Există un copil prea ascultător?? De ce poate ajunge un copil prea supus, prea cuminte?

0
870
Copil cuminte
Copil cuminte

Copilul perfect – isteţ, drăguţ, cuminte, ascultător… Există aşa-ceva precum un copil prea cuminte, prea ascultător? Visul tuturor părinţilor este ca cel mic să fie mai cuminte şi să nu creeze atâtea probleme. De aceea, poţi fi uimit când un părinte se îngrijorează că al său copil pare a fi prea ascultător!

Şi totuşi, există situaţii în care îngrijorarea este motivată. Copilul poate fi prea ascultător, prea supus, prea maleabil, pasiv, tăcut şi parcă lipsit de personalitate, parcă lipsit de o voinţă a sa. Un copil care face mereu ceea ce i se zice, care nu face niciodată crize şi scene, care nu spune vreodată „nu”, care nu se plânge de nimic, care nu cere nimic, ascultând aproape ca un robot de instrucţiunile părinţilor pare aproape nenatural! Ce copil nu ţipă, nu face prostii, nu refuză să facă ce i se cere, nu are propria sa părere şi nu face urât când este ignorat sau refuzat? Ce copil nu simte nevoia să-şi impună voinţa şi să testeze limite, încălcând câte o regulă? Un copil prea cuminte…

Părinţii îşi pot spune că tare şi-ar dori şi ei o astfel de minune. Însă copilul supus, pasiv, maleabil va fi dominat şi călcat în picioare de alţii. Poate că părinţii sunt fericiţi că ascultă de ei, dar acest copil se formează în aşa fel încât va asculta şi se va lăsa dominat, controlat de alţii toată viaţa.

Un copil prea cuminte, prea ascultător este învăţat să asculte de cereri fără a pune întrebări sau a protesta; este învăţat că opinia celorlalţi contează în primul rând; se învaţă să fie cât mai drăguţ, politicos cu toţi din jur, pentru a fi plăcut. Nu se plânge deoarece ajunge să creadă că dorinţele sale nu au importanţă. Într-un cuvânt, acest copil este maleabil, nu are încredere în sine, nu este sigur pe sine, nu ştie să îşi impună voinţa. Este deseori un copil ce nu se integrează bine nici în grupuri, fiind timid (şi deseori, purtându-se atât de amabil, drăguţ, dorind să facă pe plac, încât ceilalţi profită de el).

De când a fi cuminte, drăguţ, ascultător este un fapt dăunător? Din momentul în care copilul nu se exprimă, pare a nu avea o personalitate, pare a se limita singur din dorinţa de a fi pe plac părinţilor şi celorlalţi. În special din momentul în care pare nenatural ca cel mic să fie atât de supus şi maleabil. Şi mai ales, din momentul în care copilul pare că nu este fericit! Copilul care ascultă tăcut, care face tot ceea ce trebuie, dar pare pasiv, pare că nu se bucură de nimic, nu este un copil echilibrat.

Copil, Foto: edumax.edu.vn

De ce poate ajunge un copil prea supus, prea cuminte?

Totul porneşte de la interacţiunea cu părinţii şi cu alţi adulţi semnificativi. Dacă aceştia, conştient sau nu, îl fac să se simtă inferior, fără valoare, mai puţin important, îl formează slab şi supus. Dacă se vor comporta cu copilul autoritari şi dintr-o perspectivă ierarhică, dacă învaţă copilul de la început că el este cel inferior care trebuie să asculte de ordine, copilul se poate dezvolta cu o personalitate supusă. Nu doar faptul că părinţii impun o disciplină strictă şi îl tratează ca pe inferior contribuie la această personalitate, ci şi lipsa încrederii în sine. Atunci când copilul nici nu este încurajat să îşi formeze o stimă de sine, ci dimpotrivă, este criticat sau ignorat, el va ajunge la concluzia că nu este important, că părerea şi dorinţa altora este mai importantă decât a sa. Şi astfel învaţă să fie supus altora, să facă ce i se cere tăcut.

Citește și:  De ce de la o vârstă copilul nu le mai vorbește deschis părinților săi și cum puteți comunica cu el?

Părinţii care învaţă copilul că ordinele lor sunt literă de lege, că ceea ce îi cer ei este mai important decât ceea ce ar dori el, care pedepsesc fiecare neascultare formează această personalitate slabă, ascultătoare. Ceea ce, după cum s-a spus, poate părea grozav pentru ei, însă pentru copil este extrem de dăunător. Părinţii care nu se poartă cu copilul ca şi cum este o persoană care merită respect, ci îl învaţă doar prin ordine şi pedepse vor crea un sclav al societăţii.

Încă un aspect foarte important este stilul de ataşament. Când un copil creşte cu convingerea că, orice s-ar întâmpla, părinţii săi îl iubesc şi îl doresc, el are un ataşament stabil, sigur, fără temeri. Când, dimpotrivă, un copil este făcut să creadă că dacă nu este bun, dacă nu este cuminte, poate pierde iubirea părinţilor, el dezvoltă un stil anxios de ataşament.

Idei de tipul: “mami te iubeşte doar dacă eşti bun”, „dacă nu eşti cuminte, mami te duce la casa de copii” etc. fac un copil să creadă că totul depinde de cât de bun şi cuminte este. Perfect, îşi poate zice un părinte. Însă nu este deloc perfect – copilul se învaţă că pentru a fi acceptat, plăcut, iubit, trebuie să se străduiască mereu să se facă plăcut, să le facă altora pe plac, ignorând propriile nevoi şi lăsându-se dominat. Învaţă că nimeni nu l-ar place decât dacă se poartă cât mai amabil şi drăguţ. Se teme mereu că, dacă greşeşte, va fi respins şi astfel dezvoltă şi o reală obsesie de a fi plăcut de ceilalţi. Obsesie care îl face să se poarte fals, mereu plăcut, mereu supus şi amabil. Pare a fi un lucru sănătos?…

Copilul prea cuminte, prea supus, care încearcă să merite astfel iubirea nu este un copil fericit. El va fi mereu cel care îi urmează pe alţii, cel care ascultă necondiţionat, cel care crede că ceilalţi sunt mai importanţi decât este el. Cel care nu vrea să facă greşeli, pentru a nu-i supăra pe alţii şi a nu le pierde afecţiunea. Cel care trăieşte cu teamă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.