Sa recunoastem: chiar si ca adulti suntem lenesi, munca fiind prea putin atractiva si apelam la strategii amuzante pentru a evita sa ne apucam de lucru: „am nevoie de timp sa imi vina inspiratia sau elanul de munca” sau „ma apuc de raportul de la serviciu mai incolo, acum trebuie sa imi fac ordine in dulap”! Nu ne mai miram atunci de tentatia copilului de a fi lenes si de a evita sa isi indeplineasca sarcinile casnice sau scolare.
Cum ar trebui parintii sa reactioneze atunci cand copilul lor este lenes si fuge de orice lucru, cand isi gaseste diferite scuze de a intarzia cat mai mult indeplinirea sarcinilor sale? Cum ar putea ei sa il convinga fara razboi sa isi faca treburile?
Copilul lenes, ca si adultul, isi gaseste multe strategii de a evita munca: „nu pot” (strategie prin care isi convinge deseori parintele nu doar sa il ajute, ci chiar sa faca munca in locul sau), „nu acum, mai incolo” (strategie prin care amana munca si pierde timpul pana ce, eventual, este facuta de altcineva sau este fortat sa o faca), „de ce sa fac asta, nu trebuie sa o fac, nu imi pasa” (strategie prin care sfideaza direct parintele, refuzand sa faca ceea ce i se cere).
De ce este copilul lenes?
Intrebati-va, ca parinti, in primul rand de ce este copilul vostru lenes! Raspunsul facil este: penru ca nu-i place sa munceasca si-i place sa stea degeaba! Insa copilul poate avea motive clare pentru a evita orice lucru.
Un prim motiv pentru care un copil este lenes se refera la ceea ce putem numi „lenea invatata”, incurajata de catre parinti, care, fara sa realizeze ca il formeaza sa fie lenes, au tendinta de a face multe lucruri pentru el si in locul sau. De la cele mici, precum a ii servi masa deja pregatita, la cele mari, precum sarcini scolare sau curatenie in camera sa. Parintele care crede ca este mai usor sa faca el treburile, pentru ca asa nu se razboieste cu copilul si asa munca va fi mai bine facuta isi creste copilul sa fie lenes! Va recunoasteti copilul in scenarii de tipul: „mama, adu-mi o sticla de suc, eu nu ma ridic”, „nu pot raspunde eu, este mijlocul filmului”, „nu reusesc sa fac asta, ajuta-ma tu”?
Copilul invata practic ca este mai simplu si mai bine sa ii lase pe altii sa faca treburile in locul sau – el invata ca daca refuza sa le faca el insusi sau daca pretinde ca nu este in stare sa le faca, ele vor fi facute de mama sau de tata. Si aceasta este explicatia cea mai simpla: copilul este lenes pentru ca a invatat ca este calea mai usoara!’
Copilul lenes poate insa evita sa isi indeplineasca responsabilitatile si in semn de sfidare a parintilor. Atunci cand raspunsurile sale suna cam asa: „de ce sa fac asta?”, „nu vreau”, „da, da mai incolo”, el refuza sa asculte de ceea ce i se cere in semn de sfidare (iar sfidarea provine de multe ori din nemultumiri ale copilului – este programul lui prea incarcat?; ii cereti sa faca treburi grele care i se par nedrepte?; omiteti sa ii aratati apreciere si sa ii multumiti cand face o treaba buna?).
Un alt motiv pentru care un copil este lenes tine de increderea sa in sine. Mai clar spus, daca un copil crede ca nu poate face bine treaba, ca nu este in stare sa obtina succes, ca va esua in ceea ce face, alege calea mai simpla de a nu face nimic! Daca pierzi timpul si eviti munca, atunci nu ai cum sa dai gres…
Si bineinteles, lenea, evitarea cu orice pret a muncii, are legatura cu sumedenia de distractii accesibile: cand televizorul, computerul, jucariile sunt la indemana, ce copil ar prefera sa se apuce de munca, de sarcini casnice sau scolare? A amana munca pare a fi o tentatie universala… Se pare ca noile distractii precum gadgeturile care incurajeaza sedentarismul fac ca un copil sa fie atat de lenes, incat evita orice activitate fizica (chiar si joaca afara), preferand sa piarda ore in fata PC-ului, Iphone-ului etc..
Ce pot face parintii cand copilul este lenes?
Nu il invatati cu lenea! Acesta este primul si cel mai important lucru in a creste un copil care stie ca trebuie sa-si indeplineasca sarcinile singur. Din momentul in care copilul poate sa faca ceva, nu mai faceti in locul sau acel lucru (orice ar fi acesta, de la a-i servi masa gata preparata la nas si pana la a-i scrie lucrarea la romana). Renuntati sa ganditi „e mai simplu sa fac eu treaba, el nu o face la fel de bine si va amana mereu” – de cate ori nu ii strangeti lucrurile din camera sa gandind ca asa e mai simplu? Nu este mai simplu, deoarece pe masura ce creste, copilului i se va parea de la sine-inteles ca veti face in locul sau treburile neplacute!
Stabiliti clar sarcinile de indeplinit si intervalul de timp in care le va face copilul. Daca incepeti sa acceptati amanarile, copilul va tot amana munca pana in ultimul moment sau…pana ce o face altcineva! Cand spune „mai incolo”, spuneti-i clar ca pana ce nu-si indeplineste sarcina, nu are voie la distractii (joaca afara, TV, iesit in oras etc.). Daca se pare ca este intotdeauna distras de la treaba cu TV-ul sau computerul, luati-le din camera sa, cel putin pana ce se invata sa isi respecte obligatiile (oricat scandal face, pana la urma invata regulile).
Stabiliti un program rezonabil. Cand copilul vede ca are o multitudine de sarcini neplacute de indeplinit, este doar normal sa le evite si amane cat poate, asa ca incercati sa ii dati cate o sarcina pe rand, spunandu-i intervalul pe care il are sa o duca la bun sfarsit. Aratati-i ca fiecare membru al familiei isi are propriile obligatii si cand vine vorba de sarcini casnice care cer mai mult timp (curatenie), lucrati in acelasi timp, fiecare cu propriile treburi.
Apreciati-l atunci cand isi face treaba. Nu lasati o sarcina bine facuta sa ramana neobservata: da, copilul trebuie sa o faca; ceea ce nu inseamna ca el nu ar dori sa vada ca sunteti bucurosi si mandri ca a facut-o bine! Multumiti-i atunci cand duce la bun sfarsit sarcini casnice si laudati-l atunci cand duce la bun sfarsit sarcini scolare. Cand isi da toata straduinta, puteti sa-i oferiti si o mica recompensa pentru a-l stimula sa munceasca.
La urma urmei, fara plata, un adult nu ar prea munci – asa ca si un copil are nevoie sa vada ca munca sa este apreciata si recompensata (atentie totusi la recompense – ele trebuie oferite ocazional, la rezultate bune, caci daca la fiecare sarcina indeplinita ii oferiti ceva bun, copilul va cere din ce in ce mai mult si va pretui munca doar avand in vedere recompensa si nu rezultatele sale!).
Sora mea mă cheamă să îi schimb desene, să pornesc televizorul. Când scapă ceva pe jos, mă pune pe mine să ridic. Toate lucrurile ei să fac numai eu. Când vrea să bea suc, ea nu pune și chiar mă pune pe mine. Ea vrea să scot eu olița.