Gerbilii sunt numiti soareci de desert deoarece se aseamana cu sobolanii si hamsterii si sunt originari din zonele desertice si aride din Mongolia, China de Nord-Est, sudul Siberiei, regiunile uscate din Africa de Nord si Peninsula Manciuria.
Una dintre cele mai raspandite specii este gerbilul mongolian (Meriones unguiculatus), care face parte din genul Meriones si familia Muridae. Gerbilul adult are corpul de 9-14 cm, coada de 12 cm, iar greutatea de 52-135 g. La aceasta specie exista un dimorfism sexual in favoarea masculului, acesta este mai mare decat femela. Blana este cenusie, roscata sau uneori neagra. In captivitate s-au obtinut o mare varietate de culori. Abdomenul este alb-murdar, datorita adaptarii la conditiile de mediu.
Capul este mic, botul ascutit, ochii negri, mari, urechile mici si rotunde la varf, drepte si acoperite cu par moale. Coada este lunga, acoperita cu par, are in varf un smoc de fire groase de par. Membrele sunt acoperite cu par, cele anterioare sunt scurte (folosesc la tinerea hranei), iar cele posterioare sunt lungi si puternice (adaptate la sarit). Degetele au gheare roz, ascutite.
In libertate, gerbilii traiesc in conditii naturale aspre, in zonele inalte de stepa cu variatii mari de temperatura, de la minus 40º C iarna la plus 50º C vara, cu ierni lungi si precipitatii anuale reduse. Datorita acestor conditii, gerbilii obisnuiesc sa-si faca adaposturi, sa sape galerii in terenurile argiloase sau nisipoase la adancimi mari de 0,5 m. Galeriile sunt sapate la radacinile unor tufe sau ierburi, au diametrul de 4 cm, sunt formate din cuib si doua camari in care sunt depozitate alimentele pentru iarna.
Aceste animale traiesc in mici grupuri de 20 de indivizi, care sunt conduse fiecare de cate un mascul puternic si batran. Masculii au grija de femele si tineri, iar femelele au grija de pui. Hrana lor consta din seminte, tulpini moi, radacini de plante, uneori si insecte. In zilele toride de vara gerbilii gasesc apa pe peretii galeriilor, in picaturile rezultate in urma condensarii vaporilor.
Comunicarea intre gerbili se face prin vibratiile aerului, vazului si mirosului
Cand simt pericolul se anunta intre ei batand din picioarele din spate, astfel producand vibrarea aerului. Uneori sar la mari inaltimi, de peste 1 m, sau sapa imediat galerii si se adapostesc. Dusmanii lor cei mai mari sunt: vulpile, serpii si bufnitele.
Organismul lor este foarte bine adaptat la conditiile aspre de viata, astfel ei conserva apa si elimina o urina concentrata, fara miros urat si in cantitate mica. In piele au niste glande care secreta uleiuri, ce absorb razele calorice de la soare, in perioadele calde acestea se evapora si ajuta la mentinerea homeostazei. Pentru a-si mentine blana curata, gerbilii isi indeparteaza excesul de ulei facand bai de nisip.
In perioada de imperechere, masculul atrage atentia femelei in calduri batand din picioare. Dupa ce are loc imperecherea, masculul sta langa femela si bate din picioare o ora sau doua, cu scopul de a indeparta ceilalti masculi. Femelele fac pui de cinci, sase sau sapte ori pe an, de fiecare data un numar de 1-12 pui. Puii sunt aparati si ingrijiti de ambii parinti si raman alaturi de familie pana la maturitate. Ultimele serii de pui raman sa ierneze cu parintii.
Gerbilul mongolian este folosit in laboratoarele de cercetari din lumea intreaga, el fiind o specie predispusa la epilepsie, de aceea pe acest animal s-au facut cercetari neurofiziologice. De asemenea, el este utilizat si in alte studii: de colesterolemie, in depunerile de Ca in rinichi. Datorita mirosului foarte dezvoltat el este folosit de autoritatile canadiene in depistarea drogurilor in aeroporturi.
Ca animal de companie este foarte apreciat in Europa, unde este foarte popular si iubit de crescatorii de animale pentru aspectul dragalas si comportamentului sau vioi, jucaus, bland si prietenos. Este un animal foarte sociabil, se ataseaza foarte repede, nu emana miros neplacut si este foarte usor de crescut.
Video – Gerbili (soareci de desert):
