O experiență prin care n-aș dori să treacă nimeni, niciodată: avortul ilegal

0
415
Sarcina si avortul
Sarcina si avortul

Astazi un avort, desi o experienta grea pentru oricine, este o operatie legala si fara riscuri mari. Cum era, insa, in acele vremuri urate, cand femeile erau nevoite sa recurga la metode greu de imaginat pentru intreruperea sarcinii? Va prezentam povestea unei femei ce a pierdut multe in urma unui avort ilegal (va multumim pentru mailurile trimise; pentru a impartasi cu noi mai multe povesti din viata voastra, asteptam mail pe contact@familist.ro).

O experienta prin care n-as dori sa treaca nimeni, niciodata: avortul ilegal

Am 55 de ani. Povestesc adesea despre vremurile de altadata, despre cum se traia in comunism si observ mirare si chiar neincredere in ochii celor tineri. Dar noi ne aducem bine aminte cum a fost, nu exageram, poate chiar trecem sub tacere lucrurile mai dureroase. Am sa va impartasesc si eu o experienta prin care am trecut pe vremea aceea, experienta care a avut repercusiuni pe care nu le-as fi putut banui atunci, pentru tot restul vietii mele.

M-am casatorit de foarte tanara, la numai 21 de ani. Ma intelegeam bine cu sotul meu, aveam aceeasi profesie, ne petreceam concediile la mare, ca toata lumea. Eram multumiti, chiar daca nu fericiti, cu situatia noastra. Locuiam intr-un camin de familisti, intr-o garsoniera oferita de institutia la care lucram. Poate stiti deja, atunci era incurajata cresterea natalitatii in fel si chip; nu se gaseau anticonceptionale si orice femeie trebuia sa dea tarii copii. Eu si sotul meu hotaraseram ca e prea devreme sa avem copii, voiam sa ne cumparam un apartament, o masina, si abia dupa aceea sa facem si un copil. Foloseam metoda calendarului, eram sanatoasa si o vreme n-am avut nici o problema.

Si, dintr-o data, ca un traznet, s-a intamplat: dupa doi ani de la casatorie, am ramas insarcinata, desi fusesem la fel de precauta ca si pana atunci. Metoda mea daduse gres; nu va pot povesti cat de devastata am fost cand am vazut ca ciclul nu a venit la timp. Nici nu se punea problema sa ma duc  la vreun control, pentru ca automat erai luata in evidenta si trebuia sa duci sarcina la bun sfarsit. Iar noi, dupa ce ne-am convins ca da, eram insarcinata, nu eram inca hotarati daca sa fac copilul sau nu.

Eram atat de tineri… Ni se parea ca avem toata viata in fata sa facem cati copii vrem. Ne-am sfatuit si cu parintii, iar ei au fost cu totii de acord: era prea devreme sa avem copii, nu aveam cu ce sa ne descurcam; ei nu ne puteau ajuta, sa amanam macar vreo 3-4 ani, sa iasa mama-soacra la pensie.

Ce putea sa faca o femeie pe vremea aceea care hotarase ca nu vrea copilul?  Ar parea simplu: un avort. Dar un avort ilegal. Metodele erau, dar mai toate periculoase; erau multe cazuri in care femeile apelasera la persoane nepricepute si mureau in urma complicatiilor. La spital nu te puteai duce pentru ca trebuia sa declari ca ai avortat ilegal si atunci te pedepsea legea si pe tine si pe persoana care te-a ajutat. Cele care erau pricepute, moase sau asistente medicale, lucrau in deplin secret. Ca sa ajungi la ele existau filiere complicate, trebuia sa prezinti incredere si sa te recomande cineva cunoscut. Am inceput sa ne interesam, apeland la colegi si prieteni. Multi se fereau sa dea informatii despre cum s-au descurcat in aceeasi situatie. Altii ne ocoleau pur si simplu. A fost foarte greu pana cand am gasit pe cineva dispus sa ne ajute. O colega de serviciu avea o matusa care a acceptat sa-mi faca avortul.

Citește și:  Cum pot părinții evita să se certe cu copilul și ce presupune disiciplina acestuia?

Nu va pot spune ce teama imi era. Si tot aveam indoieli, faceam oare bine? Dar daca lasam copilul? Sotul meu, insa, era mai hotarat decat mine. M-a consolat spunandu-mi ca totul va trece repede, nici nu-mi voi da seama de nimic, ca vom face dupa 2-3 ani un copil frumos si voinic…

N-a fost chiar asa. Sa va povestesc. Am mers acasa la X. Noaptea, sa nu ne vada nimeni. Mi-a introdus in uter o sonda pe care urma s-o pastrez pana se declansa avortul. Ea nu putea sa ma ajute mai mult decat atat. Daca mergea, bine, daca nu…

A doua zi am mers la serviciu, ca de obicei. Eram speriata sa nu mi se intample ceva in timpul zilei, dar ce puteam face? Orele au trecut cu greu, nu simteam nimic deosebit si nu s-a intamplat nimic. De-abia seara, cand ne-am intors acasa, au inceput durerile. Am scos sonda si m-am chinuit toata noaptea; totul s-a desfasurat ca la menstruatie, numai ca durerile erau cu mult mai mari. Norocul meu ca sarcina era totusi de cam o luna, altminteri nu reuseam. A doua zi m-am invoit, am stat numai in pat, de teama sa nu am hemoragie. O prietena mi-a adus antibiotice, pe care le-am luat tot pentru a preveni o infectie.

Totul trecuse… Nu mai aveam dureri, dar simteam multe, multe regrete. Stateam in pat si ma gandeam: ce o fi fost, baiat sau fata? Blond ca sotul meu, sau brunet ca mine? Dar ochii? Incet-incet mi-am impus sa nu ma mai gandesc, sa uit totul.

N-am mai ramas insarcinata in urmatorii ani. Cand ne-am capatat apartamentul si masina pe care le doream am hotarat sa incercam sa avem un copil; venise momentul, am hotarat noi. Am incercat degeaba. Toti colegii, prietenii nostri aveau deja copii, numai noi nu. Ne-am dat seama ca ceva se intamplase dupa avortul acela. Eram pedepsita, ziceam eu.
Am inceput sa am remuscari. Intr-o zi, m-am intalnit cu o prietena care se plimba cu copilasul sau prin parc, in carut, si ea, nestiind prin ce trecusem eu, mi-a zis: “Uite ce dragalas e! Cand ma gandesc ca voiam sa fac avort! Iti dai seama ce as fi pierdut?” Am simtit ca alunec undeva, departe. Dar eu, eu ce am pierdut?

Regretele mele sunt mari. Regret ca nu am dat viata atunci acelui copil, regret ca nu mai pot face alti copii, regret ca n-am luat decizia care trebuia; n-am avut destul curaj, n-am stiut sa lupt pentru copilul meu si pentru familia mea.

Acum cativa ani am incercat sa facem o adoptie. Doamne, ce de hartii, ce de dosare si aprobari… Cand eu voiam doar sa fiu mama, macar acum… Am reusit cu greu sa adoptam. Avem o fetita de trei ani si o iubim ca pe ochii din cap. Dar, credeti-ma, remuscarile nu au disparut…

De aceea v-am povestit totul. Ca voi, dragele mele, sa nu faceti ca mine. Aveti astazi nenumarate mijloace de contraceptie, folositi-le. Sa nu ajungeti sa va intrebati, ca mine: o fi fost baiat sau fata?

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.