Relații de familieLecții de viață necesare pe care putem să le dăm copiilor noștri

Lecții de viață necesare pe care putem să le dăm copiilor noștri

Atunci cand ne gandim la viitorul copiilor nostri suntem de cele mai multe ori speriati. Ne gandim daca vor fi sau nu pregatiti pentru tot ce li se va intampla, speram sa fie asa, le dam cat mai multe sfaturi si asteptam de la ei sa invete cat mai multe pentru a se descurca in viata. Care sunt, totusi, situatiile care pot constitui adevarate lectii de viata? Cateva dintre aceste lectii vin chiar de la mosi-stramosi, din vechime, condensate in proverbe sau zicatori populare.

“Lasa-l sa se loveasca cu capul de pragul de sus”

Ar spune strabunica. Asta inseamna ca oricate sfaturi ar primi copilul, el nu va invata decat daca comite mai intai greseala. Si orice parinte stie ca sunt cazuri in care copilul nu asculta sau nu asculta decat dupa ce pateste exact lucrul despre care este avertizat: de la lucrurile simple, cum ar fi “nu pune mana acolo ca o sa te frigi”, pana la cele mai complicate, de natura sentimentala, “baiatul asta nu e serios, o sa te faca sa suferi”, de fiecare data parintele are dreptate.

Dar este evident ca numai daca este lasat “sa greseasca”, numai atunci copilul lui se va convinge ca a avut dreptate si ca ar fi trebuit sa-l asculte fara comentarii. Este lectia de viata din care fiecare invata din propriile greseli.

“Nu face altuia ce nu-ti place nici tie”

Spune un alt proverb popular, valabil si pentru cei mari si pentru cei mici. Daca nu-ti place sa fii mintit, nu minti nici tu, daca nu vrei sa fii inselat, nu insela, daca nu-ti place sa fii lovit, nu lovi nici tu. Daca copilul tau persevereaza in genul acesta de greseli si nu-ti asculta sfatul, lasa-l sa greseasca. Se prea poate ca atunci cand va fi el cel mintit, inselat, lovit, sa inteleaga mai bine sfatul tau si sa se indrepte.

“Dupa fapta, rasplata”

Este tot un proverb care subliniaza ca intotdeauna raspundem pentru actiunile noastre. Daca ele sunt bune, vom fi rasplatiti cu recunostinta, daca sunt rele, suntem ocoliti, marginalizati sau chiar pedepsiti. Sunt multe cazurile cand iti sfatuiesti copilul cum sa actioneze intr-o situatie sau alta si el nu asculta, indiferent de rezultatele comportamentului lui. Lasa-l sa probeze pe pielea lui ca orice fapta primeste un raspuns potrivit. Daca se poarta urat cu colegii, in ciuda avertismentelor primite, va fi izolat si nu va mai avea prieteni.

Daca este plin de solicititudine si generos, va castiga prieteni si stima tuturor. Totul depinde de el si de actiunile lui, va intelege din aceasta lectie. Daca respecti, vei fi respectat, daca arati iubire, vei fi iubit, daca apreciezi meritele celor din jurul tau si ei le vor vedea pe ale tale… Eventualele nedreptati intalnite se vor suporta si vor fi depasite cu usurinta, pentru ca mai important va fi castigul actiunilor bune si frumoase. Este o lectie valoroasa pe care parintii o pot oferi inca de la inceput copilului lor.

“Lasa-l sa se descurce singur”

Lecții de viață

Ne sfatuia mereu bunica si avea dreptate. Lumea e mare si tu nu vei fi alaturi de el mereu. Lumea poate fi si rea si periculoasa si trebuie sa se apere singur, cand tu nu vei mai fi langa el. Copilul trebuie invatat sa fie independent, sa faca fata de la varsta mica tuturor situatiilor, placute sau neplacute.

Desi este cateodata greu pentru un parinte, trebuie sa-si lase copilul sa se descurce in situatii dificile si sa-l laude dupa aceea pentru reusita lui: de la cumparaturi simple la situatii mai complicate, cum ar fi ajutorul pentru bunica, sau infruntarea unor colegi mai putin prietenosi, sau insotirea fratelui mai mic la gradinita. Sunt fel de fel de situatii in care, lasat sa se descurce singur, copilul este responsabilizat si capata si mandria ca ai incredere in el si il tratezi ca pe un adult. Aceste lucruri pot constitui o garantie ca mai tarziu copilul tau va sti sa se descurce atunci cand va fi singur.

“Nicio munca nu este dezonoranta”

“Roadele propriei tale munci sunt cele mai gustoase”, ar mai fi o invatatura potrivita pentru copiii nostri. Pune-l sa spele vasele, sa duca gunoiul, sa faca ordine in camera lui, sa-si ajute fratii mai mici, sa ajute la pregatirea mesei din familie… Oricare din aceste sarcini este buna pentru a-l obisnui cu munca si cu ideea ca orice ai face, trebuie sa fii respectat si ca niciun loc de munca nu este degradant.

Viata nu ne ofera mereu numai ceea ce ne dorim, trebuie sa ne adaptam si sa rezistam oricaror provocari: aceasta este o lectie foarte folositoare pentru copiii nostri. Nu intotdeauna poti munci ce iti place, tocmai de aceea trebuie sa inveti ca important este sa nu renunti si sa faci cate un pas spre scopul tau, acceptand ca mereu pornesti de undeva de mai jos.

“Orice pui are cuibul lui”…

Da-i copilului tau certitudinea ca orice s-ar intampla, casa parinteasca este locul unde se poate reintoarce si unde va gasi mereu afectiunea si intelegerea de care are nevoie. Dupa esecuri sau reusite, dupa necaz sau fericire, casa parinteasca este locul unde se poate refugia, care-l protejeaza si care il intareste.

Este locul unde greselile sunt uitate si iertate, unde bucuriile sunt impartasite cu sinceriate si de unde se poate reincepe viata. La orice varsta, chiar in lipsa parintilor, acel loc poate fi spatiul in care iti regasesti echilibrul si forta de a trai si de a lupta mai departe… Pentru ca… “viata e o lupta”, spune poetul… Sa le oferim atunci copiilor nostri aceasta oaza de liniste si iubire, casa noastra, asa cum si parintii nostri ne-au oferit-o odata…

Din pacate, nu exista manuale care sa invete un parinte sa-si fereasca copilul de toate greselile si suferintele. Putem insa sa incercam sa eliminam macar o parte dintre ele, iar asta nu se poate face decat atata timp cat copilul nostru este langa noi. Sa profitam de perioada aceasta si sa fim alaturi de el cu sfaturile noastre, cu afectiunea si sprijinul nostru, ajutandu-l sa se inarmeze pentru viitoarea lui viata de adult.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.