De ce se numește moneda noastră leu?

M-am gândit să aflăm împreună de ce se numește moneda noastră leu. Cum mi-a venit ideea? Acum câteva zile m-a acostat iar, un cerșetor, cu celebra replică: „Dă-mi și mie un leu, dă-mi și mie un leu, dă-mi și mie un leu”. O spunea atât de rapid și de clar, încât ar face orice rapper de rușine. Și cum întindeam eu leul, se găsește prietenul meu să mă întrebe ce zicea ăla. Prieten străin și nevorbitor de română. Cam ce putea să zică, el fiind cerșetor și eu întinzându-i bani?!

Toate ca toate, dar mi-a luat ceva timp să traduc „Dă-mi și mie un leu”. Mai stă el ce mai stă și vine cu o nouă întrebare, care m-a lovit si mai tare. „De ce se numește moneda noastră leu?” Și uite-așa am descoperit că ar fi bine să aflăm și noi de ce se numește moneda noastră „leu”, mai ales că nici aproape de Africa nu suntem, nici vânători celebri n-avem printre noi.

Totul a început cu Dracula…

O știți p-aia cu „Unde ești tu Tepeș doamne?”. Povestea leului românesc, și a celui moldovenesc, că veni vorba, începe tot cu Țepeș. Deci, dacă te întreabă cineva de ce se numește moneda noastră leu, poți să spui că totul a început de la Țepeș. Se spune că toată treaba cu Dracula vine de la faptul că tatăl lui Vlad Țepeș, adică Vlad Dracul, fusese primit într-o societate militaro-religioasă de apărare a creștinismului. Societatea asta se numea Ordinul Dragonului și era cam la fel de importantă ca orice armată care se bazează pe forța dragonilor. Cum simbolul ordinului era, evident, dragonul, iar Vlad nu se ferea să-l poarte, oamenii de rând i-au spus, mai pe românește… Dracul. Chestie nu foarte simpatică, dacă stai să te gândești că oamenii ăștia juraseră să apere creștinismul. Oricum, Vlad tatăl a devenit Vlad Dracul, Vlad fiul a devenit Drăculea cel mic și, la câteva sute de ani după, chestia asta i s-a părut atât de interesantă lui Bram Stoker încât a scris o carte. Da, aia!

Ce legătură are leul cu Dracula? Păi… e exact același lucru. Adică leul are tot atâta legatură cu moneda românească pe care o numim azi leu, pe cât are Vlad Țepeș cu Dracula. Să ne lămurim!

Povestea leului românesc. De ce se numește moneda noastră leu?

Înainte să fie România Mare, în Principatele Române se foloseau mai multe tipuri de monede. Unele erau emise de voievozii noștri, altele erau importate, în funcție de perioada istorică și de cât de bine reușeam să ținem turcii la distanță. Spre sfârsitul secolului al XVI-lea, dintre toate felurile de taleri de argint care circualu pe teritoriul principatelor, un singur fel a avut un destin special și a dat naștere leului. Talerul – olandez sau „towenthaler”a fost adoptat și folosit de români mai mult, fiind cam cea mai iubită monedă la vremea aia. Cum „towenthaler” nu sună prea românește, talerul olandez a fost numit de români „leu”, fiindcă pe reversul sau apărea figura unui leu rampant.

Ce înseamnă rampant?

RAMPANT – adj. (despre o suprafață) înclinat în rampă. II. s. m. (arhit.) fiecare dintre cele două laturi oblice ale unui fronton, gablu sau lintou. III. s. n. (herald.) însemn animalier reprezentat ridicat pe labele din spate. (< fr. rampant)

Numele de leu  a venit simplu…

De ce se numește moneda noastră leu? E simplu. Leul ridicat în două labe i-a făcut pe români să numească monedele pe care le foloseau… lei. Talerul olandez a circulat până pe la 1750, dar a intrat atât de bine în conștiința colectivă a românilor, încât a devenit o monedă de referință. Cu alte cuvinte, românii numeau monedele lei și calculau prețurile în lei, chiar și după dispariția lui din circulație. Povestea cu leii a continuat pâna la 1867, când aveau sa fie batuți primii lei românești. Și uite-așa și câștigat moneda românească numele de „leu” de la talerul olandez. Cum și-a câștigat și Vlad Țepeș numele de Dracula de la un ordin misterios din care făcuse parte taică-su. Și am încălecat pe șa și v-am spus istoria așa…de ce se numește moneda noastră leu.

Dar de ce au adoptat românii cu atâta încăpățânare leul și care au fost alternativele?

Banii în antichitate

Păi, vestea bună e că strămoșii nostri foloseau bani încă din Antichitate. Chiar și înainte să apără noțiunea de monedă, oamenii foloseau vârfuri de săgeți pentru schimburile comerciale. Iar chestia asta se întâmpla pe la sfârșitul epocii bronzului. Mai târziu, în Antichitate, strămoșii noștri au început să folosească monede grecești de argint, numite drahme. Poate de aici vine proverbul ală cu „banul e ochiul dracului”. Istoria banilor pe teritoriul României începe cu… drahme. Geto-dacii foloseau deci monede grecești și macedonene, dar nu a trecut prea mult timp până să emită propriile monede, numite kosoni. Cum Dacia era bogată în aur, apariția kosonului de aur a fost ceva firesc. Kosonii poartă numele unui rege al dacilor, care a domnit imediat după Burebista și care a fost implicat într-o conspirație împotriva lui. Vorba aia, „frate, frate, dar bânza e pe bani”.

Banii după cucerirea romană

Se vede treaba că strămoșii noștri își doreau să aibă moneda lor. Dar kosonii n-au rezistat prea mult, fiindcă a venit cucerirea romană și dacii au adoptat moneda lor. Romanii au venit și au plecat, iar în urma lor a rămas o populație dornică să aibă identitate și… monedă. Pare simplu, dar a fost cale lungă.

Banii în principate

Cum s-au întemeiat cele două principate prin secolul al XIV-lea, domnitorii lor au și emis monede cu însemne heraldice și cu simboluri ale suveranitatii lor. În Tara Româneasca, primele monede le-a bătut Vladislav Vlaicu și ele purtau stema țării, acvila cruciată. Au mai trecut câtiva ani și domul Moldovei de la vremea aia, Petru Musat, a pus și el în circulație bani de argint. Și tot așa, domnitorii au continuat să bată monede, fără întrerupere, pâna prin secolul al XV-lea. V-am spus că strămoșii noștri țineau la identitatea lor!

Deși am zis că „banul e ochiul dracului”, e posibil să confundăm iar dracii cu dragonii adevărați și lupta împotriva turcilor! Domnitorii principatelor foloseau banii și pentru a accentua credința creștină, un fel de propagandă împotriva turcilor. Pe unele monede emise de Mircea cel Batrân apărea chiar efigia Mântuitorului Iisus Hristos!

Banii în principate și problemele cauzate

Încăpățânarea domnitorilor români de a avea identitate și monedă nu-i încânta foarte tare pe sultani, iar unii dintre eroii noștri au plătit cu capul pentru ea. Printre ei se numără și Constantin Brâncoveanu, care a bătut, pe la 1700, o serie de monede jubiliare, din aur si din argint. Chiar dacă ele nu erau chiar monede, ci mai mult niște medalii, turcii au fost extrem de iritați gest. Mai târziu, unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu a fost exact acest lucru. Până la urmă turcii au spus că nu moneda în sine i-a deranjat, ci existența efigiei domnesti. Din cauza religiei musulmane, sultanul nu-și putea pune chipul pe bani, dar nimic nu-l împiedica pe Constantin Brâncoveanu să facă acest lucru.

De-a lungul timpului, în Țările Române au circulat multe monede străine, dintre care mai importante erau talerii turcesti, rusești sau germani, galbenii ungurești, austrieci, zloții, carboavele rusești, țechinii venețieni și altele. Prin veacul al XVIII-lea, în Principate circulau peste 100 de tipuri de monede straine, dintre care unele au și rămas în memoria colectivă într-o formă sau alta.

De ce se numește moneda noastră leu, dar atunci când n-avem îi zicem șfanț?

Am avut cu toții zile în care n-am avut nici un șfanț, dar ce naiba e șfanțul? Păi, faptul că principatele nu aveau monedă proprie putea fi ok pentru turci, dar apărea o problemă monetară: pur și simplu românii foloseau prea multe monede. Regulamentele Organice, adoptate în timpul ocupatiei ruse (1829-1834), au încercat să rezolve fix problema asta! Așa s-a stabilit ca monedele de circulație în Țările Române să fie galbenul austriac din aur și… șfanțul de argint. Reformele încercau să uniformizeze folosirea banilor, dar celelalte monede au continuat să circule nestingherite. Prețurile erau socotite… Da, ați ghicit, tot în lei!

De ce se numește moneda noastră leu și cum s-a ajuns acolo?

Prin 1859, încercările de a crea o monedă națională și-au găsit alt reprezentant. Alexandru Ioan Cuza i-a spus consulului francez la Iași că ar dori să negocieze baterea unor monede românești la monetăria din Paris. Cuza denumise monedele „români”, dar Ion Heliade Rădulescu a propus varianta „romanat”. Numele n-a mai contat pentru că proiectul a eșuat. Cuza a mai făcut o încercare prin 1860 și a bătut o monedă de bronz de 5 parale, care nu a fost pusă în circulație. Și uite-așa au rămas românii tot cu leii!

Abia în 1867 a fost adoptată Legea pentru influențarea sistemului monetar național și pentru fabricarea monedelor naționale. Prin această lege, în Principatelor Unite s-a adoptat sistemul monetar zecimal și metric – al Uniunii Monetare Latine. Când a fost vorba să se aleagă un nume pentru noua monedă românească s-a ales în sfârșit leul, divizat în 100 de bani. Deci chiar dacă leul nu face parte din fauna locală (și da, aici mă refer și la politicienii noștri dragi), el ne-a purtat noroc.

Cu noroc sau nu, puterea leului a scăzut, de la începuturi și până acum. Leul a fost o monedă puternică chiar la început, prin 1867, când pe un leu primeai 10 pâini! Pe vremea aia, un litru de vin costa 0,40 lei, iar un kilogram de carne 0,34 lei. Să tot cumperi, nu alta. Dar atunci aveam parte și de alți politicieni și economiști. C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada și alți politicieni ai vremii au pus bazele presei și economiei românești. Eugeniu Carada este cunoscut drept fondator al B.N.R., dar el a fost și cel care a creat primele bancnote.

De ce se numește moneda noastră leu? Concluzii

Istoria banilor în România nu este una dintre cele mai simple, dar povestea leului arată că românii get-beget au încercat să-și păstreze identitatea și și-au ales cu încăpățânare moneda. Poate că nu e ușor să răspunzi la întrebarea „de ce se numește moneda noastră leu?”, dar răspunsul spune câteva lucruri interesante despre noi, zic eu. Și toată lumea știe că banii vorbesc!