Grija parintilor fata de copiii lor este un sentiment natural, firesc. Ea se manifesta diferit, de la individ la individ, si de la o varsta a copilulului la alta, de la preocuparea pentru integritatea fizica si sanatatea celui mic, la planurile privind viitorul lui; oricum ar fi insa, este un sentiment constant din partea tuturor parintilor fata de copiii lor.
Sunt parinti care recunosc ca grija lor fata de copii a fost mai intensa in toate etapele copilariei, dupa care s-au mai relaxat si nu s-au mai preocupat atat de mult de copil; altii spun ca dimpotriva, odata cu etapa adolescentei au aparut adevaratele probleme cu copilul lor, relativ la alegerile scolare si profesionale facute, la implicarea emotionala in diferite relatii, precum si la intemeierea unei familii. Exista deci diferente de perceptie si de atitudine privind aceasta grija parinteasca; dar indiferent cum s-ar manifesta ea, este expresia dragostei pe care parintele o are pentru odrasla sa.
Exista insa si o categorie de parinti care duc acest sentiment la extrem; opinia publica, care observa si caracterizeaza totul, i-a numit pe acesti parinti “paranoici”; se condamna in felul acesta o deviatie vizibila de la norma comuna, cea adoptata si practicata de majoritate. Sigur ca se poate gasi o explicatie pentru aceasta grija excesiva in aceeasi dragoste parinteasca, dar toata lumea este de acord ca ea nu trebuie sa atinga cotele patologiei; dar exista, de asemenea, si alte posibile explicatii pentru acest comportament, pe care le vom analiza si explica.
Vezi daca esti un parinte paranoic sau nu si care sunt cauzele care duc la paranoia!
Intai de toate, cum se manifesta un parinte “paranoic“? Sau cum poti descoperi daca chiar tu nu esti cumva un parinte paranoic?
Paranoia este o boala care se manifesta prin deliruri halucinatorii cu componente instalate progresiv; si daca ne referim la paranoia parintelui excesiv de grijuliu, este clar ca delirul lui (adica toate manifestarile sale) este centrat pe copilul sau. El este centrul universului sau, tot ce face si tot ce gandeste il are ca obiect si subiect. Cu nuante mai mult sau mai putin colorate sau apasate, esti un parinte paranoic daca:
Nu-l scapi din ochi si nu-l lasi sa indeparteze de tine indiferent de varsta; il duci la scoala si il iei de la scoala si la 7 ani si la 12 ani si la 16 ani; in parc stai langa el cand se joaca, participi la toate excursiile scolare impreuna cu el; iti insotesti fiica de 20 de ani la facultate si o iei de acolo la terminarea ei; iti duci copiii la ceaiuri si-i astepti in masina sa-i duci acasa; ii urmaresti de departe atunci cand se plimba cu prietenii.
Il duci la doctor cel putin o data pe luna; ii dai tot timpul vitamine sau antialergice; ii dai de capul tau antibiotic de cate ori stranuta sau ii curge nasul; ti se pare ca are rapid orice simptom de boala despre care auzi; il imbraci gros mereu “sa nu raceasca”, nu deschizi geamurile “sa nu se faca curent“; ti se pare mereu ori prea palid, ori prea slab; te temi sa nu mosteneasca toate bolile si toate viciile de la bunici, strabunici si alte rude de sange; ti-e teama sa nu ia virusi de oriunde; te asiguri ca totul e steril in jurul lui; ii dai sa manance dimineata cate un catel de usturoi crud “ca sa se fortifice“.
Ii umpli farfuria cu mancare si stai langa el pana termina tot; ii cumperi sa manance numai urmand strict o lista de alimente recomandate; ii tai alimentele in forma de stelute si braduti, numai ca sa manance; te prefaci ca mananci si tu, ca sa-i faci pofta; faci mereu pe “avionul” ca sa ii dai cate o lingurita cu mancare in gura; ii gatesti separat de restul familiei, alte feluri de mancare, cu prezentare spectaculoasa si folosesti vase numai pentru el; desi i-au crescut dintii, ii dai tot mancare sub forma lichida, sa nu faca efort.
Il imbraci ca pe o papusa; esti la curent cu moda pentru copii si te conformezi ei, cumparandu-i hainele indicate; arunci hainele pe care le-a purtat numai o data sau deloc, pentru ca spune ca nu ii plac; il imbraci ca pe un adult in miniatura; te preocupa tot timpul aspectul copilului tau, il aranjezi ca pe o vedeta.
Ai impresia ca e genial; trebuie neaparat sa fie un mare pictor, pianist, sau gimnast; ii publici incercarile poetice intr-un volum, la numai 7 ani; il imbraci in culorile Stelei la orele de sport, il duci la antrenamente de fotbal, iei avionul si-l duci la toate meciurile Stelei, desi are numai 8 ani; te certi cu profesorii care ii dau note mici, pentru ca tu esti sigur ca nu le merita; vorbesti numai despre el cu toti prietenii sau cunoscutii, le arati tuturor obligatoriu fotografiile lui; daca ai oaspeti, copilul tau trebuie sa fie de fata, “sa se produca“ spunand o poezie, sau interpretand o partitura la pian; toata lumea trebuie sa fie de acord ca al tau copil e unic, ca nici un copil nu-i seamana nici pe departe.
Fiul sau fiica ta sunt atat de frumosi si talentati, incat nimeni nu ii merita; nici un prieten nu e pe masura lor; nici un baiat nu e bun pentru fata ta, nici o fata nu e suficient de frumoasa sau de gospodina, pentru baiatul tau; nici o famile nu merita sa se inrudeasca cu voi, pentru ca fiul sau fiica ta sunt atat de “speciali“; dar daca, totusi esti de acord ca ei sa se casatoreasca, nunta trebuie sa fie de star!
N-am epuizat, desigur, manifestarile paranoice parintesti; se mai pot enumera multe, fiecare dintre noi cunoastem destule. Ceea ce reprezinta factorul comun este certitudinea parintelui ca bebelusul sau copilul sau merita neconditionat toata atentia si preocuparea sa, ca el este absolut deosebit de ceilalti copii si ca, nu-i asa, aici e cumva meritul sau. Dar nu numai o dragoste parinteasca exacerbata poate sa produca astfel de manifestari; avem in vedere si alte explicatii si vom mentiona cateva dintre ele.
O mamica a avut o sarcina toxica si a pierdut copilul; se intelege ca pentru cea de a doua sarcina atentia si grija ei a fost sporita, iar pentru copil atentia si dragostea ei pot parea exagerate, dar au radacini in tragicul eveniment anterior. Un cuplu care ani in sir s-a straduit sa aiba un copil va manifesta aceeasi dragoste si preocupare care ies din normalitate.
Un tata care a stat departe de copilul sau din cauza slujbei este normal sa-l rasfete si sa-i acorde toata atentia atunci cand se va intoarce in sanul familiei. Un copil crescut de bunici va fi centrul atentiei parintilor lui, atunci cand va fi langa ei. Sunt cazuri in care exagerarile atentiei sau grijei parintesti sunt normale, de inteles, de acceptat.
Atentie mare, insa! In toate cazurile in care parintele acorda atentie excesiva si risipa de preocupari fata de fiul sau fiica sa, se instaleaza sindromul “copilului rasfatat”. Este o deviatie de comportament greu de corectat, cu repercusiuni pentru intreaga familie si comunitate in care va trai viitorul adult.
