Lipsa de încredere în forţele proprii, în meritele şi calităţile personale, nesiguranţa şi incapacitatea de afirmare sunt probleme care pot marca în măsură mai mare sau mai mică viitorul copiilor noştri. Un părinte responsabil este acela care îşi pregăteşte copilul pentru viaţă educându-l şi formându-l pentru reuşită şi succes, pentru împlinirea tuturor proiectelor şi idealurilor. Esenţială este, pentru acest scop, strategia pe care părinţii trebuie să o adopte pentru a ajuta copiii să capete încredere în sine, calitate fără de care nu vom putea vorbi niciodată despre o viaţă împlinită.
Importanţa pe care încrederea în sine o are pentru fiecare persoană este de necontestat. A avea încredere în sine înseamnă a fi conştient nu numai de propria valoare, de calităţile şi aspiraţiile pe care le ai, dar şi de locul pe care îl meriţi în lume, de aşteptările pe care tu însuţi şi cei dragi ţie le aveţi în ceea ce te priveşte.
O persoană care are încredere în sine va avea reuşite pentru că va şti să se afirme, să se impună, să spună: „Eu sunt aici!” Sentimentul importanţei propriei persoane şi al meritelor pe care le avem ne face mai puternici, mai tenace, mai rezistenţi; siguranţa de sine este un capital de invidiat şi este în mod sigur apanajul tuturor acelora care au reuşit în viaţă.
Ce ar putea face un părinte pentru a ajuta copilul să-și sporească încrederea în sine?
Un prim sfat pe care am putea să-l dăm părinţilor, înainte de a indica metode care ar fi potrivite pentru a mări încrederea pe care copiii trebuie să o aibă în ei înşişi, este acela ca fiecare părinte să încerce să-şi cunoască cât poate de bine copilul. Nici o metodă nu are efect dacă nu ne cunoaştem propriul copil; cunoştinţele, preferinţele, reuşitele şi micile lui eşecuri nu trebuie să fie o necunoscută pentru părintele care încearcă să-l ajute.
De asemenea, alte probleme legate de comportamentul copilului, cum ar fi timiditatea excesivă, tulburările de limbaj, lipsa de sociabilitate, toate aceste lucruri sau altele de acelaşi fel pot avea mare importanţă pentru a ne bucura de succes în întreprinderea noastră de a-i spori copilului încrederea în sine. În funcţie de acestea, de nivelul la care se află copilul, de dorinţele lui şi aspiraţiile noastre, putem lucra pentru a-i dezvolta sentimentul de încredere şi capacitatea de afirmare.
Câteva metode pentru a motiva copilul să aibă mai multă încredere în sine
Încurajările continue pot fi o metodă de a ajuta copilul să capete încredere. În funcţie de realizările sale, de reuşitele pe plan şcolar dar nu numai, de felul în care face faţă responsabilităţilor repartizate, copilul trebuie încurajat. Pe măsură ce îşi dezvoltă deprinderile şi capacităţile personale şi îşi dezvoltă încrederea în ele, copilul trebuie să simtă permanent sprijinul şi atenţia părinţilor.
De multe ori, chiar simpla prezenţă a părintelui e suficientă pentru a motiva copilul; de asemenea, cuvintele de laudă atunci când suntem convinşi de o reuşită şi recompensele pentru un succes deosebit. Nici o realizare nu trebuie lăsată să treacă neobservată, iar în cazul unui eşec, copilul trebuie să simtă că se bucură de susţinerea necondiţionată a părinţilor. Pas cu pas, progresul copiilor trebuie reamarcat, iar încurajările venite din partea celor apropiaţi îi vor determina să continue, să nu se lase demobilizaţi de nici o provocare venită din exterior.
În continuarea ideii de mai sus, suportul afectiv şi material pentru copii, venit din partea părinţilor are o mare putere în situaţia în care dorim ca ei să capete încredere în sine. Aşa cum am spus, de multe ori, chiar simpla prezenţă a părinţilor mobilizează copilul; o mângâiere, o vorbă bună, un sfat bun dat la timp pot ajuta copilul să realizeze de ce anume este de fapt în stare, cum trebuie să-şi gestioneze capacităţile pentru a-şi îndeplini dorinţele.
Să remarcăm faptele bune, calităţile sufleteşti ale copiilor noştri, modul în care luptă pentru împlinirea unui vis; de fiecare dată copilul trebuie să ne simtă aproape, iar felul în care noi reacţionăm îl va ajuta să-şi creioneze o imagine despre sine şi despre meritele sale. De aici şi până la căpătarea încrederii în sine nu mai e decât un pas.
Aşteptările noastre de la copiii noştri sunt, cum e şi firesc, foarte mari. Să fim însă toleranţi şi să nu le cerem prea mult deodată. Să le repartizăm responsabilităţi pe măsura vârstei, deprinderilor şi abilităţilor fiecăruia dintre ei şi să urmărim cu atenţie modul în care ei se achită de ele. Oricare ar fi rezultatul, să nu trecem sub tăcere nimic, nici reuşita, nici greşeala. În nici un caz copilul nu trebuie scutit de a-şi asuma resposabilităţi în familie, la şcoală sau în societate. Numai astfel va putea să reacţioneze la rândul lui la provocările viitoare şi va putea să ţină piept vieţii şi necunoscutelor ei.
Copiii noştri au nevoie de noi; de sprijinul nostru, de afecţiunea noastră. Vine un moment însă când ei trebuie lăsaţi şi singuri. Pas cu pas, la început supravegheaţi de departe, copiii trebuie lăsaţi să se descurce singuri, să-şi folosească abilităţile sociale dobândite, să exerseze diferite roluri sociale. De la cumpărături, plimbări cu fraţii mai mici, activităţi extraşcolare, la afirmarea în cercuri şi domenii de specialitate unde îşi pot demonstra capacităţile, în toate aceste situaţii copiii vor căpăta încredere, siguranţă şi vor fi motivaţi să continue pentru a obţine performanţe mai mari.
Părintele va avea astfel bucuria de a vedea cum se conturează personalitatea copilului său, cum acesta va şti să se afirme prin meritele sale; acumulând, puţin câte puţin, copilul va fi motivat să aibă încredere în sine şi să ceară respectul pe care ştie că îl merită.
