În ziua de azi, la mulți oameni apare o gândire, conform căreia, relațiile moderne sunt superficiale și complicate. Alții cred într-o viziune romantică a iubirii, în ideea de a-și găsi jumătatea. În realitate însă, relațiile necesită înțelegere, răbdare, efort și sacrificii, din partea ambilor parteneri.
Acum este mai dificil să găsești o conexiune reală și sinceră cu altă persoană, din cauza individualismului. Oamenii care au trecut deja printr-un divorț sunt foarte mulți; la ei apare această dorința de a-și menține individualitatea, care creează deseori tensiune în relația lor actuală, astfel poate face dificilă crearea unei conexiuni și împiedică și asumarea unui angajament real.
Individualismul poate afecta foarte mult legăturile tradiționale și poate favoriza căutarea unor relații bazate pe reguli stricte asumate, pe negociere și pe satisfacție personală. Astfel, și satisfacția în intimitate nu mai este percepută doar în cadrul relației, ci este înțeleasă și ca o dimensiune individuală, care poate include practici ce implică folosirea unor dispozitive dedicate confortului personal (cum ar fi un vibrator).
Când ajungi la o anumită vârstă, experiență de viață și maturitate, simți că nu mai poți fi tu însuți și, în același timp, să te conectezi cu o altă persoană. Ajungi să-ți dai seama că menținerea individualității tale este cheia unor conexiuni sănătoase și profunde. Îți este frică să nu-ți pierzi autonomia într-o relație despre care nu știi cât va dura, mai ales după experiențe neplăcute și dezamăgiri anterioare. Totuși, un lucru este clar, trebuie să realizezi că nu trebuie să-ți sacrifici individualitatea. Într-o relație sănătoasă trebuie să știi când să oferi spațiu partenerului și când să fii apropiată de el. Este vorba despre echilibru, despre conștientizarea propriilor nevoi și despre înțelegerea nevoilor celuilalt.

Un alt aspect important este democratizarea relațiilor. Toată lumea știe că pot exista dezechilibre de putere în relație, deși nu se vorbește despre asta. Acest subiect este un tabu, când se deschide, oamenii se uită ciudat, de parcă lor nu li s-a întâmplat că experimenteze lupta de putere în relația proprie. Conform statisticilor, doar jumătate dintre cupluri au parte de egalitate în relația lor. În mod normal ar trebuie să se țină cont de importanța egalității și a respectului reciproc.
Anxietatea și instabilitatea relațiilor sunt alte probleme tabu, sau aspecte negative ale individualismului. Sentimentele de anxietate – teama de abandon și teama de angajament – apar în contextul relațional. Acestea se datorează unor experiențe din copilărie și apar, uneori, după probleme relaționale mai serioase, sau după un divorț.
În relațiile moderne, oamenii au tendința să se retragă din conflicte atunci când acestea exacerbează. Ei caută adesea o cale de mijloc confortabilă, pentru a ajunge la o înțelegere. Ideal ar fi ca ei să-și stabilească așteptări clare, să aibă conversații sincere, să-și împărtășească gânduri și sentimente.
Uneori oamenii se găsesc în situații pe care nu le-au prevăzut și se trezesc brusc într-o relație în care apar mereu dispute, contradicții, scuze, etc. Asta înseamnă că ambii iau în considerare doar propriile lor nevoi și puncte de vedere. Este un fel de egoism în a valida rareori sentimentele partenerului și a considera doar propriile sentimente ca fiind importante. Individualismul bine gestionat trebuie să facă parte din orice relație.
Pentru a ajunge la un echilibru, trebuie respectată nevoia de spațiu a partenerului și de căutat anumite căi prin care cei doi să se implice în activități împreună. Pentru a consolida legătura emoțională, se pot programa săptămânal momente de conectare și conversații, zile pentru a petrece timp de calitate și a realiza activități comune.
Înțelegerea persoanei iubite poate reduce neînțelegerile cu ea și poate dezvolta empatia. Deși se spune că iubirea ar putea ajuta un cuplu să treacă prin momente grele, totuși în realitate, valorile comunce sunt acelea prin care un cuplu poate traversa o criză. În general, criza care duce o relație la dizolvare a fost pusă de fapt în mișcare cu mult timp în urmă, ea avându-și rădăcinile în modelele lor familiale. Iubirea nu înseamnă o soluție pentru probleme, ea poate exprima însă cele mai înalte idealuri. Soluția este de a vindeca trecutul, pentru a nu rămâne blocat în el și de a accepta prezentul.



