Recunoştinţa copiilor faţă de părinţii lor: un dar pentru ambii

0
95
Recunostinta fata de parinti
Recunostinta fata de parinti

Mulţi psihologi şi consilieri, adepţi a ceea ce se numeşte psihologia pozitivă, ne spun că un secret al unei vieţi satisfăcătoare îl reprezintă exprimarea recunoştinţei. Zi de zi, toţi suntem copleşiţi de toate treburile pe care le avem de făcut în decurs de câteva ore, astfel că aproape devenim „programaţi”, nişte mici roboţei care încearcă să fie cât mai eficienţi. Dar astfel omitem micile lucruri care ne fac viaţa bună, micile bucurii, însă şi persoanele dragi care ne fac zilele mai pline.

Mai mult, oamenii în general au o înclinaţie de a percepe şi de a se concentra pe ceea ce nu merge cum ar trebui, pe insatisfacţii şi problemele care apar inevitabil rând pe rând. Şi uită de ceea ce merge, de ceea ce este bine, de lucrurile pentru care ar trebui să fie recunoscători. Este atât de simplu, atunci când se iveşte ceva dificil şi neplăcut, să spui cu resemnare „nimic nu merge ca lumea”, „totul e groaznic” – dar nu este chiar aşa! Dimpotrivă, mereu există şi lucruri bune în viaţă, dar ele sunt uşor umbrite de aspectele negative. Pe de o parte, această tendinţă de a percepe negativul este un instinct de a supravieţui (oamenii trebuie să perceapă orice posibilă ameninţare şi să se ferească de aceasta). Pe de altă parte, ne împiedică să ne bucurăm de viaţă.

Psihologii recomandă exprimarea recunoştinţei – direct, faţă de cineva sau indirect, prin conştientizarea ei, cât mai des. Este un mic exerciţiu care ne ajută să vedem că în lumea noastră există şi multe aspecte pozitive. Acest exerciţiu ne insuflă o stare de bine, o pace şi o mulţumire interioară. Practic, se recomandă ca în mod regulat (zilnic, săptămânal) să notăm undeva lucrurile care merg bine şi pentru care suntem recunosători. Nu sări cu gândul: „dar nu există atât de des chestii pentru care să mă bucur şi să fiu recunoscător”! Bineînţeles că există, în pofida faptului că e mult mai simplu să te laşi distras de aspectele negative şi să te plângi şi îngrijorezi, în loc să fii satisfăcut. Mereu există lucruri bune: sănătatea; persoanele dragi – familie, prieteni; munca pe care o faci; hobby-urile pe care le ai; liniştea şi siguranţa căsuţei tale; animăluţul care te iubeşte; ş.a.m.d.

Dar exerciţiul nu se opreşte aici: prima oară, exersezi aşa încât să deschizi ochii la părţile bune din viaţa ta şi îţi exprimi recunoştinţa faţă de acestea indirect, faţă de tine însăţi. Însă pasul cu adevărat important este cel când îţi exprimi recunoştinţa faţă de ceilalţi, faţă de persoanele ce ţi-s dragi şi faţă de persoanele care te-au ajutat în orice fel. Acesta poate deveni un obicei zilnic, de la a oferi un simplu dar sincer „mulţumesc” la a le spune oamenilor cât de valoroşi, dragi îţi sunt şi cât de mult contează în viaţa ta, cât de multe au făcut pentru tine.

Părinţii sunt primii pe listă: deşi ţi se poate părea în primă instanţă ciudat, cumva forţat, încearcă acest exerciţiu, vizitează-ţi părinţii sau telefonează dacă altfel nu ai posibilitatea să le vorbeşti şi exprimă-ţi recunoştinţa. Pentru că te-au crescut, pentru că te-au protejat, pentru că te-au iubit, pentru că datorită lor ai reuşit ce ai reuşit. Chiar şi dacă au greşit, ca orice om, aceasta nu înseamnă că nu au vrut să fie părinţi buni! Şi aproape orice greşeală poate fi iertată, recunoştinţa fiind mai puternică decât resentimentele şi amărăciunea.

De ce nu le-ai spune acestor oameni care te-au îngrijit o parte din viaţă că le eşti recunoscător? Jenă? Sau nu crezi că au nevoie să o audă? Sau poate nu simţi cu adevărat recunoştinţă? Răspunde-ţi şi vei vedea că acest exerciţiu poate fi nu doar util, ci ca un adevărat dar oferit lor. Nu poate să nu existe nici un lucru pentru care să le fii recunoscător (cu excepţia unor rare şi triste cazuri în care părinţii au fost neglijenţi sau abuzatori – dar e acesta cazul tău??). Acest pas v-ar apropia şi îi va face să se simtă minunat căci la urma urmei, orice părinte speră la această recompensă: recunoştinţa copiilor lor. În plus, exprimarea gratitudinii te face şi pe tine să te simţi mai bine. Nimeni nu pierde!

Mulţi părinţi se întreabă de ce nu simt pic de recunoştinţă din partea copiilor lor. Adevărul este că viaţa de zi cu zi este atât de provocatoare, copleşitoare, plină, încât uităm să facem gesturile şi să rostim cuvintele de apreciere, afecţiune, gratitudine faţă de cei care contează cel mai mult. Copilul îşi vede de viaţa sa şi uită prea des de „bătrânii” lui părinţi, cei care l-au crescut, îngrijit, ghidat pe prima parte a drumului său în lume.

Aceasta nu înseamnă că nu simţim recunoştinţă, ci că e din ce în ce mai greu azi să fim deschişi, afectuoşi; uităm de nevoia unor gesturi şi cuvinte simple, dar încărcate de semnificaţie. Este atât de greu să oferim o îmbrăţişare, să ridicăm telefonul şi să spunem un „mulţumesc”? Deloc, doar că uneori nici nu ne trece prin cap, alteori simţim că ar fi ceva „nenatural” (de parcă exprimarea sentimentelor ar fi nenaturală!), alteori amânăm momentele de „efuziune” la nesfârşit pentru că…suntem prea ocupaţi cu ce „trebuie făcut” urgent (lucruri care des contează mult mai puţin de fapt).

Aşa că, în final, îţi propunem acest exerciţiu: te va face să conştientizezi că viaţa ta este una bună, că ai pentru ce mulţumi. Exprimarea recunoştinţei (la fel ca şi faptele bune) este o acţiune altruistă dar şi egoistă: în sensul că le face bine şi celorlalţi, dar şi ţie.

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ