Lumea copiilor, o lume magică – dezvoltarea gândirii copilului, de la gândire magică la gândire logică

0
653
Magia copilariei
Magia copilariei

Expresii precum “magia copilăriei” și idei precum cea că „cei mici au o gândire magică” nu sunt pur simbolice. De fapt, în prima copilărie, s-a arătat că cei mici au un alt tip de gândire, un fel diferit de a privi realitatea.

Renumitul psiholog Jean Piaget, specialist în dezvoltarea cognitivă, descrie felul în care copiii cresc și ajung să înțeleagă realitatea, lumea, punând accent pe ceea ce el a numit greșeli specifice de raționament.

Este faimoasă teoria sa despre stadiile de dezvoltare cognitivă: stadiul senzoriomotor (0-2 ani), stadiul preoperațional (2-7 ani), stadiul operațiilor concrete (7-11 ani) și stadiul operațiilor formale (peste 11 ani). Astfel, până la vârsta de aproximativ 6-7 ani, cei mici nu ar avea o gândire de tip logic, rațională (cel puțin, logica nu predomină). Sunt utilizate imagini și simboluri, însă nu sunt înțelese anumite legi și reguli, precum principiul de conservare. Ca exemplu, un copil mic va percepe că trei felii de prăjitură înseamnă mai mult decât o singură prăjitură, deși masa este identică în ambele cazuri (materia se conservă, își păstrează caracteristicile indiferent de forma în care e prezentată).

O altă trăsătură la vârstele mici este egocentrismul: copilul este centrul lumii sale, el nu înțelege ce simt ceilalți, nu poate să privească din punctul de vedere al unei alte persoane. Tot Piaget spune că cei mici sunt realiști: prin aceasta el vrea să explice că nu fac separarea dintre gânduri și realitate sau dintre ei și lumea din jur. De exemplu, un copil de 5 ani va considera că visele sale sunt reale și sunt provenite din afara sa, sunt entități obiective.

De asemenea, prima copilărie e caracterizată de animism – cei mici cred adesea că obiectele din jur sunt ființe vii, că au trăsături umane, că au o voință, că îi pot asculta și vedea și că pot participa în viața lor. Un copil va învăța că poate să comande lumii exterioare să îi facă pe plac, datorită egocentrismului său.

Ce legătură există între aceste caracteristici și gândirea magică?

Aceste caracteristici specifice primei copilării – lipsa gândirii logice, egocentrismul, realismul, animismul – duc la apariția unor erori cognitive, la asocieri greșite între două evenimente sau persoane. Acestea sunt specifice formei de gândire intuitive, asociative, imaginative, denumite des gândire magică.

Mai exact, gândirea magică face legături cu sens acolo unde logica nu le-ar face. Ca exemplu, un primitiv ce trăiește într-o lume unde magia este universală, va explica moartea unui semen printr-o vrajă, nu prin boala sa. La fel, un copil poate asocia o întâmplare cu ceva cu care nu are legătură reală. Sunt evidente aceste situații atunci când copilul spune, de exemplu, că este vina sa că tata a avut accident (copilul creează în mintea sa asocieri inexistente și fiind egocentric, crede că evenimentele sunt cumva cauzate în mod magic de către el). Practic, un efect, o întâmplare oarecare este explicată printr-o cauză care nu are legătură cu acea întâmplare.

Gândirea magică la copii este evidentă și în situațiile în care cei mici cred cu tărie că un gând sau o acțiune a lor va determina să se întâmple ceva dorit sau va împiedica să se întâmple ceva rău. Copiii cred adesea că dacă își doresc destul ceva, vor dobândi acel ceva. Un alt exemplu de astfel de asocieri greșite: dacă cel mic face un anumit gest sau acțiune (să spunem, sare într-un picior sau cântă o anumită melodie) și exact atunci află o veste bună, va asocia acțiunea sa cu lucrul bun, formându-și obiceiul să repete acțiunea, să sară într-un picior sau să cânte un cântec de fiecare dată când vrea ceva.

De aceea, lumea copilăriei este și o lume saturată de superstiții: pătura protectivă, jucăria norocoasă, tabu-ul de a călca pe gura de canal etc. – toate aceste superstiții le învățăm în copilărie și adesea le perpetuăm ca adulți, deși gândirea logică ne spune că sunt iraționale.

Bineînțeles, credința în anumite ființe fantastice este forma cea mai evidentă a gândirii magice (a crede în ceva, deși nu ai dovezi, nu posezi cunoaștere despre acel ceva) – lumea copilăriei este populată de diverse creaturi imaginare, pe care cei mici le cred a fi reale.

Gândirea denumită magică nu este specifică doar primei copilării: chiar dacă pe măsură ce se dezvoltă cognitiv, gândirea logică, sistematică preia controlul, forme de gândire magică rămân evidente la orice persoană. Nu este un lucru rău în sine, căci a asculta de intuiții este uneori o strategie cât se poate de bună. În plus, un om complet rațional, care nu vede decât corelațiile logice și obiective dintre obiecte se lipsește de misterul lumii, de micile uimiri și fantasme ce fac viața fermecătoare…

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here