faptul ca secreta un miros urat, care se pastreaza intr-o mica masura si in blana prelucrata.
Dihorul are corpul acoperit cu fire de par de culoare neagra-cenusie, pe partea dorsala si suprafata cozii parul este mai rar si mai lung. La baza firele de par sunt mai mici si mai dese, fapt ce creeaza blanii un aspect brazdat. La fel si capul apare cu acest aspect, cu fire de par negre-deschise spre cenusiu si maro-deschise.
In industria blanurilor, in Europa, blana acestui animal este foarte solicitata tocmai datorita aspectului ei frumos. Blana sa este foarte rezistenta, de aceea se foloseste in special pentru confectionarea mesadelor, gulerelor, hainelor de blana si caciulilor de iarna. In ultima perioada pe lista animalelor cu blana crescute in captivitate a aparut o specie noua, cunoscuta in Polonia sub numele de fredca – dihorul alb. Acesta s-a obtinut din incrucisarea dihorului salbatic cu dihorul african (care este o varietate de culoare alba a dihorului).
Dihorul este un animal cunoscut inca din Antichitate. El era folosit pentru vanarea iepurilor, chiar si in prezent este folosit in acest scop. In Evul Mediu el era tinut in casa sau chiar pe vapoare pentru combaterea sobolanilor si a soarecilor. De asemenea el este un animal de laborator folosit pentru cercetarile virusologice.
Dihorii salbatici sunt mai mici, mai grasi si mai vigurosi decat cei crescuti in captivitate. La dihorul alb culoarea blanii este alba sau crem deschis, in perioada lunilor de iarna ea se albeste. Puful este galben-portocaliu sau gri, iar spicul este negru sau negru-maroniu. Firele de puf sunt foarte scurte pe abdomen, mai lungi pe spate si partile laterale ale corpului.
Dihorul alb are capul alungit, corpul cilindric, cu picioare scurte si puternice. Masculul este intotdeauna mai mare decat femela, lungimea corpului variaza intre 42-45 cm, iar lungimea cozii intre 16-18 cm. Femela are blana cu firul mai scurt, insa masculul are firele de puf mai groase si firele de spic mai subtiri fata de cele ale femelei. Blana lor este considerata valoroasa din punct de vedere al durabilitatii, iar luciul ei se aseamana cu cel al blanilor de nurci sau vulpi polare.
Dihorii trebuie folositi pentru reproducere cand ajung la varsta de 9 luni, desi maturizarea la aceste animale apare la varsta de 5 luni. La inceputul anului, in luna ianuarie, dihorii trebuie separati pe sexe, in custi separate. Cam la jumatatea lunii martie femelele intra in calduri. In acest moment se aduce un mascul la 3-4 femele, imperecherea dureaza 15 minute si se realizeaza zilnic pentru obtinerea unei fecunditati mari.
Perioada de gestatie la femele dureaza 42 de zile, iar fatarea se produce in special noaptea. Inainte de fatare asternutul din cusca femelei trebuie schimbat, se introduce unul curat din fan sau paie moi, uscate. Femelele dihori albi fac de obicei un numar de 10-14 pui, care se maturizeaza destul de repede. Dupa perioada de intarcarea a puilor, la o saptamana, femelele intra iar in calduri si in luna iulie pot face a doua serie de pui.
La nastere puii sunt orbi si au corpul acoperit cu puf rar si moale, de culoare cenusie. Au greutatea de 8-10 g, sunt hraniti de femela cu lapte, insa daca femela fata multi pui si secreta putin lapte, puii trebuie hraniti de la varsta de 3 saptamani (cat inca nu vad) cu un amestec de lapte si fulgi de ovaz, completat cu preparate cu fosfor si calciu, cum sunt de exemplu produsele din carne macra (splina si ficat).
Dihorii albi adulti se hranesc cu produse de abator cum sunt carnea de vaca, oaie, cal, amestecata cu alte sortimente de cereale, legume etc. Produsele de porc nu sunt indicate deoarece sunt prea grase. Se pot da organe precum sunt splina, ficatul, intestinele, inima, deoarece in special ficatul este un furnizor de vitamina A, B, D, minerale si fier.
Sangele proaspat de animale se poate administra intotdeauna fiert in hrana dihorilor albi deoarece este hranitor si creeaza un luciu deosebit si o culoare frumoasa firelor de par. Pestii oceanici si cei de apa dulce se pot introduce in hrana dihorilor, in stare cruda. De asemenea ouale proaspete de pasari sunt indicate mai ales pentru hranirea dihorilor tineri, femelelor si animalelor anemice, deoarece contin aminoacizi, vitamina A, B2, D, E.
Laptele este recomandat mai ales femelelor gestante, se poate folosi fiert sau crud. Branza de vaci, tarata, faina de grau, furajele de soia si floarea-soarelui, legumele, fructele si mai ales morcovul, varza, ceapa, telina trebuie adaugate in alimentatie.
In perioada de imperechere ratia se micsoreaza pentru a se evita ingrasarea animalelor, fapt ce influenteaza negativ desfasurarea fecunditatii, insa in aceasta perioada hrana trebuie sa contina drojdie de bere uscata, peste, boabe de cereale incoltite. Hrana dihorilor albi se administreaza tocata fin, sub forma de pasta, ratia zilnica trebuie sa fie de 300 g.
Dihorii albi se cresc in custi unite in tronsoane de cinci compartimente, plasate sub un acoperis, sau se pot creste in custi individuale, suspendate deasupra solului. Acestea trebuie sa fie spatioase si executate din rame de lemn tare sau inox, captusite cu plasa de sarma, groasa de 1,8 mm si cu ochiuri de 2 x 2 cm.
Cusca trebuie sa fie prevazuta cu un cuib din lemn, un acoperis din lemn cu un spatiu de aerisie pe timp calduros, cu o pardoseala glisanta, iar deasupra ei cu o a doua plasa care sa impiedice evadarea dihorilor atunci cand se curata cuibul. In perioada de fatare in cuiburi se ataseaza un perete interior, pentru a se crea doua spatii, unul din ele fiind ca un cuib linistit si confortabil. Din cusca nu trebuie sa lipseasca adapatoarea si vasul in care se administreaza hrana.
Sacrificarea dihorilor albi pentru blana se realizeaza in luna decembrie (cand animalele sunt mature) si se face prin injectarea in ambele orificii nazale de 1 ml de cloroform, cu o seringa fara ac. Dupa moartea animalelor, cand acestea sunt reci, se incepe jupuirea, apoi curatarea pielii de resturile de grasime si impuritati, intoarcerea pe dos, uscarea si apoi intorcerea pe fata.
