Ca femeie, în viața de zi cu zi jonglezi cu multe roluri: job, familie, prieteni, planuri de vacanță și mici bucurii care fac fiecare lună mai frumoasă. Printre acestea, mai intervine și necesitatea de a organiza bugetul (atât pe cel personal, cât și pe cel al familiei).
Vestea bună este că nu trebuie să devii expertă în finanțe ca să ai mai mult control asupra veniturilor. Câteva verificări simple realizate o dată pe lună sunt suficiente pentru a evita surprizele neplăcute. Iată ce trebuie să iei în calcul:
Primul pas este să verifici situația din conturi, ce sume sunt disponibile lunar (încasări) și pe ce sunt alocate acestea. Nu este nevoie de tabele sau calcule complicate, este suficient să te uiți cum s-au împărțit principalele cheltuieli: facturi, cumpărături, transport sau alte plăți recurente. Această verificare simplă îți oferă o imagine clară asupra modului în care îți gestionezi bugetul și te ajută să observi dacă anumite cheltuieli au crescut fără să-ți dai seama. În cazul în care apare o urgență financiară, ai variante precum Okcredit, dar, indiferent de soluțiile la care poți să apelezi, trebuie să ai capacitatea de a reechilibra situația. Așadar, ai grijă de:
Micile cheltuieli care se adună
De multe ori, nu cheltuielile mari sunt cele care destabilizează bugetul, ci micile plăți făcute din impuls. O comandă online, câteva cumpărături spontane sau o ieșire în oraș. Nu este nimic greșit în a te răsfăța din când în când, dar o verificare lunară te ajută să vezi dacă aceste cheltuieli sunt în continuare în zona de confort a bugetului tău.
Abonamentele pe care le plătești
Platforme de streaming, aplicații pe telefonul mobil sau diverse servicii online – toate par sume relativ mici luate separat, dar împreună devin o cheltuială constantă și semnificativă. În fiecare lună merită să analizezi dacă toate aceste servicii chiar îți sunt necesare sau dacă unele dintre ele pot fi puse pe pauză o perioadă.
Economiile pentru planurile tale
Fie că visezi la o vacanță, la o schimbare de locuință sau pur și simplu la mai multă siguranță financiară, este util să pui deoparte o sumă în fiecare lună, în măsura în care îți permite bugetul. Chiar și 300-500 de lei economisiți lunar sunt un sprijin care te aduce mai aproape de obiectivele tale.
Mai jos, găsești un checklist rapid pe care îl poți nota în telefon, ca să îl ai la îndemână:
- Factura la electricitate
- Factura la gaz
- Internet și cablu TV
- Abonamentul la telefon
- Abonamente la platforme de streaming
- Abonamentul la sală sau pentru alte activități sportive
- Cheltuieli pentru cumpărături alimentare
- Transport (combustibil sau transport public)
- Comenzi de mâncare sau ieșiri în oraș
- Cumpărături online spontane
- Produse de îngrijire personală sau cosmetice
- Mic fond pentru economii
- Reparații (pentru casă, mașină, dacă e cazul)
- Alte cheltuieli neprevăzute
Verifică la finalul fiecărei luni cât s-a cheltuit pentru fiecare categorie și încearcă să ajustezi modul în care sunt folosite veniturile dacă observi că sunt probleme.
Adevărul este că, de cele mai multe ori, nu incapacitatea de a gestiona bugetul este de vină, ci salariile mult prea mici. Dacă lucrezi deja full time și ai nevoie de niște venituri suplimentare, poți consulta și ghidul de pe Indeed.
Sursa foto: Shutterstock



