Timp liberIată ce spun experții: Vacanțele stimulează dezvoltarea creierului copiilor

Iată ce spun experții: Vacanțele stimulează dezvoltarea creierului copiilor

Deja s-a dovedit că petrecerea timpului în natură îmbunătățește sănătatea mentală și fizică, bunăstarea și comportamentul copiilor, dar și a adulților. Experții au precizat și faptul că vacanțele în natură stimulează dezvoltarea creierului copiilor, le îmbunătățește abilitățile cognitive. Află în acest articol de ce este mai bine ca cei mici să aibă parte de vacanțe în natură, decât să petreacă timpul liber în casă, în fața calculatoarelor, televizoarelor și a altor ecrane.

Navigare rapidă în articol:

  1. Vacanțele pot fi cel mai bun cadou pentru copii
  2. Beneficiile vacanțelor în spații verzi, naturale

1.Vacanțele pot fi cel mai bun cadou pentru copii

Psihoterapeutul Dr. Margot Sunderland a precizat că cele mai bune cadouri pentru copii sunt vacanțele și nu jucăriile. Desigur părinții ar spune că ambele sunt importante pentru copii și aici au dreptate, pentru că cei mici adoră și jucăriile.

Părinții știu ce le trebuie copiilor – dragoste, mâncare, apă, aer, adăpost, securitate, sentimentul de apartenență la familie. Alături de toate astea, copiii au nevoie de contactul direct cu natura, de aceea libertate pentru a petrece timp în natură.

Conform psihoterapeutului:

  • Vacanțele stimulează dezvoltarea creierului copiilor.
  • „Vacanțele, respectiv plimbările în natură, mersul cu picioarele goale prin nisip, înotul în apa mării, pădurea, lacul, plaja,…., toate au un efect benefic asupra creierului copilului.”
  • „Acest stil de viață are o influență asupra acelor zone ale creierului care răspund de funcționarea cognitivă, de exprimarea emoțională, judecată, memorie, limbaj, rezolvarea problemelor.”

În vacanță, sistemele creierului eliberează substanțe precum sunt: oxitocina, dopamina. Asemenea substanțe neurochimice ajută la eliminarea stresului, induc o stare de încredere, că totul va fi bine.

Relația oamenilor cu natura

Experții au spus și faptul că oamenii trebuie să petreacă cât mai mult timp în natură, deoarece astfel ei pierd această relație cu natura. Este vorba despre așa numita „tulburare de deficit de natură„. Asta face ca utilizarea simțurilor să fie diminuată, să apară dificultăți de atenție și chiar boli fizice și emoționale.

Despre separarea copiilor de natură s-a demonstrat că poate contribui la:

  • Accentuarea simptomelor de deficit de atenție
  • Creșterea riscului de obezitate, depresie, anxietate
  • Diminuarea utilizării simțurilor
  • Mărirea riscului de boli fizice și psihice.

Toți copiii merită să aibă parte de vacanțe în natură. Acestea sunt cel mai frumos cadou pentru ei, deoarece se pot bucura de numeroasele beneficii ale unei relații cu lumea naturală. Specialiștii consideră că asta scade nivelul de stres la copii și le îmbunătățește abilitățile cognitive și sociale.

Vacanțele în natură

Vacanțele în natură oferă numeroase avantaje:

  • Reprezintă oportunități prin care oamenii interacționează între ei, se distrează, dobândesc o stare de bine
  • Ajută la construirea de experiențe mai profunde cu natura, la construirea înțelegerii și conștientizarea importanței spațiilor naturale
  • În orice mediu natural, copiii au oportunitatea interacțiunii cu plantele
  • Copiii își dezvoltă abilitățile cognitive, emoționale, fizice și sociale
  • Mai ales în copilăria timpurie, cei mici au nevoie de plimbări în natură pentru că acestea ajută la dezvoltarea lor emoțională și cognitivă
  • Copiii care petrec timp în natură sunt mai creativi, mai puțin stresați și irascibili, au o capacitate mai bună de concentrare, sunt mai plini de energie și mai activi din punct de vedere fizic
  • Copiii învață să-și asume riscuri, să evalueze riscurile, strategiile de a face față provocărilor; ei încep cu lucruri mici, cum ar fi de pildă riscul de a urca pe un deal acoperit de zăpadă sau noroi
  • Experiențele copilăriei sunt foarte importante, mai ales acelea fizice, cum ar fi dezvoltarea abilităților necesare pentru a urca într-un copac, sau de a sări din piatră în piatră pentru a trece un râu
  • Locurile de joacă din natură sunt mult mai interesante, pentru că poți descoperi păsări, insecte, frunze, semințe, conuri de pin, flori – tot felul de lucruri pe care nu le vezi acasă sau la școală
  • Experiențele în aer liber ajută și la dezvoltarea atitudinii pozitive față de mediu.

Din păcate, mulți copii trăiesc în orașe, în care au acces doar la parcuri, unde este mai mult beton și foarte puțini copaci și gazon. Prin urmare, copiii au posibilități limitate pentru a avea acele experiențe minunate cu lumea naturală. Părinții sunt cei care trebuie să le ofere posibilitatea de a merge în vacanțe, în afara orașului, în natură.

Găsiți o casă în mediu natural, în afara orașului pentru a locui!

Contează foarte mult și observarea naturii, ne referim la beneficiile unei viziuni asupra naturii prin fereastră. Oamenii care au o priveliște frumoasă în fața casei, un spațiu verde, sunt norocoși. S-a demonstrat că: o vedere asupra mediului natural pare să ducă la îmbunătățirea sănătății fizice și psihice a oamenilor.

Natura este un medicament pentru numeroase boli. Experții deja au demonstrat beneficiile vindecătoare ale naturii. Ei au evidențiat eficiența psihologică a utilizării naturii ca mijloc de tratament pentru provocările comportamentale și emoționale. Timpul petrecut în natură reduce simptomele tulburării de deficit de atenție la copii și îmbunătățește abilitățile lor de a rezolva diferite probleme.

Plimbările în natură sunt un mod de deconectare de probleme și de îndreptare a atenției spre alte lucruri mult mai relaxante: zborul păsărilor, al fluturilor care se mișcă din floare în floare, aspectul copacilor, al plantelor, al gândăceilor și furnicilor, etc.

Copiii învață despre natură dacă merg în mediul natural, dacă explorează natura și nu dacă vizionează documentare la TV. Ei trebuie să observe, să asculte, să simtă, să aibă experiențe practice cu natura. Ei învață despre natură interacționând cu ea. Joaca în natură se face prin mișcare, iar jucăriile sunt lucruri din natură (copacii, plantele, pietrele din pâraie, florile, apa curgătoare, razele soarelui), nu sunt jocuri video, telefoane mobile, sau jucării cu baterii.

Pe măsură ce copiii interacționează cu lumea naturală, natura îi învață mereu ceva, experiențele continuă la nesfârșit. Relația cu natura se conturează din copilărie, ea se dezvoltă și se aprofundează, devine o prietenie, ceva de care nu te mai poți despărți. Natura este o prietenă de care îți este mereu dor.

Plantele de interior sunt cel mai bun mod de a curăța aerul din casă.

Idei de vacanțe

Multe regiuni din țara noastră au peisaje minunate, sunt perfecte pentru vacanțele celor mici. Există locuri foarte frumoase în România, în care copiii se vor distra mult cu cei din familie, în timp ce vor descoperi poveștile pe care acele locuri le dețin.

O atmosferă de basm este creată și de satele de la țară, bisericile și mănăstirile unde se aude sunetul clopotelor, pășunile fertile unde poți vedea stâne de oi sau cirezi de vaci, etc. Toate acestea amintesc de tradițiile din țara noastră, pe care copiii trebuie să le cunoască.

Munții sunt la fel de primitori când vine vorba de vacanțe în familie sau de activități în aer liber. Pensiunile de la munte sunt o opțiune bună pentru copii, pentru cazare. Vara, multe dintre pensiunile din țara noastră oferă masă și cazare la prețuri avantajoase.

O plimbare pe jos în parc sau o plimbare cu bicicleta prin oraș reprezintă alte idei de a petrece timpul liber cu copiii. Plimbarea la Grădina Botanică este deosebit de frumoasă, pentru a petrece timpul în natură, sau plimbarea la Grădina Zoologică poate fi de asemenea o idee grozavă pentru interacțiunea cu animalele sălbatice.

Activități în weekend

Idei de a petrece timpul liber în weekend:

  • Plimbările la bunici sunt frumoase, mai ales dacă aceștia stau la casă, la țară; amintirile din copilărie sunt asociate deseori cu vacanțele la bunici și cu joaca și activitățile în aer liber
  • Pescuitul, hrănirea puilor și a găinilor, explorarea pâraielor, culegerea fructelor și alte activități
  • Grădinăritul este o modalitate ce ajută copiii să învețe anumite caracteristici unice ale locului în care trăiesc; copiii trebuie implicați în plantarea, udarea, recoltarea plantelor din grădină
  • Picnicul sau grătarul în familie, în curtea casei
  • O mică excursie la un lac din apropiere
  • Drumeții prin pădure sau pe câmpul din jurul unui iaz
  • Înălțarea unui zmeu, sau joaca cu drona în aer liber
  • Sporturi fel de fel, plimbarea cu barca dacă locuiți în apropierea unui lac
  • Joaca cu prietenii în aer liber, hrănirea păsărilor, cultivarea plantelor, a florilor, etc.

2. Beneficiile vacanțelor în spații verzi, naturale

Cercetătorii din Marea Britanie au descoperit că oamenii care petrec mai mult timp în spații verzi naturale au o stare de sănătate mai bună, au un risc redus de diabet de tip II, de stres, depresie, boli cardiovasculare, moarte prematură.

Acest stil de viață îmbunătățește calitatea somnului și elimină stresul. Expunerea la spațiul verde este foarte benefică pentru sănătate, reduce semnificativ nivelul de cortizol cauzat de stres la oameni.

Oamenii de știință recomandă oamenilor să-și petreacă timpul liber cât mai mult în natură, pentru că vor simți cu siguranță beneficiile acestui lucru pentru sănătate.

Concluzie

Pentru copii natura nu este doar un subiect de discuție, este lumea în care ei trebuie să trăiască, să se joace, să-și petreacă vacanțele. Părinții trebuie să le ofere copiilor oportunități de a se conecta cu natura, de a petrece mult timp în mediul natural. Prin consolidarea acestei conexiuni – dintre copii și natură – se facilitează dezvoltarea lor, a capacităților cognitive, se promovează respectul, iubirea, aprecierea lor ca oameni față de natură.

Natura oferă diversitate, frumusețe, interconexiune, oportunități de provocare, experiențe care încurajează imaginația și creativitatea. Cu toții ne simțim bine în mediul natural, trăim sentimente de uimire, ne minunăm mult cât de frumoasă este natura și ce impact pozitiv are asupra stării noastre de spirit.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.