Cu certitudine, omul este o fiinţă socială și are nevoie de abilități sociale pentru a avea succes. Nimeni nu poate trăi singur, rupt de restul lumii, fiecare dintre noi este o părticică dintr-un angrenaj din ce în ce mai mare, organizat pe etaje: de la familie, la cercul de rude, prieteni, cunoscuţi, la grupul social profesional din care facem parte, la societatea civilă din localitatea noastră, la organizaţiile bazate pe criterii politice, de profesie, până la cele zonale şi statale. Nimeni nu îşi poate imagina existenţa fără contactul cu semenii lui, semeni de care depindem şi care depind de noi.
Copilul trebuie obişnuit de mic cu această idee, care de altminteri nu este deloc greu de înțeles; el oricum depinde, din primele zile de viaţă până foarte târziu, de părinţii lui. Dar arta de a se comporta aşa cum trebuie cu semenii lui, de a fi sociabil, de a face şi de a spune lucrurile potrivite în prezenţa celorlalţi, trebuie să înceapă a fi deprinsă din familie, de la cea mai mică vârstă. Numai aşa vom avea garanţia viitorului succes în viaţă al copiilor noştri, pentru că, se ştie acest lucru, cei care sunt agreaţi de toţi, indivizii sociabili şi plăcuţi au şanse mai mari de reuşită pe toate planurile.
Este evident deci cât de importante sunt deprinderile sociale, abilităţile prin care individul evoluează în toate celulele sociale din care face parte şi va face parte, rând pe rând.
Părintele este cel care, primul, va dezvolta aceste abilităţi sociale şi va face posibilă afirmarea, valorificarea lor. Desigur, toţi am observat următorul lucru: există copii care au înnăscută capacitatea aceasta de a place tuturor şi intuiţia de a face exact lucrul potrivit într-o situaţie anume, dar există şi copii mai timizi, retraşi, pentru care evoluţia într-un spaţiu social mai amplu îi sperie, pentru unii această tendinţă mergând până la accente asociale. Cu unii mai puţin, cu cei din urmă mai mult şi mai greu, părintele trebuie să fie „profesorul” de ştiinţe sociale, de bune maniere şi de artă a supravieţuirii între semenii noştri.
Cum putem dezvolta abilităţile sociale ale copiilor noştri?
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este acela de a-i ajuta să deprindă setul de norme şi reguli de bună purtare, care le asigură acceptarea de către ceilalţi parteneri sociali şi succesul social. Salutul („Spune sărut-mâna bunicii!”, „Spune bună ziua vecinei!”), modalităţile de a mulţumi şi de a-şi arăta recunoştinţa („Mulţumesc pentru cadou, mătuşică!” , „Îţi mulţumesc că ai fost cu mine în parc, tati!”), de a-şi arăta respectul (să vorbească politicos, să spună „vă rog”, să aibă răbdare şi consideraţie pentru cei în vârstă şi pentru persoane necunoscute), să nu aibă comportări nepotrivite în public (ţipete, manifestări violente faţă de alţi copii, manifestări de răsfăţ exagerat sau de „vedetă”) şi multe alte reguli de bună purtare vor asigura, prin respectarea lor, succesul în societate.
Abilităţile sociale nu se dezvoltă decât între oameni. Cultivaţi, deci, grupul de prieteni şi colegi ai copiilor voştri; grupul de joacă, de la grădiniţă, din faţa blocului, din parc, colegii şi prietenii, gupul de studiu sau de la diferite alte cercuri sau cursuri, toţi trebuie cunoscuţi şi frecventaţi. Nu vă îndepărtaţi copiii de ei, faceţi efortul de a le cunoaşte acestora părinţii, permiteţi-le copiilor voştri să facă şi să primească vizite, organizaţi aniversări şi alte evenimente împreună. De multe ori, prietenii din copilărie rămân prietenii pe toată viaţa, aşa că, cu puţin efort, le veţi face acest cadou minunat copiilor voştri: nişte prieteni adevăraţi, pe care se vor putea sprijini la nevoie, când voi nu veţi mai fi lângâ ei.
Puneţi-vă copiii în diverse situaţii sociale. Chiar dacă ei nu manifestă nici o plăcere de a ieşi în lume, faceţi-o, totuşi; întâlniri în famile, cu prietenii care au copii de aceeaşi vârstă, la cinema, la cofetărie, în parc, la evenimente mondene, la concerte, oriunde, cu mai mulţi sau cu mai puţini oameni, copiii vor învăţa să socializeze, să perceapă ce trebuie făcut în prezenţa celorlalţi, care sunt reacţiile potrivite, cum te poţi adapta oricărui mediu ori situaţie.
Daţi-le, puţin câte puţin, sarcini în care să-şi exerseze deprinderile învăţate sau observate. De multe ori, nu trebuie decât un mic imbold, pentru că toţi copiii demonstrează că sunt buni obsevatori şi imitatori. Trimiteţi-i, mai întâi supravegheaţi, să facă mici cumpărături: bilete, îngheţată sau pâine.
Rugaţi-i să ajute bătrânii să traverseze strada, să le ofere scaunul, să care o sacoşă, să aibă grijă de un copil mai mic; atunci când li se va mulţumi pentru gestul făcut, vor avea sentimentul importanţei propriei persoane şi vor şti că au procedat corect. Încurajaţi-i să converseze cu persoanele cunoscute, să răspundă la întrebări şi să pună întrebări în mod firesc, fără trac. Învăţaţi-i să se prezinte, să cunoască numele tuturor membrilor familiei, să ştie unde locuieşte; aceste lucruri vor contura sentimentul identităţii individuale şi al apartenenţei la o familie şi la un anume grup social.
Toate aceste deprinderi sociale au mare importanţă pentru evoluţia copilului şi pentru dezvoltarea lui. În momentul în care, conştient şi responsabil de persoana lui, le va amplifica şi nuanţa în favoarea lui, atunci vom putea spune că abilităţile lui sociale au ajuns la un potenţial maxim care să îi asigure reuşita şi succesul în viaţă.
