Sfaturi pentru a fi un părinte bun pentru copilul tău

0
224
1-parinte-bun

Pentru a fi un părinte bun nu înseamnă să fii un părinte perfect, ci să fii obiectiv cu copilul tău. Dragostea mamei nu are limite, dar asta nu înseamnă că trebuie să-și sufoce copilul cu atenția sa exagerată. Află cum să-ți educi copilul ca părinte, în mod corespunzător.

Navigare rapidă în articol:

Până unde ar trebui să meargă limitele supravegherii copiilor?

2-controlul-copiilor

Crezi că ești un părinte bun dacă îți supraveghezi excesiv copilul? Cu siguranță este prea mult pentru un copil să aibă un părinte obsedat de control. Asta este una dintre greșelile părinților. Nu spun că nu e bine să fii un părinte bun, implicat în creșterea copilului, acest lucru este chiar folositor, pentru că îi oferi un suport familial micuțului. Însă dacă supravegherea este excesivă, dacă părintele simte nevoia de a controla totul, acest lucru nu e bun pentru dezvoltarea copilului. Un părinte obsedat de control este posibil să aibă o stimă de sine scăzută și să sufere de anxietate.

În mod normal, părintele trebuie să-și urmărească copilul și să-l ajute să se dezvolte, să facă singur diferență între ce e bine și rău. Dacă îl dirijează la orice pas, nu face decât să-l facă să creadă că tatăl sau mama sa nu are încredere în abilitățile lui. Acest lucru îi scade curajul și stima de sine.

Ce se întâmplă dacă îți supraveghezi copilul în mod excesiv?

3-copil

Scopul educației este să-ți ajuți copilul să devină independent, să-și asume treptat controlul asupra vieții lui. Acest lucru nu este posibil dacă părinții îl controlează tot timpul și nu-i lasă un pic de libertate, să facă propriile alegeri. Un copil trebuie să fie învățat să-și poarte și singur de grijă. Specialiștii spun că acest lucru ajută la consolidarea cortexului frontal (este partea creierului responsabilă cu gândirea) și previne anxietatea la copii.

Părinții trebuie să lase copilul să decidă și singur în anumite situații pentru că astfel își dezvoltă abilitățile și își fortifică creierul. Prin educație, el deprinde cunoștințe și astfel în timp devine autosuficient, reușește să se descurce tot mai bine singur.

Mulți părinți suferă chiar ei de anxietate și văd pericole oriunde în jur. Astfel, ajung să abuzeze de influența pe care o au asupra copilului lor și îl controlează tot timpul. Motivează că astfel îl protejează. Totul se datorează însă anxietății de care ei suferă și nu în ultimul rând, acest lucru ține de propria lor educație.

Educația nu este ușoară și uneori nu este nici plăcută, mai ales când copilul este mai mare. Supraimplicarea părintelui în viața copilului se observă mai ales atunci când acesta merge la școală. Dacă îl înveți zi de zi să facă lecțiile sub supravegherea ta, la un moment dat, vei vedea că acest lucru nu este bun pentru dezvoltarea sa. Copilul trebuie să se organizeze singur pentru rezolvarea temelor pentru a doua zi, asta ține de pregătirea sa mentală. Nu este nevoie să-i citești lecția sau să-l ajuți la fiecare exercițiu. Este suficient să-i amintești că are de făcut lecțiile date de profesor la școală.

Un părinte bun nu înseamnă să fie un părinte supraimplicat.

4-educatie-parinte-bun

Când un părinte are obiceiul să se implice excesiv în educația copilului său, poate ajunge să fie dezamăgit atunci când vede că acesta îl ignoră. Simte că nu mai deține controlul. Psihologii au ajuns la concluzia că părinții care manifestă un control excesiv asupra copilului, îl transformă pe acesta într-o persoană nervoasă.

Părintele crede că îl educă bine pe copil, că deține controlul total asupra lui, dar în realitate lucrurile nu sunt așa, este doar percepția lui. Copilul va reacționa la acest tip de educație, va vrea să aibă libertate, va căuta o cale de scăpare. Fiind dependent de părinți, probabil că nu va reuși și acest lucru îi va provoca de multe ori stări de nervozitate. Un astfel de părinte să nu se mire când copilul trântește lucrurile sau ușa de la cameră. Asta arată că este o persoană nervoasă, care își dorește să facă opusul a ceea ce i se comandă.

Pentru a preveni astfel de manifestări, un părinte bun va ști să renunțe la acest tip de control exagerat. Va începe să se retragă și să-și lase copilul să ia decizii, să fie responsabil. Asta nu înseamnă să nu se mai îngrijoreze de ceea ce face copilul său. În realitate orice părinte are un fel de anxietate când este vorba de odorul lui.

Ce faci când ai un copil încăpățânat sau rebel?

5-copil-rebel

Din cauza controlului excesiv vei ajunge să ai un copil rebel. De ce? Pentru că prin constrângere și control apar consecințe nedorite. Din dorința de a fi independent, copilul se va revolta, iar uneori acest comportament nu este tocmai bun. El se va revolta împotriva părinților, va deveni încăpățânat și rebel. El are nevoie de libertate și părinții trebuie să înțeleagă asta. Copilul nu este proprietatea lor. Este o persoană individuală care vrea să aibă un cuvânt de spus, să ia propriile decizii.

Cu siguranță ați observat că sunt momente când copilul face exact ce nu vor părinții. Dacă aceștia îi restricționează anumite lucruri, el nu vrea să asculte. În concluzie, un părinte nu trebuie să-și controleze copilul în toate aspectele vieții lui. În caz contrar, copilul își va cere singur independența cu mai multă ardoare. Educația presupune să-ți înveți copilul să ia decizii corecte, nu să-ți impui ca părinte propriile standarde.

Un părinte bun își ajută copilul să devină independent

6-parinte-bun-educatie

Independența la copii trebuie promovată. Copilul trebuie lăsat să încerce, să experimenteze, să vadă câtă putere are. Este important ca el să-și cunoască limitele și să se convingă că reușește să facă diverse lucruri. Prin încercări el va putea afla cât de independent poate fi.

Un părinte bun va ști cum să-și ajute copilul să devină independent:

  • Îl va încuraja mereu să încerce lucruri noi, să experimenteze, să-și depășească anumite temeri.
  • Îi va da diferite sarcini pe care acesta să le facă singur. De exemplu îi poate spune să-și strângă singur jucăriile sau să dea mâncare la cățel, dacă are un astfel de animal de companie.
  • Îl va lăuda când are rezultate bune pentru a avea mai multă încredere și pentru a continua să facă progrese.
  • Îi va oferi posibilitatea de a alege din mai multe lucruri, de a învăța să ia singur decizii.
  • În anumite probleme, părintele îl va motiva să aibă încredere în el și să-și folosească talentul de a rezolva lucrurile într-un mod favorabil lui. Dacă este neapărat nevoie poate interveni pentru a-l ajuta. Psihologii spun că un copil poate învăța mai bine din propria greșeală.
  • El trebuie să învețe să facă diferite activități singur, potrivite vârstei lui. De exemplu trebuie să se îmbrace singur, să-și facă ghiozdanul singur și chiar să-și pregătească și patul de culcare.

Lasă-ți copilul să greșească!

7-mama-si-fiica

Copilul învață din greșeli! Acest lucru îl spun psihologii despre copii, îl știu și părinții. În anumite familii însă, părinții au uitat că din greșeli un copil poate învăța și se poate dezvolta. Cu siguranță adulții reacționează la greșeli, eșecuri, frustrări, în funcție de personalitatea lor. Ei se folosesc de experiența lor să-i ajute pe copii, deși ar fi bine să-i lase să mai și greșească.

Copiii învață încă de la vârstă fragedă, fie că este vorba de a merge, de a vorbi, etc. Toți copiii învață din greșelile lor. Ei sunt curioși să descopere, să încerce lucruri noi, iar acest entuziasm înnăscut nu poate fi oprit de părinți. Un părinte bun trebuie să-i lase pe copiii lui să greșească. Rolul lui este să-i învețe cum să reacționeze la greșeli, cum să gestioneze situațiile, cum să facă față eșecului. Aceasta este calea spre dezvoltarea copiilor. Ei trebuie să-și dezvolte abilitățile pentru a reuși să aibă succes.

Citește și:  Educaţie sexuală sau educaţie puritană? De ce nu trebuie să creştem copii inhibaţi?

Specialiștii spun că un copil care este lăsat să ia decizii, să se descurce în caz de eșec, se devoltă bine, pentru că își modelează creierul. Cu cât își exersează mai mult creierul (conexiunile nervoase), cu atât acesta se va dezvolta și va fi mai puternic.

Despre părinții prea protectori

8-parinti-protectori

Un părinte bun are instinctual tendința de a-și proteja copilul prea mult. El va vrea să-și ferească copilul de orice disconfort fizic, emoțional. Toți părinții sunt așa, dar uneori dacă atenția este excesivă poate sufoca un copil. Relațiile sociale se dezvoltă în timpul copilăriei – la creșă, grădiniță, școală – de aceea copilul trebuie să fie lăsat și un pic liber, să poată interacționa în felul lui cu străinii.

Un părinte bun nu trebuie să-și trateze copilul ca pe o bijuterie. De multe ori se întâmplă acest lucru când este vorba despre un copil singur la părinți. De exemplu o fetiță care este prea protejată și alintată de părinți, în plus aceștia o numesc și prințesă, este educată corect. Ea va considera că totul i se cuvine, că trebuie să primeacă totul de-a gata și nu va mai face niciun efort să merite atenția celor din jur. Este posibil ca ea să aibă probleme mai târziu în relațiile cu alți oameni, pentru că poate nu va ști cum să dăruiască, să se comporte adecvat pentru a merita dragostea celor din jur. Deși părinții au protejat-o din prea multă dragoste, se pare că au greșit astfel în educația ei.

Reacția și comportamentul părintelui la eșecul copilului

9-parinte-bun-copil

Un lucru important este și reacția părintelui la eșecul copilului. De exemplu dacă copilul se împiedică în timp ce aleargă, se va ridica imediat dacă nu are o rană gravă și va continua să se joace. Un părinte prea protectiv probabil că va fi îngrozit să vadă ce a pățit acesta și prin atitudinea sa exagerată îi poate agrava plânsul, îl poate face să dea și mai mare importanță loviturii, deși era una minoră. Prin repetarea acestui mod de comportament, părintele îl va obișnui pe copil să fie alintat, să aștepte mereu să fie consolat. Când va fi mare, va avea aceleași așteptări și dacă nu va primi atenție de la persoanele din jur, va fi dezamăgit și nefericit.

Când copilul are un eșec, părintele poate avea o reacție necontrolată din cauza emoțiilor, din cauza nemulțumirii și dezamăgirii că acesta a greșit. Dacă părintele face tot posbilul să-i arate acestuia gravitatea situației și să-l streseze și mai tare, este posibil că mesajul lui să nu fie luat în seamă de copil, pentru a se putea proteja de reacția acestuia. Copilul are nevoie să i se explice calm unde a greșit și nu de o izbucnire spontană, nervoasă, din partea părintelui. Dacă el nu este în situația de a se apăra psihic de agresiunea verbală, va avea capacitatea de a se gândi cum să rezolve problema creată.

Un părinte bun trebuie să știe cum să se elibereze de emoțiile negative și să nu se descarce pe copil. Un scandal nu va rezolva problema, dar o poate agrava. Cel dintâi, adultul trebuie să se calmeze și abia apoi să se gândească ce măsură să ia pentru a corecta greșeala copilului.

Copilul trebuie să învețe cum să facă față emoțiilor

10-emoțiile-copiilor

Părinții și-ar dori să-i ajute pe copii să evite sentimentele neplăcute, să-i țină într-o cutie de sticlă, ca să nu sufere niciodată. Din păcate acest lucru nu este posibil, iar dacă se încearcă acest tip de protecție excesivă, putem spune că ea nu este decât în defavoarea dezvoltării copilului.

Când pățește ceva (sau este frustrat de un anume lucru) copilul începe să plângă. Un părinte bun trebuie să-și învețe copilul să facă față emoțiilor, fie ele pozitive sau negative. Trebuie să-i spună să se oprească din plâns și să-l încurajeze să depășească situația. Trebuie să-l ajute să înțeleagă că nimic nu s-a întâmplat grav, că aproape orice poate fi rezolvat.

Prin acest mod de educație copilul va învăța să trateze și el alte persoane cu mai multă compasiune și să aibă o reacție pozitivă pentru a rezolva problemele ce apar în viață.

Dezvoltarea emoțională a copilului

11-dezvoltarea-cmotionala-a-copiilor

Sfaturi pentru părinți:

  • Un părinte bun își învață copilul să facă față la sentimentele neplăcute. Mai devreme sau mai târziu orice copil va trebui să se confrunte cu situații care îi vor produce frustrare. Dacă va învăța de mic cum să reacționeze, mai târziu, în viața de adult, nu i se va părea totul foarte dificil.
  • Copilul nu trebuie protejat tot timpul, el trebuie să învețe și singur să se descurce în anumite situații neplăcute. Un părinte îl poate ajuta doar cum să se ocupe într-un mod sănătos de o anumită situație de acest fel.
  • Copilul trebuie să învețe să se adapteze pentru că în viață pot să apară și situații neplăcute. Dacă învață de mic cum să reacționeze la furie, durere, frică, dezamăgire, la toate aceste emoții negative, va fi mai bine pregătit pentru viața de adult.
  • Copilul trebuie încurajat să rezolve anumite situații, astfel își va dezvolta abilitățile de rezolvare ale problemelor care apar în viață. Nu este niciodată prea devreme ca părinții să facă acest lucru cu copilul lor, chiar din primii ani de viață.
  • Există și jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copilului și pentru dezvoltarea abilităților sale în rezolvarea problemelor.

Un părinte bun este ca un profesor pentru copilul său.

12-copil

Fiecare părinte este un exemplu pentru copilul său. El va copia comportamentul acestuia și va absorbi lecțiile pe care i le predă asemenea unui profesor. Copilul, încă de la vârstă fragedă, poate avea o înclinație spre a învăța, spre a acumula experiență. Desigur nu toți copiii sunt astfel. Există și copii foarte încăpățânați, pe care părinții lor îi va educa cu dificultate.

Un părinte bun trebuie să își educe copilul ca un profesor astfel:

  • Să-l determine să înțeleagă că șantajul emoțional nu rezolvă problemele. Dacă plânge și țipă, sau dacă face crize de nervi, nu înseamnă că lucrurile se vor rezolva în favoarea lui. Un copil trebuie să știe că printr-o astfel de atitudine va avea de pierdut, pentru că vor apărea și efecte negative.
  • Să-l învețe să-și rezolve singur anumite probleme, să știe cum să iasă din situații neplăcute. Copilul trebuie să știe să gestioneze singur conflictele, situațiile de la școală, pentru că părinții nu vor fi mereu lângă el.
  • Să-l învețe că în viață mai trebuie să și pierzi, că atunci când cineva spune nu, acesta nu înseamnă poate.
  • Copilul trebuie să fie ajutat să-și dezvolte abilitățile pentru a se dezvolta sănătos. Abilitatea de a gândi ține de modul cum învață să-și folosească creierul. El trebuie să-și dezvolte abilitatea de a analiza, de a sintetiza, de a lua informația pe care o primește din jur și să știe apoi să o folosească.

Părinții știu că la copii apar și dificultăți ereditare și acest lucru nu înseamnă sfârșitul lumii. Ei trebuie să-i ajute pe copii să se descurce în orice situație, să reușească să se adapteze la orice schimbare apare. Copiii au abilități de a învăța și sarcina părinților este de a-i învăța ce știu, din experința lor.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.